ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2013 pe rolul Tribunalului București, petenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., a solicitat acordarea de compensații financiare în cuantum de 5.000 de euro, precum și un avans din această sumă. În motivarea cererii, petenta a precizat că, prin sentința penală nr. 118 din 12 februarie 2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a dispus, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., obligarea inculpatului C.M. la plata sumei de 5.000 de euro către partea civilă I.C.I., inculpatul fiind condamnat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 C. pen. A mai precizat că inculpatul este insolvabil, fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 211/2004. Prin hotărârea nr. 2 din data de 19 septembrie 2013, Tribunalul București, comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare de compensații financiare formulată de petentă și a obligat-o pe aceasta, prin reprezentat legal, la plata sumei de 5 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul București a reținut că cererea formulată de petentă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute, în mod cumulativ, de lege, prin neîncadrarea în dispozițiile explicite ale art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004, având în vedere că prin sentința penală nr. 118 din 12 februarie 2013 inculpatul a fost obligat la plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale, despăgubiri care, dincolo de orice îndoială rezonabilă, exced categoriilor de prejudicii prevăzute în mod expres de lege. Contestația formulată de petenta I.C.I. împotriva acestei hotărâri a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a constatat, în esență, că cererea formulată de petentă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, neîncadrându-se în dispozițiile Legii nr. 211/2004. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 ianuarie 2014. În cuprinsul cererii de revizuire se invocă dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. și se aduc critici legate de nemulțumirea petentei în legătură cu modul de soluționare a cauzei. Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 ianuarie 2014, revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, invocând dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 18 iunie 2013, rezultă că dispozițiile noului C. proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă revizuenta a invocat, ca temei al cererii de revizuire, dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. (codul de la 1865). În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de revizuire, dispozițiile art. 510 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere”. Revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, situație în care competența materială de soluționare a cauzei revine acestei instanțe, ca instanță care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Numai în situația unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (există hotărâri definitive potrivnice), aceasta se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, conform art. 510 alin. (2) C. proc. civ. În cauză, nu este incidentă această dispoziție legală, nefiind invocat motivul de revizuire privind existența unor hotărâri definitive potrivnice, ci doar nemulțumiri ale revizuentei legate de modul de soluționare a cauzei. Prin urmare, dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând norme de competență materială imperativă, de la care nu se poate deroga, se va declina competența soluționării cererii de revizuire formulată de revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., împotriva deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.