ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4512/2013

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Tribunalul

Constanța, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1533 din 22 martie 2012, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T. (G.) F., în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.;

a anulat în parte hotărârea nr. 18 din data de 14 iulie 2010 a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. SA, respectiv numai în ceea

ce privește mențiunile cuprinse în articolul 2, referitoare la cuantumul

despăgubirilor și la modalitatea de plată a acestora.

S-au

stabilit despăgubirile cuvenite reclamantei pentru exproprierea terenului

arabil extravilan în suprafață de 5427 mp, situat în localitatea Valul lui

Traian, județ Constanța, parcela A 528/16/2, cu număr cadastral x, la suma de

49.850 lei, cu termen de plată a despăgubirilor 30 de zile de la data rămânerii

definitive a hotărârii.

De

asemenea, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T.D., ca fiind formulată

de o persoană tară calitate procesuală pasivă.

Curtea

de Apel Constanța, secția I civilă, învestită cu soluționarea apelului formulat

de Statul român prin C.N.A.D.N.R., prin decizia civilă nr. 90 din 4 iulie 2012,

a respins calea de atac pentru considerentele ce urmează.

Apelantul

nu a criticat punctual argumentele reținute de judecătorul fondului în legătură

cu legalitatea și temeinicia pretențiilor deduse judecății, pârâta C.N.A.D.N.R.

reiterând - pe temeiul art. 282 alin. (1) și art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. - obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Invocând

greșita raportare a experților desemnați la obiectivul trasat în primă

instanță, apelul nu se constituie ca o veritabilă cale de inițiere a

controlului judiciar asupra dezlegărilor în fapt și în drept date prin sentința

atacată, mărginindu-se la aprecierea că ele nu sunt juste doar pentru că s-au

fundamentat pe o expertiză incorect realizată.

Constatând

însă că în fond pârâta s-a prevalat de dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., cerând explicații experților prin obiecțiunile depuse la termenul din 29

septembrie 2011, precum și că o altă expertiză nu a mai fost cerută, fiind

consemnat în încheierea din 8 martie 2012 că părțile nu au de formulat critici

asupra conținutului răspunsului la obiecțiuni și că nu mai sunt alte cereri de

probe, instanța va aprecia succint în apel argumentația desprinsă din proba

administrată în conformitate cu art. 201 C. proc. civ. și cu art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994, la care trimite art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Astfel,

judecătorul fondului a reținut că opiniile celor trei experți desemnați conform

normelor sus-citate în această materie (respectiv, câte unul de către fiecare

dintre părți, iar cel de-al treilea de către instanță) au fost convergente,

neexistând concluzii separate în legătură cu metodele de evaluare utilizate și

cu valoarea rezultată.

În

legătură cu obiecțiunile pârâtei, toți cei trei experți au arătat că instanța

nu le-a indicat utilizarea unei anume metode în evaluare, precum și că cele

două abordări în calcul (capitalizarea rentei funciare și calcularea rentei

funciare pe o perioadă de 25 de ani) sunt singurele care au legătură directă cu

imobilul de evaluat; prin răspunsul la obiecțiuni (filele 148-154) experții au

demonstrat că utilizarea datelor de evidență statistică privind producția medie

la hectar și prețul de vânzare a grâului pe kg induc o valoare mai mică a

despăgubirilor decât cea oferită de expropriator - fiind încălcat așadar textul

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede că despăgubirea acordată

de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.

Criticile

pârâtului apelant sunt însă vădit nefondate câtă vreme, instanța de fond și-a

însușit valoarea stabilită de cei trei experți prin metoda comparației

relative, regăsite la pag. 150-154 din dosarul cauzei și în baza căreia s-au

calculat - cu opinie unanimă - despăgubiri datorate în acord cu art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în cuantum de 47.900 lei, la care s-au adăugat compensații

de 1.950 lei (care nu au făcut obiectul apelului).

În acest

mod și pe acest suport probatoriu a stabilit instanța de fond despăgubirile

cuvenite reclamantei, fiind neîntemeiate trimiterile din apel la metodele

legate de renta funciară, care într-o primă evaluare au generat o valoare de

53.300 lei, pe care însă instanța nu și-a însușit-o, cum eronat apreciază

apelanta.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâtă C.N.A.D.N.R., prin Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Constanța, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând decizia sub aspectul utilizării greșite a metodei de evaluare

prin calcularea rentei funciare în condițiile în care stabilirea valorii reale

a imobilului se face prin raportare la prețurile cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data

întocmirii raportului de expertiză.

Intimații,

legal citați nu au depus întâmpinare, obligatorie, conform art. 308 alin. (2) C.

proc. civ.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate constată caracterul

fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Criteriul

legal de evaluare, în înțelesul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este

reprezentat de prețul de piață, rezultat din tranzacții efective.

Instanța

superioară de fond validează concluziile raportului de expertiză efectuat la

prima instanță cu neobservarea faptului că experții se raportează la alte criterii

legale de evaluare decât cele înscrise în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

care trebuie avute în vedere pentru determinarea despăgubirilor conform normei

de trimitere din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.

Astfel,

experții, pornind de la dispozițiile Legii nr. 16/1994 (abrogată la 1 octombrie

2011 prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

287/2009 privind Codul civil, în vigoare la data depunerii raportului de

expertiză, 15 iunie 2011), clasifică terenul și, funcție de particularitățile

acestuia, îi acordă 80 de puncte, convertite ulterior în kilograme de grâu. De

asemenea, evaluarea se realizează prin două metode; cea a rentei funciare și

cea a capitalizării rentei funciare.

Instanța

nu a menționat de ce a validat această modalitate de evaluare, adoptată de

experți în contradicție cu dispozițiile clare ale art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 potrivit cărora „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel din unitatea administrați teritorială

”

.

Contrar

susținerilor instanței de apel, în sensul că metoda folosită de experți a fost

cea a comparației directe, din răspunsul la obiecțiunile formulate de C.N.A.D.N.R.

(fila 148) rezultă că s-a „aplicat metoda capitalizării rentei funciare”.

CM

privește metoda comparației relative,

experții arată că „pârâta a solicitat în cerere acest preț dar nu face dovada

că se practică acest preț (10-15 euro/ m.p.) sau că au apărut în presă aceste

prețuri”.

Oricum,

așa cum deja s-a arătat, criteriul legal stabilit în lege este reprezentat de

prețul de piață, rezultat din tranzacții efective.

În

raportul de expertiză se arată că experții „nu au date certe cu privire la

prețurile cu care se vând terenurile și nu pot lua de bază anunțurile din presă”.

Se mai menționează „că nici notariatele din zonă nu au putut preciza prețurile

cu care se vând în mod real, aceștia având grile de impozitare diferite de

prețurile reale”.

Cele

inserate în raportul de expertiză, în absența dovezilor în sensul arătat, sunt

simple aserțiuni.

De

precizat că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit” semnifică prețul

înscris ca atare în contracte de vânzare-cumpărare.

Instanța,

în baza rolului activ, avea obligația de a solicita relații de la autoritățile

depozitare ale unor atari informații (administrație financiară, primărie,

notariate).

De

precizat că legea impune doar ca despăgubirea dată de instanță să nu fie mai

mică decât cea oferită de expropriator, ceea ce înseamnă că ori de câte ori

prețul de piață este mai mic decât cel oferit de expropriator, nu există temei

legal de acordarea unor despăgubiri superioare.

Cum

experții nu s-au raportat la astfel de prețuri, ca element-reper în funcție de

care să se stabilească valoarea de piață a imobilelor de același fel, se impune

efectuarea unui raport de expertiză cu respectarea criteriilor legale și a

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Proba nu

poate fi administrată în această etapă procesuală față de dispozițiile art. 305

C. proc. civ., conform cărora în recurs se pot administra doar probe cu

înscrisuri.

Astfel,

deși dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pot conduce doar la modificarea

deciziei pronunțate în apel, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 314 C.

proc. civ., va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

curți de apel pentru stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt, în vederea

verificării aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R., prin Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Constanța, în reprezentarea Departamentului pentru Proiecte

de Infrastructură și Investiții Străine împotriva deciziei nr. 90/ C din 4

iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013.