ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3161/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3161/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța sub nr. 746/118/2011, reclamanta SC R.M. SRL, în

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii, C.N.A.D.N.R., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se stabilească cuantumului despăgubirilor pentru expropriere și acordarea de

daune echitabile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea a

acțiunii, reclamanta a arătat că i-a fost comunicată convocarea în vederea

participării la ședința Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a

altui drept real, la care s-a prezentat mandatarul societății, însă nu a găsit

nici un membru al Comisiei de expropriere .

Despăgubirea de 0,86

euro/mp acordată de expropriator este prea mică față de valoarea reală a

terenurilor din zonă, iar în privința prejudiciului efectiv, reclamanta a

precizat că trebuie luat în considerare faptul că pe suprafața de teren ar fi

putut obține recolte considerabile, însă datorită ocupării acestei suprafețe îi

este imposibilă cultivarea și culegerea fructelor aferente acestui teren.

Tribunalul Constanța,

prin sentința civilă nr. 1088 din 29 februarie 2012, a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC R.M. SRL; a dispus anularea parțială a hotărârii de stabilire

a despăgubirilor din 13 octombrie 2010, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor; a constatat că despăgubirile cuvenite pentru terenul

expropriat, în suprafață de 1809 mp, situat în comuna C. sunt în sumă de 7.330 RON,

sumă la care a fost obligat pârâtul către reclamantă.

Totodată, a fost obligat

pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu expert.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea pentru terenul expropriat se compune din valoarea reală

a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau persoanei îndreptățite.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru terenul expropriat, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului,

luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta.

În vederea stabilirii

cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, ținându-se cont și de dispozițiile

legale mai sus menționate, în cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică

imobiliară, care a stabilit valoarea reală a terenului expropriat la suma de 7.330

RON, prin metoda comparației, expertiză care a fost însușită și de către instanța

de judecată, fapt pentru care pârâtul a fost obligat să achite reclamantului această

sumă.

La calcularea acestor

despăgubiri, instanța nu a luat în calcul suma de 3.250 RON, reprezentând cheltuielile

ce urmează a fi efectuate suplimentar de către reclamantă pentru asigurarea căii

de acces la lotul I secționat de autostradă, calculat pentru cei 50 de ani, întrucât

valoarea acestui prejudiciu nu are corespondent în realitate, prejudiciul trebuie

să fie cert sub aspectul producerii lui, condiție neîndeplinită în prezenta cauză.

Curtea de Apel Constanța,

secția I civilă, prin decizia civilă nr. 112/C din 15 octombrie 2012, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC R.M. SRL Valul lui Traian și

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului București, reținând, în esență, următoarele:

În baza hotărârii de stabilire

a despăgubirilor din 13 octombrie 2010 emisă de C.N.A.D.N.R., s-a aprobat acordarea

unei despăgubiri de 6.700 RON pentru exproprierea terenului în suprafață de 1809

mp, situat în comuna C., în suprafață totală de 1809 mp, categorie de folosință

extravilan, proprietatea reclamantei SC R.M. SRL.

Această hotărâre a fost

emisă în baza Legii nr. 198/2004, dispoziții care sunt incidente în prezenta cauză.

Despăgubirile acordate

reclamantei potrivit hotărârii mai sus menționate au fost contestate, potrivit

art. 9 din Legea nr. 198/2004, la Tribunalul Constanța, care în urma soluționării

acestei contestații i-a acordat despăgubiri în sumă de 7.330 RON.

Cele două părți au criticat,

în esență, hotărârea Tribunalului Constanța sub aspectul cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamantei prin exproprierea suprafeței de 1809 mp, situată în extravilanul

localității C., contestând criteriile avute în vedere de către experții evaluatori,

în cadrul expertizei însușite de către instanța de fond.

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Prin urmare, legiuitorul

a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului și/sau unor terți, prin

măsura exproprierii.

În ceea ce privește prima

componentă a despăgubirii, „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată

de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de evaluare.

Valoarea de piață a imobilului

expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului

prin raportare la amplasamentul acestui teren, în extravilanul localității C., destinația

terenului la momentul evaluării (teren agricol) și nu în ultimul rând în raport

de criteriul cererii-ofertă la momentul expertizării.

În speță, instanța de

fond, în soluționarea prezentei cauze, în mod corect și-a însușit raportul de expertiză

imobiliară efectuat în cauză, care a stabilit valoarea reală a terenului expropriat

prin metoda comparației directe, opinie care a fost însușită și de către expertul

parte al expropriatorului.

Pentru evaluarea terenului

prin folosirea metodei comparației directe au fost luate în considerare vânzările

proprietăților similare sau substituirile și informațiile referitoare la piață și

s-a stabilit o estimare a valorii printr-un proces de comparație.

În general, proprietatea

evaluată este comparată cu vânzările unor proprietăți similare din zonă, tranzacționate

pe o piață deschisă.

Au fost luate în considerare

de către experți cotațiile și ofertele de vânzare, valoarea terenului fiind stabilită

conform Standardelor internaționale de practică în evaluare.

Comparabila ce a stat

la baza stabilirii prețului este situată în aceeași unitate administrativ-teritorială

cu terenul expropriat și anume localitatea C. și cel situat în localitatea B. sat

și C.S.

Cuantumul despăgubirilor

stabilit prin raportul de expertiză conform metodei comparației directe respectă

principiile de evaluare conform Standardelor Internaționale de Evaluare, fiind respectate

întocmai dispozițiile legale prevăzute de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/2004.

De altfel, diferența dintre

cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare de către expropriator

și cel stabilit în urma raportului de expertiză este foarte mică, 6.700 și 7.330

RON, de 650 RON.

S-a concluzionat, că,

urmare a exproprierii terenului în litigiu, reclamantei nu i s-a creat nici un prejudiciu

material, astfel cum susține în motivele de apel, întrucât pe suprafața rămasă după

exproprierea suprafeței de 1809 mp, se poate practica în continuare agricultura,

în sensul că se pot desfășura activități specifice profilului său economic, respectiv

agricol, care contribuie la obținerea de venituri, și că exproprierea nu a contribuit

la scăderea valorii terenului rămas în proprietate.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs

reclamanta

SC R.M. SRL și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

Prin recursul său, reclamanta

SC R.M. SRL a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea

criticilor formulate a arăta următoarele;

Instanța de apel nu a

analizat toate motivele de apel formulate de aceasta, respectiv, cu privire la etapele

procedurii de expropriere potrivit Legii nr. 255/2010, care prevede că etapa consemnării

sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte

din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul

dreptului de proprietate.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (4) din acest act normativ, „transferul dreptului de proprietate asupra

imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea

publica a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea

expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere

de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii”.

Din analiza normelor legale

care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept

real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, aceea ca

expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente despăgubirii.

Această despăgubire se

stabilește, potrivit art. 44 alin. (6) din Constituție, „de comun acord cu proprietarul

sau, în caz de divergență, prin justiție”.

Într-un sens asemănător,

în art. 481 C. civ., se precizează că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea

sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă

despăgubire”.

Din aceste reglementări

rezultă că unul dintre principiile exproprierii, care se înfățișează ca

adevărata condiție fundamentală a acestei operațiuni juridice, este existența unei

despăgubiri drepte și prealabile.

Prin urmare, exproprierea

se poate face numai pe baza unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică

să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii,

și prealabilă, caracterul prealabil al despăgubirii fiind o garanție importantă

acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire.

Un alt principiu constituțional

privind instituția exproprierii este acela că, în lipsa unei înțelegeri, despăgubirea

se stabilește prin hotărâre judecătorească.

Atât instanța de fond,

cât și instanța de apel nu au înțeles faptul că în prezenta cauză s-au desemnat

două comisii de experți, una a avut ca obiectiv evaluarea imobiliară a terenului

și a doua a avut ca obiectiv calcularea prejudiciului agricol cauzat prin exproprierea

suprafeței de teren.

Expertiza tehnică imobiliară

de evaluare a terenului prin metoda comparațiilor directe cu alte imobile situate

în aceeași zonă a avut ca rezultat un preț estimat între 0,96 euro/mp și 1,17

euro/mp, iar cea de-a doua expertiză, agricolă, a avut ca obiectiv calcularea prejudiciului

agricol, ce a fost stabilit în cuantum de 9,27 euro/mp.

Instanța de fond a omis

să ia în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor valorile rezultate

din cele două expertize, tehnica agricolă și imobiliară, așa cum este prevăzut în

art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, iar instanța de apel ar fi trebuit

să analizeze cauza sub toate aspectele și să constate omisiunea instanței de fond

în sensul că aceasta nu a însumat valorile celor două expertize efectuate conform

dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

S-a mai arătat, că instanța

de apel nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamantă în cauză, cu

referire la stabilirea valorii de circulație prin metoda comparației directe cu

proprietăți similare, având cea mai bună utilizare.

Mai mult decât atât și

experții nu au avut în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, ci doar ofertele

de prețuri pentru terenuri arabile din ziare sau Internet, eludând astfel dispozițiile

Legii nr. 33/1994, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte, prin decizia 5881/2011.

De asemenea, s-a solicitat

să se constate că instanța de apel a menținut punctul de vedere al instanței de

fond cu privire la expertiza agricolă și la acordarea cheltuielilor privind onorariile

tuturor experților, deși valoarea acestora era de 4.200 RON și nu de 2.100 RON.

Prin recursul său, pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele;

Cu privire la stabilirea

cuantumului despăgubirii, s-a arătat că instanța trebuia să dispună refacerea raportului

de expertiză luându-se ca și comparabile tranzacțiile notariale din zonă, tranzacții

clare de pe piața locală și nu doar niște oferte de preț publicate pe site-uri

imobiliare. Potrivit art. 11 alin. (9) din Legea nr. 255/2010, rapoartele de evaluare

se întocmesc sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Acest punct de vedere

este susținut și prin decizia civilă nr. 5881 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție care arată că „la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie

să se țină seama de criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”,

criteriu prevăzut de dispozițiile legale, iar sintagma „prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv

prețul de tranzacționare a bunului consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare,

el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale

rubricilor de vânzări din anunțurile de mica publicitate sau de pe internet.

Cu privire la critica

pârâtului conform căreia comisia de experți nu a respectat dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a considerat că este nefondată cu atât mai

mult cu cât expertul desemnat de expropriator a avut aceeași opinie cu ceilalți

membrii ai comisiei de experți desemnați pentru a întocmi raportul de expertiza.

Potrivit dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 33/1994, „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui

o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanța, unul desemnat de

expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.

Însă, faptul că părțile

desemnează câte un expert membru al comisiei nu coincide cu desemnarea unui expert

parte pentru a apară drepturile părții și a verifica în paralel raportul de expertiză

alături de expertul numit de instanța, iar faptul că expertul desemnat de expropriator

a ajuns la aceeași concluzie cu ceilalți membrii ai comisiei nu coincide cu însușirea

de către pârât a acestui punct de vedere.

Examinând decizia civilă

în limita criticilor formulate de reclamantă și de pârât, instanța constată recursurile

nefondate, pentru următoarele considerente;

Criticile formulate de

către reclamantă permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., de către

instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., iar cele formulate de recurentul

pârât se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că reclamanta

a susținut că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de

aceasta, respectiv, cele cu privire la etapele procedurii de expropriere, întrucât

Legea nr. 255/2010 prevede că etapa consemnării sumei individuale reprezentând plata

despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere este anterioară

etapei în care se realizează transferul dreptului de proprietate.

Această critică s-a formulat

prin motivele de apel de către reclamantă și a fost reluată de aceasta și prin motivele

de recurs.

Câtă vreme această critică

a fost reiterată și pe calea prezentului recurs, se constată că se impune analizarea

sa de către instanța de recurs.

Astfel, se constată că

această critică este nefondată, întrucât, în speță, obiectul contestației l-a constituit

hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 13 octombrie 2010 emisă în temeiul Legii

nr. 198/2004.

Adoptarea, la 14

decembrie 2010, a Legii nr. 255/2010, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004,

nu poate produce efecte juridice asupra legalității și temeiniciei acestui act juridic

în tăcerea legii noi, iar împrejurarea că prin art. 32 din Legea nr. 255/2010 se

prevede că „În

cazul

procedurilor de expropriere

aflate în curs de desfășurare pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică

prevederile prezentei legi” nu conduce la concluzia că pentru contestarea actelor

juridice emise sub imperiul legii vechi se aplică legea nouă, ci că doar în cadrul

procedurilor aflate în derulare urmează să se aibă în vedere reglementarea intrată

în vigoare.

Prin urmare, în speță,

nu sunt incidente prevederile Legii nr. 255/2010, astfel că susținerile reclamantei

potrivit cărora, în temeiul acestui act normativ, efectul translativ al dreptului

de proprietate în cazul exproprierii este afectat de condiția suspensivă ca expropriatorul

să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente despăgubirii, potrivit

art. 9 alin. (4) din acest act normativ, sunt nefondate.

Celelalte critici formulate

de reclamantă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt, de

asemenea, nefondate.

Astfel, se susține că

decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea unei „drepte despăgubiri” și că

instanța de apel nu a constatat omisiunea instanței de fond în sensul că la stabilirea

cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei trebuia să se țină seama de

valorile rezultate din cele două expertize, tehnică agricolă și imobiliară.

Cu alte cuvinte, se constată

că se contestă cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei pentru exproprierea

terenului în litigiu. De precizat că și pârâtul a formulat critici pe acest aspect,

astfel că li se va răspunde prin următoarele considerente comune.

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”

și „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Deci, dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 impun calcularea despăgubirilor în funcție de prețurile

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială.

În speță, la stabilirea

despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei legal s-au luat în considerare prețurile

cu care se vând proprietățile similare în aceeași unitate administrativ teritorială,

sau în localitățile limitrofe, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 33/1994.

Critica formulată de reclamantă

potrivit căreia instanța de apel, în exercitarea controlului judiciar asupra sentinței

primei instanțe, nu a ținut seama la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se

cuvine acesteia de valorile rezultate din cele două expertize, tehnico agricolă

și imobiliară, este nefondată, deoarece, în analiza acestui motiv de apel, instanța

de apel a reținut că, urmare a exproprierii terenului în litigiu, reclamantei nu

i s-a creat nici un prejudiciu material, întrucât după exproprierea suprafeței de

1809 mp se poate practica în continuare agricultură, și că exproprierea terenului

în litigiu nu a contribuit la scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ceea

ce reprezintă o chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs față de prevederile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Față de cele expuse, se

constată că, legal, cu respectarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța

de apel a menținut cuantumul despăgubirii ce i se cuvine reclamantei stabilit de

prima instanță numai în raport de valorile stabilite prin expertiza imobiliară,

nu și de cele stabilite prin expertiza agricolă.

Critica formulată de reclamantă

potrivit căreia greșit instanța de apel a menținut sentința primei instanțe cu privire

la acordarea cheltuielilor „privind onorariile tuturor experților”, ca fiind de

2.100 RON și nu de 4.200 RON, nu va fi primită și analizată, deoarece nu s-a constituit

în critică în apelul declarat de reclamantă, fiind formulată „omisso medio”, direct

în recurs, iar sancțiunea este aceea a neanalizării sale.

Celelalte critici formulate

de reclamantă cu privire la omisiunea instanței de a analiza înscrisurile depuse

la dosar de aceasta, precum și cele privind modul de apreciere al probelor administrate,

vizează netemeinicia deciziei recurate și nu se încadrează în niciunul din motivele

de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

astfel că nu vor fi primite și analizate.

În ceea ce privește celelalte

critici formulate de recurentul pârât, se constată următoarele;

Prin recursul său, pârâtul

a susținut că decizia pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât faptul că expertul desemnat de expropriator

a ajuns la aceeași concluzie cu ceilalți membrii ai comisiei nu coincide cu însușirea

de către pârât a acestui punct de vedere.

Aceste critici sunt nefondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 33/1994 „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va

constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță,

unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt

supuse exproprierii”.

În speță, comisia de experți

care a întocmit raportul de expertiză a fost alcătuită potrivit acestor dispoziții

legale, iar instanța a validat concluziile acestui raport de expertiză pentru că

s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, art. 26 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 33/1994, și nu pentru că experții au ajuns la o concluzie comună.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile,

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamanta SC R.M. SRL și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva deciziei nr. 112/C din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie

2013.