ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3161/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 746/118/2011, reclamanta SC R.M. SRL, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.A.D.N.R., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească cuantumului despăgubirilor pentru expropriere și acordarea de daune echitabile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea a acțiunii, reclamanta a arătat că i-a fost comunicată convocarea în vederea participării la ședința Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, la care s-a prezentat mandatarul societății, însă nu a găsit nici un membru al Comisiei de expropriere . Despăgubirea de 0,86 euro/mp acordată de expropriator este prea mică față de valoarea reală a terenurilor din zonă, iar în privința prejudiciului efectiv, reclamanta a precizat că trebuie luat în considerare faptul că pe suprafața de teren ar fi putut obține recolte considerabile, însă datorită ocupării acestei suprafețe îi este imposibilă cultivarea și culegerea fructelor aferente acestui teren. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1088 din 29 februarie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.M.

SRL; a dispus anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor; a constatat că despăgubirile cuvenite pentru terenul expropriat, în suprafață de 1809 mp, situat în comuna C. sunt în sumă de 7.330 RON, sumă la care a fost obligat pârâtul către reclamantă. Totodată, a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea pentru terenul expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau persoanei îndreptățite.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta. În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, ținându-se cont și de dispozițiile legale mai sus menționate, în cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică imobiliară, care a stabilit valoarea reală a terenului expropriat la suma de 7.330 RON, prin metoda comparației, expertiză care a fost însușită și de către instanța de judecată, fapt pentru care pârâtul a fost obligat să achite reclamantului această sumă.

La calcularea acestor despăgubiri, instanța nu a luat în calcul suma de 3.250 RON, reprezentând cheltuielile ce urmează a fi efectuate suplimentar de către reclamantă pentru asigurarea căii de acces la lotul I secționat de autostradă, calculat pentru cei 50 de ani, întrucât valoarea acestui prejudiciu nu are corespondent în realitate, prejudiciul trebuie să fie cert sub aspectul producerii lui, condiție neîndeplinită în prezenta cauză. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 112/C din 15 octombrie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC R.M. SRL Valul lui Traian și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București, reținând, în esență, următoarele: În baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010 emisă de C.N.A.D.N.R., s-a aprobat acordarea unei despăgubiri de 6.700 RON pentru exproprierea terenului în suprafață de 1809 mp, situat în comuna C., în suprafață totală de 1809 mp, categorie de folosință extravilan, proprietatea reclamantei SC R.M. SRL. Această hotărâre a fost emisă în baza Legii nr. 198/2004, dispoziții care sunt incidente în prezenta cauză. Despăgubirile acordate reclamantei potrivit hotărârii mai sus menționate au fost contestate, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, la Tribunalul Constanța, care în urma soluționării acestei contestații i-a acordat despăgubiri în sumă de 7.330 RON.

Cele două părți au criticat, în esență, hotărârea Tribunalului Constanța sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei prin exproprierea suprafeței de 1809 mp, situată în extravilanul localității C., contestând criteriile avute în vedere de către experții evaluatori, în cadrul expertizei însușite de către instanța de fond. Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Prin urmare, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului și/sau unor terți, prin măsura exproprierii. În ceea ce privește prima componentă a despăgubirii, „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare. Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestui teren, în extravilanul localității C., destinația terenului la momentul evaluării (teren agricol) și nu în ultimul rând în raport de criteriul cererii-ofertă la momentul expertizării.

În speță, instanța de fond, în soluționarea prezentei cauze, în mod corect și-a însușit raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză, care a stabilit valoarea reală a terenului expropriat prin metoda comparației directe, opinie care a fost însușită și de către expertul parte al expropriatorului. Pentru evaluarea terenului prin folosirea metodei comparației directe au fost luate în considerare vânzările proprietăților similare sau substituirile și informațiile referitoare la piață și s-a stabilit o estimare a valorii printr-un proces de comparație. În general, proprietatea evaluată este comparată cu vânzările unor proprietăți similare din zonă, tranzacționate pe o piață deschisă. Au fost luate în considerare de către experți cotațiile și ofertele de vânzare, valoarea terenului fiind stabilită conform Standardelor internaționale de practică în evaluare.

Comparabila ce a stat la baza stabilirii prețului este situată în aceeași unitate administrativ-teritorială cu terenul expropriat și anume localitatea C. și cel situat în localitatea B. sat și C.S. Cuantumul despăgubirilor stabilit prin raportul de expertiză conform metodei comparației directe respectă principiile de evaluare conform Standardelor Internaționale de Evaluare, fiind respectate întocmai dispozițiile legale prevăzute de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/2004. De altfel, diferența dintre cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare de către expropriator și cel stabilit în urma raportului de expertiză este foarte mică, 6.700 și 7.330 RON, de 650 RON.

S-a concluzionat, că, urmare a exproprierii terenului în litigiu, reclamantei nu i s-a creat nici un prejudiciu material, astfel cum susține în motivele de apel, întrucât pe suprafața rămasă după exproprierea suprafeței de 1809 mp, se poate practica în continuare agricultura, în sensul că se pot desfășura activități specifice profilului său economic, respectiv agricol, care contribuie la obținerea de venituri, și că exproprierea nu a contribuit la scăderea valorii terenului rămas în proprietate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC R.M. SRL și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Prin recursul său, reclamanta SC R.M.

SRL a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arăta următoarele; Instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de aceasta, respectiv, cu privire la etapele procedurii de expropriere potrivit Legii nr. 255/2010, care prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate. Astfel, potrivit art. 9 alin. (4) din acest act normativ, „transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publica a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii”.

Din analiza normelor legale care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente despăgubirii. Această despăgubire se stabilește, potrivit art. 44 alin. (6) din Constituție, „de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție”. Într-un sens asemănător, în art. 481 C. civ., se precizează că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”. Din aceste reglementări rezultă că unul dintre principiile exproprierii, care se înfățișează ca adevărata condiție fundamentală a acestei operațiuni juridice, este existența unei despăgubiri drepte și prealabile.

Prin urmare, exproprierea se poate face numai pe baza unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, și prealabilă, caracterul prealabil al despăgubirii fiind o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire. Un alt principiu constituțional privind instituția exproprierii este acela că, în lipsa unei înțelegeri, despăgubirea se stabilește prin hotărâre judecătorească. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au înțeles faptul că în prezenta cauză s-au desemnat două comisii de experți, una a avut ca obiectiv evaluarea imobiliară a terenului și a doua a avut ca obiectiv calcularea prejudiciului agricol cauzat prin exproprierea suprafeței de teren.

Expertiza tehnică imobiliară de evaluare a terenului prin metoda comparațiilor directe cu alte imobile situate în aceeași zonă a avut ca rezultat un preț estimat între 0,96 euro/mp și 1,17 euro/mp, iar cea de-a doua expertiză, agricolă, a avut ca obiectiv calcularea prejudiciului agricol, ce a fost stabilit în cuantum de 9,27 euro/mp. Instanța de fond a omis să ia în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor valorile rezultate din cele două expertize, tehnica agricolă și imobiliară, așa cum este prevăzut în art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, iar instanța de apel ar fi trebuit să analizeze cauza sub toate aspectele și să constate omisiunea instanței de fond în sensul că aceasta nu a însumat valorile celor două expertize efectuate conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

S-a mai arătat, că instanța de apel nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamantă în cauză, cu referire la stabilirea valorii de circulație prin metoda comparației directe cu proprietăți similare, având cea mai bună utilizare. Mai mult decât atât și experții nu au avut în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, ci doar ofertele de prețuri pentru terenuri arabile din ziare sau Internet, eludând astfel dispozițiile Legii nr. 33/1994, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte, prin decizia 5881/2011. De asemenea, s-a solicitat să se constate că instanța de apel a menținut punctul de vedere al instanței de fond cu privire la expertiza agricolă și la acordarea cheltuielilor privind onorariile tuturor experților, deși valoarea acestora era de 4.200 RON și nu de 2.100 RON.

Prin recursul său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele; Cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, s-a arătat că instanța trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză luându-se ca și comparabile tranzacțiile notariale din zonă, tranzacții clare de pe piața locală și nu doar niște oferte de preț publicate pe site-uri imobiliare. Potrivit art. 11 alin. (9) din Legea nr. 255/2010, rapoartele de evaluare se întocmesc sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Acest punct de vedere este susținut și prin decizia civilă nr. 5881 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care arată că „la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se țină seama de criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, criteriu prevăzut de dispozițiile legale, iar sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mica publicitate sau de pe internet.

Cu privire la critica pârâtului conform căreia comisia de experți nu a respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a considerat că este nefondată cu atât mai mult cu cât expertul desemnat de expropriator a avut aceeași opinie cu ceilalți membrii ai comisiei de experți desemnați pentru a întocmi raportul de expertiza. Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanța, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.

Însă, faptul că părțile desemnează câte un expert membru al comisiei nu coincide cu desemnarea unui expert parte pentru a apară drepturile părții și a verifica în paralel raportul de expertiză alături de expertul numit de instanța, iar faptul că expertul desemnat de expropriator a ajuns la aceeași concluzie cu ceilalți membrii ai comisiei nu coincide cu însușirea de către pârât a acestui punct de vedere. Examinând decizia civilă în limita criticilor formulate de reclamantă și de pârât, instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente; Criticile formulate de către reclamantă permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., iar cele formulate de recurentul pârât se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că reclamanta a susținut că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de aceasta, respectiv, cele cu privire la etapele procedurii de expropriere, întrucât Legea nr. 255/2010 prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate. Această critică s-a formulat prin motivele de apel de către reclamantă și a fost reluată de aceasta și prin motivele de recurs.

Câtă vreme această critică a fost reiterată și pe calea prezentului recurs, se constată că se impune analizarea sa de către instanța de recurs. Astfel, se constată că această critică este nefondată, întrucât, în speță, obiectul contestației l-a constituit hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004.

Adoptarea, la 14 decembrie 2010, a Legii nr. 255/2010, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004, nu poate produce efecte juridice asupra legalității și temeiniciei acestui act juridic în tăcerea legii noi, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se prevede că „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi” nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci că doar în cadrul procedurilor aflate în derulare urmează să se aibă în vedere reglementarea intrată în vigoare.

Prin urmare, în speță, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 255/2010, astfel că susținerile reclamantei potrivit cărora, în temeiul acestui act normativ, efectul translativ al dreptului de proprietate în cazul exproprierii este afectat de condiția suspensivă ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente despăgubirii, potrivit art. 9 alin. (4) din acest act normativ, sunt nefondate. Celelalte critici formulate de reclamantă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, se susține că decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea unei „drepte despăgubiri” și că instanța de apel nu a constatat omisiunea instanței de fond în sensul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei trebuia să se țină seama de valorile rezultate din cele două expertize, tehnică agricolă și imobiliară. Cu alte cuvinte, se constată că se contestă cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei pentru exproprierea terenului în litigiu. De precizat că și pârâtul a formulat critici pe acest aspect, astfel că li se va răspunde prin următoarele considerente comune.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” și „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Deci, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 impun calcularea despăgubirilor în funcție de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.

În speță, la stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei legal s-au luat în considerare prețurile cu care se vând proprietățile similare în aceeași unitate administrativ teritorială, sau în localitățile limitrofe, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Critica formulată de reclamantă potrivit căreia instanța de apel, în exercitarea controlului judiciar asupra sentinței primei instanțe, nu a ținut seama la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine acesteia de valorile rezultate din cele două expertize, tehnico agricolă și imobiliară, este nefondată, deoarece, în analiza acestui motiv de apel, instanța de apel a reținut că, urmare a exproprierii terenului în litigiu, reclamantei nu i s-a creat nici un prejudiciu material, întrucât după exproprierea suprafeței de 1809 mp se poate practica în continuare agricultură, și că exproprierea terenului în litigiu nu a contribuit la scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ceea ce reprezintă o chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs față de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Față de cele expuse, se constată că, legal, cu respectarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a menținut cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantei stabilit de prima instanță numai în raport de valorile stabilite prin expertiza imobiliară, nu și de cele stabilite prin expertiza agricolă. Critica formulată de reclamantă potrivit căreia greșit instanța de apel a menținut sentința primei instanțe cu privire la acordarea cheltuielilor „privind onorariile tuturor experților”, ca fiind de 2.100 RON și nu de 4.200 RON, nu va fi primită și analizată, deoarece nu s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamantă, fiind formulată „omisso medio”, direct în recurs, iar sancțiunea este aceea a neanalizării sale.

Celelalte critici formulate de reclamantă cu privire la omisiunea instanței de a analiza înscrisurile depuse la dosar de aceasta, precum și cele privind modul de apreciere al probelor administrate, vizează netemeinicia deciziei recurate și nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că nu vor fi primite și analizate. În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurentul pârât, se constată următoarele; Prin recursul său, pârâtul a susținut că decizia pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât faptul că expertul desemnat de expropriator a ajuns la aceeași concluzie cu ceilalți membrii ai comisiei nu coincide cu însușirea de către pârât a acestui punct de vedere.

Aceste critici sunt nefondate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”. În speță, comisia de experți care a întocmit raportul de expertiză a fost alcătuită potrivit acestor dispoziții legale, iar instanța a validat concluziile acestui raport de expertiză pentru că s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, și nu pentru că experții au ajuns la o concluzie comună. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.M. SRL și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva deciziei nr. 112/C din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.