ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7258/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 8712/2/2011, reclamanta C.C.P.S.L., M., Marea Britanie - Sucursala București a chemat în judecată pârâtele A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice Sector 2 - Activitatea de Inspecție Fiscală și A.N.A.F. - D.G.F.P.M.B. - Serviciul Soluționare Contestații solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea A.N.A.F. la emiterea deciziei de soluționare a contestației fiscale formulate împotriva deciziei de impunere nr. I1. din 08 martie 2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. R1. din 08 martie 2011, acte prin care a fost respinsă la rambursare suma de 1.186.558 reprezentând TVA; obligarea A.N.A.F.

la plata de penalități în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situația neîndeplinirii în termen a dispozițiilor instanței; obligarea Președintelui A.N.A.F. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în cazul neexecutării în 10 zile hotărârii instanței, cu obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că prin decontul TVA nr. D1. din 24 septembrie 2010 aferent lunii august 2010 sucursala a optat pentru rambursarea sumei negative de TVA de 1.186.558 RON cumulată în perioada februarie 2006 - august 2010. S-a mai arătat că în perioada 08 decembrie 2010 - 08 martie 2011 Sucursala a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale pentru perioada 28 februarie 2006 - 31 august 2010 privind soluționarea decontului de TVA cu opțiune de rambursare prin care sucursala solicita organelor fiscale rambursarea sumei de 1.186.558 RON.

În urma desfășurării inspecției fiscale organele de control au încheiat raportul de inspecție fiscală nr. R1. din 08 martie 2011 în baza cărui a fost emisă decizia de impunere din 08 martie 2011, conform cărora s-a respins TVA de rambursat în sumă de 1.186.558 RON. La data de 07 aprilie 2011, reclamanta a formulat, în termen legal, contestație împotriva actelor fiscale dar deși termenul de 45 de zile pentru soluționarea contestației fiscale prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. a expirat încă de la data de 23 mai 2011, societatea nu a primit un răspuns la contestația formulată. La termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2012, reclamanta a comunicat instanței că prin Decizia A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B.

Serviciul de Soluționare a Contestațiilor din 19 decembrie 2011 a fost desființată decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. I1. din 08 martie 2011 și a invocat rămânerea fără obiect a capătului principal de cerere arătând că insistă în cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 80 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta C.C.P.S.L., M., Marea Britanie - Sucursala București ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta D.G.F.P.M.B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.789 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele. La data de 07 aprilie 2011, reclamanta s-a adresat A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B.

Serviciul de Soluționare a Contestațiilor cu o contestație împotriva actelor administrativ-fiscale R aportul de inspecție fiscală nr. R1. din 08 martie 2011 și decizia de impunere nr. I1. din 08 martie 2011, conform cărora s-a respins TVA de rambursat în sumă de 1.186.558 RON. Având în vedere că pârâta a admis contestația formulată de reclamantă și a desființat decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. I1. din 08 martie 2011, atacată în prezenta cauză, instanța a constatat că cererea de anulare a acesteia a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă în consecință. Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin. (1) raportat la art. 275 C. proc.

civ. Curtea a admis-o, având în vedere că pârâta a emis decizia de soluționare a contestației la data de 19 decembrie 2011, după înregistrarea în instanță a prezentei acțiuni. Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs D.G.F.P.M.B., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin recursul promovat în prezenta cauză, recurenta A.N.A.F. critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de societatea reclamantă, în principal pe considerentul că D.G.F.P.M.B. nu ar fi pierdut procesul, ci acesta a rămas fără obiect, iar în subsidiar pe motiv că onorariul avocațial ar fi fost disproporționat față de valoarea obiectului cauzei și munca îndeplinită.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții. Or, organele fiscale au fost în culpă pentru nesoluționarea contestației fiscale formulată de reclamantă înăuntrul termenului legal. Astfel, societatea reclamantă a înregistrat contestația fiscală la Administrația Finanțelor Publice Sector 2 la data de 7 aprilie 2011, astfel încât termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc. a expirat în data de 23 mai 2011. Având în vedere că organele fiscale nu și-au îndeplinit obligația de soluționare în termenul legal, în data de 7 octombrie 2011, reclamanta a promovat prezenta acțiune în obligare a organelor fiscale să soluționeze contestația fiscală.

În data de 10 ianuarie 2012, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B. a decis soluționarea contestației fiscale formulată de societate, emițând Decizia nr. 581 din 19 decembrie 2011. Culpa procesuală a pârâților rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâților, care a constat în nerezolvarea contestației fiscale a reclamantei în termenul legal. Culpa recurenților a fost dovedită, întrucât aceștia trebuiau să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul contestației fiscale formulată de reclamanta - intimată.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a constatat culpa procesuală a organelor fiscale și a dispus obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată. Mai mult decât atât, practica judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată și în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestația ce i s-a cerut prin acțiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situația de a sesiza instanța de judecată. În ceea ce privește subsidiarul cererii de recurs referitor la diminuarea onorariului avocațial, în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., cuantumul său reflectând pe deplin munca depusă de avocații societății intimate care nu presupune doar prezența în fața instanței de judecată la termenele stabilite de aceasta pentru soluționarea cererii introductive ci și activitatea de cercetare juridică, de pregătire a argumentelor și a redactării acestora într-o formulă adecvată susținerii cauzei de față. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P.M.B. împotriva sentinței nr. 80 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2013.