ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.02.2016 sub nr. de mai sus, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ și S.C. B. S.R.L. DRĂGĂȘANI, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Licenței pentru activitatile conexe transportului rutier - activitati desfășurate de autogara, seria x nr. x emisa pentru B. S.R.L, licența eliberata fara respectarea prevederilor cuprinse in art. 119 alin. (2) lit. c) din OMT 980/2011.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2045 pronunțată în data de 13.06.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, respingând acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ și S.C. B. S.R.L. DRĂGĂȘANI, ca fiind prescrisă.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 2045 din data de 13.06.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurenta a menționat că reclamantei nu i s-a comunicat actul pentru care se solicită anularea, astfel că, momentul de la care curge termenul este momentul luării la cunoștință în legătură cu înființarea traseului Dragășani-Băbeni -Ocnele Mari (Ocnița) și obținerea licenței de traseu de către operatorul de transport C. S.R.L..

Ca urmare, momentul de la care curge termenul este decembrie 2015, astfel că cererea este formulată în termenul prevăzuut de lege.

În concluzie, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă a formulat întâmpinare intimata - pârâtă AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-A.R.R,aceasta solicitând respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Susține intimata-pârâtă că, în mod corect instanța de fond a reținut că cererea de anulare a fost introdusă în data de 23.02.2016. respectiv la 1 an și 6 luni de la data emiterii actului și cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care licența pentru autogară a fost eliberată cu valabilitate de la data de 25.07.2014, dată de la care S.C. B. S.R.L. a început să desfășoare activitate publică în autogară.

Or, apreciază intimata - pârâtă că, un subiect de drept diligent putea lua cunoștință cu minim de efort de existența actului în baza căruia s-au efectuat zilnic activități publice de autogară. Prin urmare, se poate reține că reclamanta a avut cunoștință de existența actului administrativ considerat vătămător, cu mult înainte de 1 an de la data introducerii acțiunii în fața instanței de contencios administrativ.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum și în raport de apărările intimatei Autoritatea Rutier Română - A.R.R., din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Obiectul acțiunii judiciare, prin raportare la dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îl reprezintă anularea Licenței pentru activitățile conexe transportului rutier - activități desfășurate de autogară, seria x nr. x, eliberată la data de 24.07.2014 societății B. S.R.L. și valabilă în perioada 25.07.2014 - 24.07.2019.

Licența pentru activitățile conexe transportului rutier - activități desfășurate de autogară, seria x nr. x, eliberată la data de 24.07.2014 societății B. S.R.L., este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acțiunea în anularea acestuia este de competența instanței de contencios administrativ.

Instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română A.R.R., respingând acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., ca fiind prescrisă, instanța de primă jurisdicție considerând că, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei a fost formulată după expirarea termenului de 1 an de la data emiterii actului.

Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de motivul de casare invocat de recurenta- reclamantă și încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că recursul acesteia este nefondat iar soluția pronunțată de instanța de fond, pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din probele depuse la dosar, Licența pentru activitățile conexe transportului rutier - activități desfășurate de autogară, seria x nr. x emisă pe numele societății B. S.R.L., este un act administrativ individual, aceasta fiind eliberată la data de 24.07.2014, pentru perioada 25.07.2014 - 24.07.2019, recurenta - reclamantă A. S.R.L. fiind terț față de acest act.

Prin urmare, problema ce trebuie tranșată în prezentul recurs o constituie data de la care se calculează termenul pentru introducerea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ, în condițiile în care recurenta - reclamantă este terț față de actul atacat.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".

După analiza alin. (1), (2) și 5 ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, se poate observa că termenele pentru introducerea acțiunii sunt:

- termen de prescripție - cel de 6 luni, care este aplicabil acțiunilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, termen care curge de la date diferite;

- termen de decădere - cel de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Termenul de 1 an se calculează începând de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, în funcție de obiectul acțiunii sau de titularul acesteia.

Chiar dacă numai art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 face referire la "data luării la cunoștință", prin introducerea acestei sintagme a fost avut în vedere tocmai momentul de la care începe să curgă termenul de decădere pentru acțiunile formulate de terții vătămați prin acte administrative adresate altor subiecte de drept.

În raport și de considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 797/2007, deși redactarea art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu este la fel de clară ca și cea cuprinsă în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se poate aprecia că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a acțiunii pentru terțul vătămat într-un act administrativ adresat altui subiect de drept curge de la data luării la cunoștință a actului vătămător, fiind evident că față de recurenta-reclamantă nu exista obligația comunicării actului.

Prin urmare, termenul de 1 an curge de la data comunicării, atunci când o atare comunicare există sau de la data luării la cunoștință, în situația în care actul nu a fost comunicat, cum este cazul în speța de față.

Instanța de control judiciar reține că,omentul în care terții iau cunoștință de existența unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte survenite ulterior, cărora judecătorul le poate da semnificația cuvenită, în raport cu circumstanțele cauzei și păstrând un just echilibru între interesele părților în litigiu.

În cauză, se constată că recurenta - reclamantă, în ceea ce privește data la care a luat la cunoștință de existența actului administrativ a cărui anulare o solicită prin cererea de față, respectiv Licența pentru activitățile conexe transportului rutier - activități desfășurate de autogară, seria x nr. x, s-a limitat a face doar simple susțineri, în sensul că, "momentul de la care curge termenul este decembrie 2015, acesta fiind momentul luării la cunoștință de înființarea traseului Drăgășani - Băbeni- Ocnele Mari (Ocnița) și obținerea licenței de traseu de căre operatorul de transport C. SRL", aceste susțineri nefiind însă însoțite de nici o probă, ce ar fi putut avea valoarea juridică a unor prezumții legale.

Înalta Curte reține că, momentul la care se raportează recurenta - reclamantă este legat, în esență, de un alt act administrativ - respectiv Licența de traseu (seria x nr. x) eliberată la data de 28.12.2015, pentru perioada 29.12.2015 - 30.06.2019, însă pentru o altă societate, respectiv societatea C. S.R.L., fără legătură cu prezenta cauză.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta - reclamantă nu a fost în măsură să depună la dosar nici o probă din care să rezulte cu puterea evidenței că, data luării la cunoștință a actului administrativ vătămător, este, într-adevăr, decembrie 2015.

În lipsa unor astfel de dovezi, în condițiile în care Licența pentru autogară a fost eliberată cu valabilitate de la data de 25.07.2014, Înalta Curte apreciază că, poate constitui o prezumție rezonabilă faptul că aceasta este și data de la care S.C. B. S.R.L. a început să desfășoare efectiv activitatea publică de autogară, implicit data de la care orice subiect de drept diligent putea solicita comunicarea actului în baza căruia se efectuau zilnic activități publice de autogară.

Înalta Curte constată că recurenta nu a făcut dovada contrară prezumției simple (deduse prin raportare la data începerii activității publice de autogară - 25.07.2014) astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea în anulare, formulată la data de 23.02.2016, a fost introdusă cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere faptul că termenul prevăzut de lege pentru promovarea acțiunii urmărește protejarea principiului stabilității și securității raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, principii fundamentale consacrate și de jurisprudența CEDO și CJCE. Aceste principii se opun nerespectării unor termene pentru cenzurarea actelor administrative sau refuzului nejustificat a autorităților administrative.

Instanța de control judiciar mai reține și faptul că impunerea termenului de decădere (conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere") nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene - cum este termenul de decădere pentru introducerea acțiunii în anularea unui act administrativ - nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.

În acest sens Curtea de la Strasbourg a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa (Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996). Așadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru cele reținute anterior, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2045 din 13 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.