ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.01.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 29.04.2015 si comunicat prin adresa nr. x/08.05.2015, precum si a deciziei de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal, decizie comunicata prin adresa x/6.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2024 din data de 27 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei se întemeiază pe decizia nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2012 și pe inexistența unei nereguli. Cu privire la Decizia nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2012, se constată că reclamanta invocă în mod greșit efectele acestei decizii în raport cu actele atacate. De altfel, obiecția reclamantei pare întemeiată până la examinarea considerentelor Deciziei nr. 226, în care s-a constatat definitiv că "reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, refuzul autorității pârâte de decontare a 20,82% din totalul cheltuielilor eligibile conform Cererii de plată nr. x și documentelor justificative prezentate în susținerea acesteia, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat. Cerințele instituite de art. 2 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 224/2008 sunt îndeplinite, echipamentele constând în încărcător frontal și lamă de zăpadă reprezintă mijloace de transport specializate, iar achiziționarea lor constituie o cheltuială eligibilă potrivit prevederilor Ghidului solicitantului - Măsura 312." Astfel, în Decizia nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2012 s-a discutat exclusiv eligibilitatea cheltuielilor pentru echipamentele constând în încărcător frontal și lamă de zăpadă reprezintă mijloace de transport specializate conform H.G. nr. 224/2008 și Ghidului solicitantului - Măsura 312, dar nu s-a discutat ceea ce face obiectul actelor atacate în prezenta cauză: crearea condițiilor artificiale pentru obținerea ajutorului public nerambursabil constatată printr-un raport de B.. Această lămurire a cauzelor diferite ale acțiunilor nr. x/2012 în raport de acțiunea prezentă servește la înlăturarea argumentului reclamantei că este vătămată prin faptul că nu se face aplicarea imediată a Deciziei nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2012. S-a mai arătat că, a intrat în puterea lucrului judecat că s-au creat condiții artificiale pentru obținerea de ajutor financiar nerambursabil, iar Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare comunicat prin adresa nr. x/04.07.2014 este legal și temeinic. Rezultă astfel că întreaga motivare a reclamantei prin care atacă procesul-verbal de constatare debit nr. x/04.07.2014 ca să demonstreze nelegalitatea procesului-verbal nr. x/08.05.2015 este neîntemeiată. Prin soluționarea cauzei nr. x/2014* la ÎCCJ, practic acțiunea reclamantei a devenit în mod evident nefondată. De altfel și reclamanta a apreciat în finalul acțiunii sale că eligibilitatea proiectului său depinde de ceea ce va decide instanța supremă în dosarul nr. x/2014. Reclamanta nu poate pune în discuție temeinicia raportului B. pentru a doua oară, deoarece aspectele constatate în acest raport sunt preluate în sentința nr. 1400/2015 și intrate în puterea lucrului judecat prin efectul deciziei ICCJ nr. 2832/04.10.2017.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele: În mod greșit instanța de fond a reținut în sentința nr. 2024/2018 că soluția din dosarul dedus judecății, respectiv din dosarul x/2016 depinde în totalitate de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul x/2014 Actele supuse controlului judecătoresc în dosarul x/2016 sunt procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 29.04.2015 și comunicat prin adresa x/08.05.2015, precum și a deciziei de soluționarea a contestației împotriva procesului-verbal, decizie comunicată prin adresa nr. x/6.07.2015, în timp ce dosarul nr. x/2014 a avut alt obiect. Practic, instanța de fond nu și-a motivat hotărârea decât prin preluarea deciziei dispuse în dosarul x/2014 Pe fondul cauzei, se subliniază faptul că decizia de a declara neeligibil proiectul care face obiectul contractului de finanțare C312 x/23.03.2011 a intervenit în momentul în care a câștigat în dosarul x/2012 prin decizia nr. 226/26.01.2015, raportul B. fiind dresat ulterior acestei decizii pentru a feri autoritatea contractantă de iminența plății tranșei a II a. Echipa de control din cadrul AFIR, care prin actul administrativ contestat susține că "eligibilitatea întregului proiect a fost afectată ca urmare a neregulilor identificate" uită că acest proiect de finanțare a fost declarat eligibil de către aceeași instituție în repetate rânduri. Așa cum s-a arătat în punctul de vedere formulat fața de proiectul procesului-verbal, societatea și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractul de finanțare x/23.03.2011 și nu a săvârșit nereguli care să justifice rezilierea acestui contract și încheierea procesului-verbal comunicat prin adresa x/08.05.2015. Constatările pe care se bazează procesul-verbal contestat sunt rezultatul unui raport de audit necomunicat societății, raport care conține determinări eronate. A fost adus la cunoștință foarte târziu (abia în faza contencioasă) raportul de audit al S.C. B. S.R.L. nr. 14588/05.05.2014, însă acesta conține erori inadmisibile. Astfel, citând din respectivul raport, proiectul menționează: "La momentul auditului C. era client unic al S.C. A. S.R.L. din 2011". Ori, există acte contabile care demonstrează, fără putință de tăgadă că afirmația citata din raportul B. nu corespunde adevărului.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de A. S.R.L împotriva sentinței nr. 2024/27.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016. Luând în considerare motivarea sentinței nr. 2024/27.04.2018, raportat la dispozițiile legale în vigoare, se apreciază că aceasta respectă normele de drept material, susținerile din prezentul recurs fiind în acest context, vădit nefondate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 29.04.2015 și comunicat prin adresa nr. x/08.05.2015, precum și a deciziei de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal, decizie comunicata prin adresa x/6.07.2015, solicitând instanței anularea acestor acte administrative. Soluționând cauza prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a respins cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată. Reclamanta S.C. A. S.R.L a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Chiar dacă nu s-a indicat în mod expres, criticile recurentei pot fi încadrate în parte și în dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., motiv de casare care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Înalta Curte constată că noțiunea de "neregulă", conform definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, presupune ca abaterea de la legalitate, regularitate sau conformitate să rezulte dintr-o acțiune sau o inacțiune a beneficiarului finanțării. În acest sens trebuie administrat un probatoriu complet din care să rezulte cu certitudine fapta cauzatoare de prejudicii ce se impută beneficiarului finanțării. În cauză, se constată că la data de 23.03.2011, între părți a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x/23.03.2011, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlu "Sprijinirea S.C. A. S.R.L. pentru activitatea de prestări servicii în comuna Stejaru, județul Teleorman". Prin acest act administrativ autoritatea contractantă s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 503.292 RON. La dosarul cauzei, însă, nu se regăsește acest contract de finanțare și prima instanță nu a făcut o analiză a drepturilor și obligațiilor părților asumate prin acest contract. În luna septembrie 2011 societatea a depus la OJPDRP Teleorman-SVCP cererea de plată nr. 1(transa I) pentru decontarea a 77,92% din totalul cheltuielilor eligibile propuse în cadrul proiectului. Prin Notificarea beneficiarului cu privire la confirmarea plății, societatea a fost înștiințată de acceptarea și efectuarea plății în procent de 70% din cheltuielile solicitate, acordându-se suma de 391.973,05 RON. În luna februarie 2012 societatea a depus la OJPDRP Teleorman-SVCP cererea de plata nr. 2(transa II) pentru decontarea a 20,82% din totalul cheltuielilor eligibile propuse în cadrul proiectului. Prin Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plății nr. SAP 134/24.02.2012 recurenta a fost înștiințată că aceste cheltuieli au fost declarate neeligibile. Acest act administrativ a fost atacat la instanța de contencios administrativ care, prin sentința civilă nr. 12078/11.04.2014 a Curții de Apel București rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Jusțiție prin decizia 226/26.01.2015, a anulat Notificarea nr. x/24.02.2012 și a obligat pârâta la plata sumei de 104.972,24 RON reprezentând tranșa a II -a de plată și a sumei de 20.278,19 RON reprezentând dobândă. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare comunicat prin adresa nr. x/04.07.2014 a fost obligată societatea recurentă la plata sumei de 391.973,05 RON reprezentând tranșa I, reținându-se ca neregulă crearea de condiții artificiale. Acțiunea în anularea acestui act administrativ a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1400/19.05.2015 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Jusțiție prin decizia nr. 2832/4.10.2017. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit la data de 29.04.2015, ce face obiectul acțiunii de față, s-a concluzionat că se impune încetarea contractului de finanțare și că valoarea cheltuielilor afectate de nereguli este în cuantum de 391.973,05 RON -capitolul 8 și 9 . Față de cele arătate mai sus, în lipsa contractului de finanțare, Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurentei din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constatând că prima instanță nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei dedusă judecății, nu s-a stabilit care este valoarea contractului, ce sumă a fost afectată de crearea condițiilor artificiale și dacă sunt îndeplinite condițiile încetării contractului, în contextul în care sancțiunea aplicată beneficiarului finanțării este foarte împovărătoare. Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. Instanța de rejudecare urmează a analiza și celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2024 din data de 27 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE,