ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4302/2013

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal din 2 mai 2010, Autoritatea Rutieră Română a constatat săvârșită de către petenta SC C. SRL contravenția prevăzută de art. 57 2 lit. b) din O.U.G nr. 109/2005 prin raportare la Legea nr. 102/2006, respectiv că în data de 2 mai 2010 în localitatea P., județul Prahova, DN1 km 41 autoansamblul marca M., proprietar fiind SC B.T.L.T. SA, iar utilizator al contractului de leasing petenta, efectua transport rutier fără a deține copie conformă a licenței de transport. La data de 28 mai 2010 petenta SC C. SRL a formulat plângere contravențională solicitând anularea procesului-verbal de contravenție anterior menționat, ca netemeinic și nelegal, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 11829 din 12 noiembrie 2010, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița, în raport de prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, sediul materiei, reținând că locul săvârșirii contravenției nu este locul unde a fost constatată fapta, ci locul unde petenta avea obligația de a obține și a avea acest document, respectiv sediul petentei, care se află în localitatea T., județul Harghita. Prin sentința civilă nr. 810 din 2 iulie 2013, Judecătoria Toplița și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Ploiești. În motivare, a reținut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 plângerea contravențională împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar, în speță, aceasta este judecătoria Ploiești, în a cărei rază teritorială a fost constatată contravenția.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți în vederea regulatorului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei de a nu deține licență de transport conformă prevăzută de art. 57 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din același act normativ, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu reprezintă documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și utilizate de întreprindere, altele decât cele menționate la art. 2, cu care se efectuează operațiuni de transport rutier în cont propriu, numai cu respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere. Întrucât actele normative în baza cărora a fost sancționată petenta nu cuprind dispoziții proprii privitoare la competența instanțelor care soluționează contestațiile formulate împotriva procesului-verbal de contravenție, sunt aplicabile dispozițiile legii generale în materie de contravenții, respectiv, dispozițiile art. 32 din O.G.

nr. 2/2001, a cărui incidență nu este contestată de niciuna din instanțele aflate în conflict. Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Ceea ce interesează în pronunțarea prezentului regulator de competență este definirea locului săvârșirii contravenției. Înalta Curte constată că, în speță, sediul operatorului de transport nu are nicio relevanță, pentru că ceea ce interesează este actul material comis (sau omis) și locul în care acesta și-a produs efectele. Contravenția în raport de care se discută competența teritorială constă în efectuarea de transport rutier cu un autovehicul fără a deține copia conformă a licenței de transport sau a certificatului de transport în cont propriu.

Prin urmare, obiectul contravenției are ca element material operațiuni de transport fără existența unor forme legale, impuse de actul normativ menționat. Cum transportul în lipsa formelor legale constă în acțiunea imputată firmei ce deține autovehiculul în scopul derulării transportului, locul săvârșirii contravenției este locul unde a fost depistată persoana ce efectua transportul în afara condițiilor impuse de lege. Obiectul contravenției nu constă în verificarea existenței licenței de transport, în sensul definit de art. 14 din O.U.G. nr. 109/2005, text anterior citat, ci efectuarea de transport fără a deține copia conformă a licenței de transport. În consecință, dat fiind faptul ca petenta a fost sancționată contravențional pentru încălcarea unor obligații ale utilizatorilor de autovehicule de transport la oprirea în trafic pe DN1 km 41 în aproprierea localității P., județul Ploiești, acesta este locul săvârșirii contravenției.

Prin urmare competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 20 C. proc. civ. aparține Judecătoriei Ploiești, în aplicarea art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2013.