ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul G.B.C. La apelul nominal lipsesc petentul G.B.C. și intimații C.L.T.C. SA și S.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 16600/325/2014 al Judecătoriei Timișoara, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 9 septembrie 2014. De asemenea, se referă că petentul a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 13 octombrie 2014, o cerere de judecare a cauzei în lipsă și de scoatere din cauză a intimatei S.M.
Înalta Curte, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței sale materiale, față de dispozițiile art. 24, art. 131 și art. 142 alin. (1) din noul C. proc. civ. Reprezentantul Ministerului Public solicită declinarea competenței de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Curții de Apel Timișoara, fiind incidente dispozițiile noului C. proc. civ.
ÎNALTA CURTE
Constatată că se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, având ca obiect o acțiune înregistrată la data de 26 mai 2014, după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., respectiv 15 februarie 2013; Potrivii dispozițiilor art. 142 alin. (1) din noul C. proc. civ. "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". În aplicarea dispozițiilor art. 24, art. 131 și art. 142 din noul C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Timișoara, în favoarea căreia urmează a se declina competența de soluționare a pricinii.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul G.B.C. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 16600/325/2014 al Judecătoriei Timișoara, la Curtea de Apel Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.