ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie

2013 pe rolul Tribunalului București, petenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A.,

a solicitat acordarea de compensații financiare în cuantum de 5.000 de euro,

precum și un avans din această sumă.

În motivarea cererii,

petenta a precizat că, prin sentința penală nr. 118 din 12 februarie 2013 a Judecătoriei

sectorului 1 București, s-a dispus, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., obligarea inculpatului C.M. la plata sumei de 5.000 de euro către partea civilă

I.C.I., inculpatul fiind condamnat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor

prevăzută de art. 198 C. pen. A mai precizat că inculpatul este insolvabil, fiind

încarcerat în Penitenciarul Jilava.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 211/2004.

Prin hotărârea nr. 2 din

data de 19 septembrie 2013, Tribunalul București, comisia pentru acordarea de compensații

financiare victimelor infracțiunilor, a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare

de compensații financiare formulată de petentă și a obligat-o pe aceasta, prin reprezentat

legal, la plata sumei de 5 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul București a

reținut că cererea formulată de petentă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate

prevăzute, în mod cumulativ, de lege, prin neîncadrarea în dispozițiile explicite

ale art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004, având în vedere că prin sentința

penală nr. 118 din 12 februarie 2013 inculpatul a fost obligat la plata unei sume

de bani reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale, despăgubiri care, dincolo

de orice îndoială rezonabilă, exced categoriilor de prejudicii prevăzute în mod

expres de lege.

Contestația formulată

de petenta I.C.I. împotriva acestei hotărâri a fost respinsă, ca nefondată, prin

decizia nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a constatat, în esență, că cererea formulată de petentă

nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, neîncadrându-se în dispozițiile Legii

nr. 211/2004.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire petenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 ianuarie

2014.

În cuprinsul cererii de

revizuire se invocă dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. și se aduc critici

legate de nemulțumirea petentei în legătură cu modul de soluționare a cauzei.

Examinând cererea de revizuire,

în raport de excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, invocată

din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispozițiile art. 248

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată

și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 16 ianuarie 2014, revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A. a solicitat

revizuirea deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, invocând dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.

Mai întâi, Înalta Curte

observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc.

civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării

cererii de chemare în judecată, 18 iunie 2013, rezultă că dispozițiile noului C.

proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă revizuenta a invocat, ca

temei al cererii de revizuire, dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. (codul

de la 1865).

În ceea ce privește competența

de soluționare a cererii de revizuire, dispozițiile art. 510 alin. (1) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că „cererea de revizuire se îndreaptă

la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Revizuenta a solicitat

revizuirea deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, situație în care competența materială de soluționare a cauzei

revine acestei instanțe, ca instanță care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire

se cere.

Numai în situația unei

cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. (există hotărâri definitive potrivnice), aceasta se va îndrepta la instanța

mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, conform art. 510

alin. (2) C. proc. civ. În cauză, nu este incidentă această dispoziție legală, nefiind

invocat motivul de revizuire privind existența unor hotărâri definitive potrivnice,

ci doar nemulțumiri ale revizuentei legate de modul de soluționare a cauzei.

Prin urmare, dispozițiile

art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând norme de competență materială imperativă,

de la care nu se poate deroga, se va declina competența soluționării cererii de

revizuire formulată de revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., în favoarea

Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta I.C.I., prin reprezentant

legal V.A., împotriva deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.