ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 260/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 2 august 2013, recurenta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 180/LM din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri. Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1770/122/2012, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 180/LM din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă.

În motivarea soluției, curtea a reținut că recurenta a reiterat, în parte, în cererea de suspendare a executării sentinței primei instanțe, critici cuprinse în motivele de recurs și, prin urmare, faptul de a se fi exercitat calea de atac, nu poate justifica, prin el însuși, suspendarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, care potrivit dispozițiilor art. 274 C. muncii, este definitivă și executorie de drept. Totodată, s-a mai reținut că nu există niciun indiciu al insolvabilității intimatului, așa cum susține recurenta, care să fi fost prezentat de aceasta, astfel încât să justifice rezerva sa cu privire la posibilitatea recuperării, în cazul admiterii recursului, a sumei pe care ar achita-o în executarea sentinței.

Împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs pârâta SC A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 718 alin. (2) și alin. (3) din noul C. proc. civ. și solicitând modificarea în tot a încheierii, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 180/LM din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri. Examinând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 26 iunie 2012, rezultă că dispozițiile noului C. proc. civ. nu sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă recurenta a invocat, ca temei al cererii de recurs , dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 718 alin. (2) și alin. (3). În ceea ce privește recursul declarat în cauză, se constată că acesta este inadmisibil având în vedere următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. civ. „la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1)”. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că „dispozițiile art. 403 alin. (3) și alin. (4) se aplică în mod corespunzător”. Art. 403 alin. (3) arată că „asupra cererii de suspendare (…) instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat”. În speță, recursul declarat de pârâta SC A. SRL vizează soluția de respingere a cererii de suspendare a executării, soluție care a fost pronunțată de curtea de apel în recurs. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

prevăd că „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”. Prin urmare, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În speță, încheierea de ședință din 20 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1770/122/2012, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de suspendare a executării, formulată în cadrul unui dosar de recurs. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, iar hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil, și dispoziția instanței din încheierea recurată privind respingerea cererii de suspendare a executării își însușește acest caracter, urmând soarta hotărârii finale.

Raportat la dispozițiile legale menționate anterior și la considerentele expuse, recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1770/122/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.