ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3618/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. prin mama D., E., D., F., G., H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire pe care au adresat-o pârâtului la data de 04.05.2016.

Prin sentința civilă nr. 79 din 13.03.2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 2720 din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată și a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în sensul că a fost obligat pârâtul să procedeze la soluționarea cererii de despăgubire a reclamanților înregistrată la data de 04.05.2016, prin decizie motivată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

Reclamanții au formulat recurs, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Au arătat faptul că deși instanța a reținut că reclamanții au formulat cerere de suspendare a cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, instanța de fond nu a pus în discuția părților cererea de suspendare a cauzei și nu s-a pronunțat pe această cerere, încălcând astfel regulile de procedură instituite de art. 390 din C. proc. civ.

Prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, la data de 14.07.2020, recurenții-reclamanți au arătat că FGA a emis Decizia nr. 10.882 din 07.11.2017, prin care a soluționat cererea de acordare a despăgubirilor formulată de recurenți. Ca atare, au solicitat să se ia act de faptul că actul administrativ a fost emis și cauza a rămas fără obiect.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat sentința instanței de fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul FGA a arătat că sentința instanței de fond este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, întrucât Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen pentru soluționarea cererilor de plată nici în mod expres, nici prin trimitere la normele legale cu caracter general.

Recurentul a apreciat că soluționarea cererilor de plată se poate realiza într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcție de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța de control judiciar constată că recursurile au rămas fără interes, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererii de despăgubire înregistrată la data de 04.05.2016, prin decizie motivată.

Prin sentința pronunțată de instanța de fond a fost admisă acțiunea reclamanților, în sensul că a fost obligată instituția pârâtă la soluționarea cererii de despăgubire a reclamanților.

Ulterior pronunțării hotărârii instanței de fond, instituția pârâtă a emis decizia de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor către reclamanți nr. 10882/07.11.2017.

Or, în aceste condiții, Înalta Curte reține că părțile cauzei nu mai justifică un interes în soluționarea prezentului litigiu.

Condiția interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătorești pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public și părțile"interesate".

Recurenții trebuie să justifice un interes în exercitarea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluționării recursului, a hotărârii judecătorești atacate, care îi este defavorabilă.

Interesul recurenților trebuie să îndeplinească, în principiu, în mod cumulativ, atributele de a fi legitim, de a fi născut și actual și de a fi personal.

Or, în condițiile în care după pronunțarea hotărârii fondului, pârâtul a emis decizia de soluționare a cererii de despăgubire, interesul recurenților-reclamanți nu mai subzistă. Nu poate fi acceptată ideea rămânerii fără obiect a recursului, întrucât recursul a vizat hotărârea instanei de fond.

De asemenea, nici recurentul-pârât nu mai are interes în soluționarea recursului formulat, din moment ce a achiesat la hotărârea instanței de fond, prin emiterea deciziei la care a fost obligată.

Lipsa totală a interesului în exercitarea recursului, precum și lipsa unuia din atributele acestuia are drept consecință respingerea căii de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Fondul de Garantare a Asiguraților, A., B., C. prin mama D., E., D., F., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 2720 din 29 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.