ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4383/2010

Asupra cererii

de față constată următoarele:

Prin Notificarea nr. 2.763 din

data de 5 aprilie 2001 reclamantul C.G. a solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în Galați str. Culturii nr. 30 fost str. Holban nr. 24 fost

str. Ostrovschi nr. 24, imobil ce a fost preluat abuziv prin Decretul nr.

92/1950.

Prin Dispoziția

nr. 3.609/SR din 29 februarie 2008 Primăria Municipiului Galați a dispus

restituirea parțială în natură a imobilului teren în suprafață de 736,59 mp și

construcție 409,31 mp situat în Galați str. Col. Holban fost Culturii nr. 30.

În motivare,

pârâta a arătat că parte din imobil a fost înstrăinată în baza dispozițiilor

Legii nr. 112/1995.

La data de 1

aprilie 2008 reclamantul a înregistrat pe rolul Tribunalului Galați contestație

împotriva dispoziției susmenționate, solicitând instanței anularea contractului

de vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997 și restituirea în natură

a părții din imobil ce face obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare,

precum și restituirea în natură a suprafeței de teren de 866,26 mp reprezentând

diferența dintre suprafața totală a imobilului la data preluării și cea propusă

pentru restituire.

În motivarea

cererii reclamantul a arătat că pârâta i-a comunicat la data de 26 octombrie

1998 că imobilul nu face obiectul Legii nr. 112/1995, iar prin dispoziția

contestată a fost informat că parte din imobil a fost vândută în condițiile

acestui act normativ. De asemenea, la data preluării imobilul avea transcris o

suprafață de 1.670 mp, dar pârâta a propus spre restituire doar 804,63 mp.

Prin Încheierea

de ședință din data de 15 septembrie 2008 a fost introdusă în cauză I.M., în

calitate de pârâtă, fiind cumpărătoarea imobilului situat în Galați str.

Culturii nr. 30, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20

octombrie 1997.

Prin Sentința

nr. 503 din 18 martie 2009 Tribunalul Galați, secția civilă a admis excepția

tardivității introducerii capătului de cerere privind anularea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997 și a respins acest capăt de

cerere ca tardiv formulat. A respins ca nefondat capătul de cerere privind

restituirea în natură a părții de imobil ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 192.173 din 20 octombrie 1997.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că art. 45 din Legea nr. 10/2001 prevede un termen

de un an de la data intrării în vigoare a legii în care se poate promova

acțiunea pentru constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în baza Legii nr. 112/1995, termen ce a fost prelungit prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 cu încă șase luni.

În raport de

data la care acest termen a expirat, respectiv 14 august 2003 acțiunea

reclamantului ce a fost introdusă la data de 29 martie 2008 este tardiv

formulată pe acest aspect, iar capătul de cerere referitor la restituirea în

natură a părții de imobil vândută în baza Legii nr. 112/1995 este nefondat.

Prin Decizia

nr. 339A din data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a

respins ca nefondat apelul reclamantului.

În motivare

Curtea de Apel a reținut că termenul prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001

ce a fost prelungit succesiv, expirase la data formulării acțiunii de către

reclamant.

Legalitatea

acestui termen a fost verificată în numeroase rânduri de către Curtea

Constituțională, prin deciziile 114/2008, 296/2008, 430/2008, 580/2008, în

sensul că prin instituirea lui se asigură un climat de stabilitate circuitului

civil, iar nerespectarea termenului de formulare a acțiunii este o lipsă de

diligență pe care legea o sancționează.

Împotriva

acestei decizii reclamantul a formulat recurs, aducându-i critici întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamantul a

arătat că prin Dispoziția nr. 3.609/SR din 29 februarie 2008 Primăria

Municipiului Galați i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului

solicitat, dar i-a adus la cunoștință că parte din acesta a fost vândută în

condițiile Legii nr. 112/1995. Aceasta deși reclamantul a formulat cerere de

restituire a imobilului și în condițiile Legii nr. 112/1995, dar pârâta a

invocat că imobilul nu face obiectul acestor dispoziții legale.

Excepția

tardivității declarării acțiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare

a fost greșit admisă de instanța de judecată, deoarece prevederile art. 45

alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt contrare dispozițiilor art. 1 Protocolul 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contractul de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost încheiat cu nerespectarea

dispozițiilor legale, iar instanța de apel trebuia, în temeiul art. 148 din Constituție,

să înlăture dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și să facă aplicare cu

prioritate a Protocolului nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai arată

reclamantul și că nu se poate reține o culpă a sa față de tardivitatea acțiunii

în anularea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât a depus toate

diligențele pentru a-și recupera imobilul, notificând pârâta atât baza Legii

nr. 112/1995, cât și baza Legii nr. 10/2001.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs,

Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială a legii, devenit art. 45

după republicare) "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în

cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu

valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a

fost încheiat cu bună-credință".

Potrivit alin.

(5) al aceluiași articol, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de

cauza de nulitate, "dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de

la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Termenul

prevăzut de dispoziția legală menționată, astfel cum a fost prelungit prin

O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, a expirat la data de 14 august

2002.

Instanțele de

fond, în raport de dispozițiile legale mai sus arătate, au analizat cererea în

anularea actelor de vânzare-cumpărare încheiate sub incidența Legii nr.

112/1995, au constatat că reclamantul a înregistrat cererea la data de 1

aprilie 2008, adică după expirarea termenului prevăzut de lege, 14 august 2002,

și au reținut că este incidentă excepția tardivității acestei cereri.

În plus, așa

cum a statuat Curtea Constituțională, rațiunea legiuitorului pentru care a

instituit termenul prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001, criticat de

reclamant, este cea a asigurării unui climat de stabilitate al circuitului

civil.

Având în vedere

cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut

aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv

pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Ca atare, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu

consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva Deciziei civile nr.

339/A din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 septembrie 2010.

Procesat de GGC

- AM