ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1235/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și B., anularea Ordinului nr. 474/01.07.2015 privind încetarea exercitării cu delegație de către reclamant a funcției de președinte director general al C.A.S. C. și anularea Ordinului nr. 489/2.07.2015 emis de CNAS prin care B. a fost numită să exercite cu delegație mandatul de Președinte - Director General al C.A.S. C.; suspendarea acestor ordine în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și obligarea CAS la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale.

Prin Sentința nr. 127 din 19 mai 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și B., ca lipsită de obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că interesul este o condiție a acțiunii civile și reprezintă folosul practic, material și moral urmărit de către reclamant la momentul formulării cererii de chemare în judecată, conform art. 32 C. proc. civ., iar condițiile legale ale interesului de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. În speță, aceste condiții au fost îndeplinite la momentul promovării cererii de chemare în judecată de către reclamantul A., acesta și-a justificat interesul în anularea Ordinului nr. 474/1.07.2015 privind încetarea exercitării cu delegație a funcției de Președinte director general al C.A.S. C. și anularea Ordinului nr. 489/2.07.2015 emis de C.N.A.S. prin care pârâta B. a fost numită să exercite cu delegație mandatul de Președinte director general al C.A.S. C..

S-a mai arătat că, având în vedere manifestarea de voință a reclamantului A. de renunțare la mandatul de Președinte director al C.A.S. C., s-a apreciat că nu se mai impune analizarea condițiilor legale care au determinat revocarea din funcție, cererea rămânând fără obiect. De asemenea, nu se mai impune analizarea condițiilor legale față de Ordinul nr. 489/2.07.2015, ținând cont de strânsa legătură și interdependență cu Ordinul nr. 474/1.07.2015.

Împotriva Sentinței nr. 127 din 19 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, următoarele: - având în vedere excepțiile invocate de pârâți, instanța de fond a pus în discuția părților cele două excepții privind lipsa de obiect a cauzei (considerată a fi analizată cu precădere) și excepția lipsei de interes, admițând prin Sentința civilă nr. 127/2015 excepția lipsei de obiect. În motivarea în fapt, instanța a considerat că este necesar a se analiza cu prioritate excepția lipsei de obiect: "Din cuprinsul celor două excepții invocate, Curtea va aprecia că primează excepția lipsei de obiect, avându-se în vedere următoarele considerente (...)". - astfel a înțeles instanța sa dispună cu privire la prezenta cauză, considerând că, întrucât interesul este o condiție de exercitare a acțiunii și, întrucât aceste condiții au fost îndeplinite la momentul promovării cererii, dată fiind cererea reclamantului din data de 29.02.2016 prin care acesta și-a dat demisia, instanța a considerat prezenta cauză ca fiind lipsită de obiect. - în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 6, în sensul că hotărârea "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", deoarece potrivit mențiunilor existente în cuprinsul sentinței, rezultă că instanța de judecată a rămas în pronunțare cu privire la excepțiile privind lipsa de interes și lipsa de obiect a prezentei cauze, considerând a fi necesară analizarea cu precădere a excepției lipsei de obiect a cauzei. Așadar, având în vedere susținerile instanței, în sensul ca se impune analizarea cu prioritate a excepției lipsei de obiect a cauzei, instanța avea obligația de a analiza cererea de chemare în judecată sub aspectul acestei excepții, analizând astfel dacă obiectul cauzei mai subzistă. - potrivit mențiunilor făcute în cuprinsul sentinței, instanța de judecată, deși arată că analizează excepția lipsei de obiect, face o analiză a interesului reclamantului în promovarea acestei cereri, arătând că această condiție a interesului a existat la data promovării acțiunii dar că în acest moment, având în vedere manifestarea de voință a reclamantului în sensul înaintării demisiei la data de 29.0.2016, această condiție nu ar mai fi îndeplinită. Se observă că instanța de fond analizează de fapt cealaltă excepție privind lipsa de interes în promovarea acestei cauze și nu lipsa de obiect.

1

vechiul C. proc. civ., prin care instanța putea verifica și temeinicia hotărârii atacate cu recurs.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate și B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Ordinului nr. 474/01.07.2015 privind încetarea exercitării cu delegație a funcției de președinte director general al C.A.S. C. și a Ordinului nr. 489/2.07.2015 prin care B. a fost numită să exercite cu delegație mandatul de Președinte - Director General al C.A.S. C., suspendarea acestor ordine în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și obligarea CAS la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale.

Prima instanță a respins acțiunea ca fiind lipsită de obiect, pentru considerentele prezentate pe scurt la pct. 2, motiv pentru care reclamantul A. a declarat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 474/01.07.2015 privind încetarea exercitării cu delegație a funcției de președinte director general al C.A.S. C. și a Ordinului nr. 489/2.07.2015 prin care B. a fost numită să exercite cu delegație mandatul de Președinte - Director General al C.A.S. C.. La data de 29.02.2016, recurentul-reclamant A. și-a dat demisia din funcție, fiind emis ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 120/29.02.2016 prin care s-a luat act de renunțarea la mandat. Prima instanță a pus în discuția părților două excepții, respectiv excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect, arătând ulterior că primează excepția lipsei de obiect. Cu toate acestea, motivarea care a fundamentat admiterea excepției și respingerea acțiunii s-a bazat doar pe lipsa de interes a recurentului reclamant pentru anularea celor două ordine dat fiind faptul că, pe parcursul procesului, reclamantul și-a dat demisia din funcție. În aceste condiții, este evidentă contradicția dintre considerente și dispozitivul hotărârii. Mai mult decât atât, obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei. Or, obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ îl constituie cele două ordine atacate, care nu au fost revocate, astfel că emiterea unui alt ordin, prin care s-a luat act de demisia recurentului reclamant, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate nu lipsește de obiect acțiunea pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui. Pe de altă parte, noțiunea de "interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ" nu se confundă cu noțiunea de "interes" în sensul de condiție de exercitare a dreptului la acțiune în dreptul procesual civil (folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii). Stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ. Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. 6. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 127 din 19 mai 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 127 din 19 mai 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.

GGC - GV