ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3803/2003

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 258 din 25

iulie 2002 a Tribunalului Brașov au fost condamnați inculpații:

- B.G. la 10 ani închisoare;

- T.N. la 10 ani închisoare și;

- I.I. la 12 ani închisoare, toți

pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a), b), d) și e) C. pen., ultimul și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a

făcut și aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a computat durata arestului

preventiv din pedeapsă de la 16 ianuarie 2002, la zi.

Inculpații au fost obligați în

solidar la 100.000.000 lei daune morale și 5.000.000 lei daune materiale, către

partea civilă M.C. și 60.652.000 lei despăgubiri către partea civilă SC A. SRL

Făgăraș.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că în noaptea de 13 decembrie 2001, în baza unei înțelegeri prealabile

inculpații B.G., T.N. și I.I., au pătruns prin efracție în magazinul alimentar

al SC A. SRL din Municipiul Făgăraș proprietatea părții civile M.C. Din magazin

inculpații au furat bunuri în valoare de 10.652.000 lei. Anunțat telefonic de

un locatar al blocului în care era situat magazinul, la fața locului a venit

proprietarul M.C.

Acesta i-a surprins pe inculpați în

magazin. Inculpații au reacționat violent la venirea părții civile lovind-o și

cauzându-i leziuni, care au necesitat 24 – 25 zile îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 269/ Ap din

19 noiembrie 2002, s-au admis apelurile declarate de părțile civile M.C. și SC A.

SRL Făgăraș și de inculpații B.G., I.I. și T.N., împotriva sentinței care a

fost casată în parte referitor la soluționarea laturii civile și a

cheltuielilor de judecată.

Rejudecând instanța de apel a

obligat inculpații să plătească sumele de 100.000.000 lei și 10.652.000 lei,

reactualizată la data plății efective.

Inculpații au fost obligați să

plătească câte 667.000 lei cheltuieli judiciare părților civile. Au fost

menținute restul dispozițiilor.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpatul, criticând în principal decizia pentru lipsa de apărare în

apel a inculpaților B.G. și I.I., constând în aceea că deși având interese

contrare au fost apărați de același apărător, prin aceasta încălcându-se

prevederile art. 6 C. proc. pen.

Inculpații au mai cerut în subsidiar

reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe. Inculpatul I.I. a mai

criticat hotărârile pronunțate pentru încadrarea juridică, pe care o consideră

greșită el susținând că a participat la comiterea infracțiunii în calitate de

complice, nu de autor.

Motivele de casare invocate de

inculpați sunt cele prevăzute de art. 385

9

pct. 6, pct. 14 și pct. 17

C. proc. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. proc.

pen., dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte

părți în tot cursul procesului penal.

În realizarea acestei garanții

potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistența juridică este obligatorie

când inculpatul este arestat, iar conform art. 385

9

pct. 6 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când urmărirea penală sau judecata a avut

loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie.

Este neîndoielnic că satisfacerea

exigențelor legale referitoare la apărarea inculpaților arestați se realizează

numai printr-o prestație reală și efectivă a avocatului.

O asistență formală, superficială

echivalează cu o lipsă de apărare, prin urmare cu o încălcare a dreptului la

apărare.

În recursul din cauză se susține că

mai mult decât formală, apărarea inculpaților B.G. și I.I. de către un avocat

comun este prejudiciabilă acestuia, dat fiind că aceștia au interese contrare.

Susținerea nu este fondată. Din

examinarea încheierii de ședință a dezbaterii apelului rezultă într-adevăr, că

inculpații B.G. și I.I. au fost asistați de avocata Ș.P.

În susținerea recursurilor celor doi

inculpați pe care i-a apărat a criticat hotărârea de fond, pentru aplicarea unor

pedepse prea severe. Încheierea consemnează că inculpații apelanți au fost de

acord cu susținerile apărătoarei și au lăsat soluționarea apelului la

aprecierea Curții.

În raport de probele dosarului din

care rezultă că inculpații au acționat împreună, toți trei, în calitate de

coautori la comiterea tâlhăriei, plănuind împreună, furând împreună și agresând

împreună partea civilă, pentru a păstra bunurile furate, nu se poate reține că

inculpații ar fi avut interese contrare de natură a face imposibilă o apărare

obiectivă, din partea unui apărător unic.

Referitor la susținerea inculpatului

I.I., potrivit căreia nu a participat în calitate de autor ci de complice la

comiterea tâlhăriei, nici aceasta nu este întemeiată. În cursul urmăririi

penale inculpatul asistat de apărător a recunoscut că a participat la

sustragerea bunurilor și agresiunea părții civile.

Cum a săvârșit acte materiale

specifice autorului, acesta nu poate răspunde penal în calitate de complice.

Recunoașterea inculpatului se

coroborează cu declarațiile coinculpaților și ale părții civile. Singura

semnificație ce poate fi dată revenirii acestui inculpat la cercetarea

judecătorească, este dorința de a se sustrage răspunderii.

Cât privește pedepsele aplicate

inculpaților acestea sunt în concordanță cu criteriile generale de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. Pedepsele de 10, respectiv 12 ani

închisoare sunt situate la nivelul cuantumului mediu, între limita minimă și

maximă prevăzută de lege, pentru infracțiunea comisă. Nu există în cauză

împrejurări de atenuare a răspunderii inculpaților, pedepsele stabilite fiind

de natură să satisfacă scopul sancțiunii penale, așa cum este reglementat de art.

52 C. pen.

Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 385

9

pct. 15 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților, va computa

prevenția din durata pedepsei și-i va obliga pe fiecare la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații B.G., I.I. și T.N., împotriva deciziei penale nr. 269/ A din 19 noiembrie

2002 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 16 ianuarie 2002, la

17 septembrie 2003.

Obligă pe recurenții inculpați la

plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

septembrie 2003.