Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5351/2013

HOTĂRÂRE
19.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5351/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 0431744 din 24 octombrie 2012 a fost sancționată contravenienta SC R.T.C. SRL pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 12 octombrie 2012 a circulat, fără a deține rovinietă valabilă, pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, județ Ilfov. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13 noiembrie 2012 contravenienta SC R.T.C. SRL a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de intimata C.N.A.D.N.R.

Prin Sentința civilă nr. 4006 din 23 mai 2013, Judecătoria Cornetu și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând că urmare intrării în vigoare, la data de 15 martie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, această instanță nu este competentă a soluționa cauza, întrucât sediul petentei se află în circumscripția Judecătoriei Ploiești. Prin Sentința nr. 13889 din 21 octombrie 2013, Judecătoria Ploiești, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că soluția se impune în raport cu prevederile art. 10 1 din O.G.

nr. 15/2002 în raport de prevederile O.G. nr. 15/2002, astfel cum sunt completate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Constatând ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Prin dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G. 15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10 1 , potrivit căruia: „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Dispozițiile art. 10 1 mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. 1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență, nu și celor în curs de soluționare. Soluția se impune și în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea instanțelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și curțile de apel. În cauza supusă analizei, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de 13 noiembrie 2012, caz în care competența materială de soluționare revine, potrivit prevederilor art. 10 din O.G.

nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum, contravenția a fost săvârșită în localitatea Glina, județ Ilfov aflată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5284/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0257952 din 10 aprilie 2012 a fost sancționat contravenientul G.D. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozi
ÎCCJ 2013-11-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5134/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0163672 din 21 martie 2012 a fost sancționată contravenienta SC M. SRL pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dis
ÎCCJ 2013-11-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5276/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0352025 din 10 octombrie 2011 a fost sancționată contravenienta D.E. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispo
ÎCCJ 2013-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5353/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 0171286 din 21 martie 2012 a fost sancționat contravenientul I.B. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art.
ÎCCJ 2013-11-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5424/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0199398 din 21 martie 2012 a fost sancționată contravenienta SC L.B. SRL pentru săvârșirea contravenției prevăzute de d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă