ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 24939b/17.08.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.05.2015, întocmit de APIA, cu consecința exonerării reclamantei de obligația restituirii sumei de 1.670.785 RON, reprezentând sprijin acordat de APIA pentru programul de restructurare/reconversie din fondul F.E.G.A., cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 23 din 19 ianuarie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece în mod greșit s-a reținut că, în cauză, suntem în prezența existenței unei nereguli de la legalitate în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Din această perspectivă, în mod greșit a apreciat prima instanță că actul adițional nr. x la contractul de arendare nr. x/3.06.2015, înregistrat la Consiliul Local al comunei Tîrnova sub nr. x/27.05.2015, nu prezintă relevantă cu privire la legalitatea actelor administrative contestate de reclamantă, câtă vreme acest act adițional a fost semnat și înregistrat la consiliul local la o dată ulterioară efectuării verificărilor și constatărilor echipei de control. Actele administrative contestate au fost emise prin luarea în considerare a unui contract de arendă încheiat de o persoană ce nu avea calitatea de reprezentant legal al arendatorului și neînsușit de arendator, ipoteză ce a condus organele de control la concluzia unei intenții de fraudare din partea recurentei și de obținere a sprijinului în baza unor acte nereale. Prin actul actul adițional nr. x la contractul de arendare nr. x/3.06.2015, înregistrat sub nr. x/27.05.2015, arendatorul însuși, prin reprezentantul legal, confirmă expres realitatea și încheierea valabilă a contractului de arendă, contractul de arenda fiind semnat legal de un submandatar al arendatorului (conform mențiunilor din Preambulul Actului adițional). Această mențiune, chiar dacă este ulterioară încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor, este de natură a dovedi faptul că organul de control și-a întemeiat concluzia pe o situație de fapt falsă, anume că persoana care a semnat contractul de arendă nu avea calitatea de reprezentant al arendatorului, iar arendatorul nu și-a însușit contractul de arendă. Pornind de la o ipoteză de lucru falsă, evident și concluzia organului de control este greșită. În aceste condiții, chiar dacă actul adițional nr. x a fost încheiat ulterior încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor, existența acestuia nu trebuia ignorată, deoarece efectele juridice ale acestuia se produc încă de la data încheierii contractului de arendare, fiind de natură a înfrânge orice nereguli reținute cu privire la contractul de arendare din perspectiva lipsei consimțământului arendatorului. Referitor la factura emisă de arendator cu privire la contravaloarea arendei, este de observat că deși a fost emisă la data de 28.05.2015, aceasta include, potrivit actului adițional nr. x arenda aferentă întregii perioade de la încheierea contractului de arendă. Recurenta consideră că în mod nelegal a reținut prima instanță existența unui prejudiciu din perspectiva Anexei 1 depuse de recurentă în vederea obținerii sprijinului financiar Este de observat că anexa 1 cu conținutul depus la dosarul planului individual s-a dovedit a se regăsi și în evidențele primăriei. Prin urmare, simpla existență a unei alte anexe, ambele fiind semnate și ștampilate de arendator, nu sunt de natură a dovedi o neregulă în sensul O.G. nr. 66/2011, faptul că poartă același număr, anexa 1 putând fi o eroare. Folosirea de către arendator a două forme de ștampilă nu este interzisă de nicio dispoziție legală, mai ales că ambele ștampile conțin exact aceleași elemente de identificare ale societății și nici una nu a fost contestată de S.C. B. S.R.L.. Cât timp nu s-a dovedit falsificarea vreunui element al anexei depuse la dosarul planului individual, o eventuală neregulă putea fi reținută numai în situația în care se dovedea că anexa depusă de recurentă la dosarul planului individual conținea date nereale. Nici organele de control, nici prima instanță nu au fost preocupate a verifica realitatea datelor consemnate în anexa depusă în vederea obținerii sprijinului, reținând de plano existența neregulii prin simplu fapt că în evidențele primăriei mai exista o anexă încheiată între aceleași părți. Cea de-a doua anexă a fost încheiată ca urmare a solicitării DADR de a depune la dosarul planului individual a unei situații centralizate a suprafețelor supuse reconversiei, cuprinzând tarlalele și suprafața totală aferentă fiecărei tarlale, fără o descriere a suprafeței fiecărei parcele din cadrul fiecărei tarlale. Din procesul-verbal de constatare încheiat la data de 10.02.2017 de PFA C. expert topograf, rezultă că în urma verificărilor din baza de date a OCPI, suprafața totală a tarlalei 288 A 1711 este de 65,18 ha. Dincolo de aceste chestiuni, anume că organele de control nu au dovedit că din cele două anexe existente în evidențele primăriei, cea depusă la APIA ar fi greșită, iar cealaltă corectă, recurenta consideră că fundamental în determinarea existenței unui prejudiciu și a unei nereguli era de a se verifica dacă suprafața ce a făcut în mod real obiectul programului de reconversie și pentru care s-a acordat sprijinul, respectiv cele 40 de ha din totalul de 94,67 ha, corespunde suprafeței real arendate, verificare ce nu s-a făcut potrivit actelor administrative contestate. Recurenta invocă decizia nr. 1864/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând că prin aceasta s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, asupra nelegalității procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de solicitant al programului de reconversie/restructurare reglementat de Ordinul MADR nr. 247/2008 a depus la autoritatea pârâtă Planul individual nr. 3930/2011 pentru reconversia suprafeței de 40 ha teren în plantație viticolă, ocazie cu care a depus documentația reglementată de Ordinul MADR nr. 247/2008 printre care și contractul de arendare nr. x/3.06.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L. în calitate de arendator pentru suprafața de 94,67 ha situată în extravilanul Târnova jud. Arad. Autoritatea pârâtă a fost sesizată prin adresa DNA - Serviciul teritorial Timișoara în dosar nr. x/2013 cu privire la aspecte legate de neconcordanța documentelor depuse de reclamantă în ceea ce privește contractul de arendare și anexa acestuia, în sensul în care în aceste documente ar fi cuprinse date nereale, respectiv suprafața din sola 288 este mai mare cu 20 de ha în anexa comunei Târnova, motiv pentru care autoritatea pârâtă a emis nota de fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare înregistrată sub nr. x/19.05.2015. Urmare a acesteia s-a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.05.2015, întocmit de APIA, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a creanței bugetare în sumă de 1.670.784 RON, reprezentând sumă acordată necuvenit din fondul european F.E.G.A. În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că reclamanta a beneficiat în mod necuvenit de sprijinul financiar pentru programul de reconversie/restructurare, utilizând documente nereale, respectiv un contract de arendare neînsușit de proprietar și având înscrise date diferite în anexa 1 a contractului. Reclamanta a contestat pe cale administrativă procesul-verbal, iar prin decizia nr. x/b/17.08.2015 s-a respins ca neîntemeiată contestația. Înalta Curte apreciază că aspectele privind neconcordanța dintre cele două anexe nu prezintă nicio relevanță juridică, câtă vreme nu afectează suprafața care face obiectului planului individual pentru care au fost primite fondurile nerambursabile. De asemenea, instanța de control judiciar are în vedere faptul că ulterior întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor, prin Ordonanța emisă de Direcția Națională Anticorupție în dosarul penal nr. x/2013, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la pretinsa săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, parchetul apreciind că, în speță, este incident cazul prevăzut de art. 16 lit. c) din C. proc. pen.., respectiv nu există probe că persoanele indicate în actul de sesizare ar fi săvârșit infracțiunile respective, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nelegalitatea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor a fost constatată, cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. x/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2019. Înalta constată că obiectul dosarului nr. x/2016 l-a reprezentat procesul-verbal nr. x din 26 mai 2015, iar obiectul dosarului în cauza de față îl reprezintă procesul-verbal nr. x din 26 mai 2015, acestea fiind emise în aceeași zi. Concret, recurenta a întocmit planul individual nr. 3930/10.06.2011, pentru reconversia suprafeței de 40 ha din suprafața de 94,67 ha arendată de la S.C. B. S.R.L. potrivit contractului de arendare înregistrat la Consiliul local Tîrnova, jud. Arad sub nr. x/3.06.2011. Programul de reconversie s-a desfășurat în două etape, respectiv Măsura 1 Proiectare, pregătire teren, plantare și instalare tutori și Măsura 2 Instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj. Pentru etapa măsurii 2 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a creanțelor bugetare nr. x din 26.05.2015, anulat prin decizia nr. 1864/2019 a Î.C.C.J. pronunțată în dosarul nr. x/2019. Pentru etapa măsurii 1 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea a creanțelor bugetare nr. x din 26.05.2015, ce face obiectul prezentei cauzei. Între motivele de fapt și de drept reținute prin procesul-verbal anulat de instanță în mod definitiv și cele reținute prin prezentul proces-verbal există identitate deplină, respectiv folosirea unui contract de arendă neînsușit de proprietar și având înscrise date diferite în anexa 1. După administrarea expertizei grafoscopice în dosarul penal s-a dovedit că anexa la contractul de arendă, în forma depusă pentru obținerea sprijinului financiar, a fost semnată de reprezentantul arendatorului, iar, ștampila nu a fost falsificată. Prin urmare și acest înscris emană de la arendator. Din procesul-verbal de constatare încheiat la data de 10.02.2017 de Persoana fizică autorizată C. să execute lucrări în domeniul cadastrului, rezultă că suprafața totală a tarlalei 288 A 1711 este de 65,18 ha, împărțită în 45 de parcele. Prin urmare suprafața tarlalei 288 este mult mai mare decât cele 20 ha menționate în anexa la contractul de arendare. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor s-a reținut că în anexa ce nu a fost depusă la APIA această tarla avea numai 10,75 ha, astfel că nu se poate reține că suprafața de 20 ha aferentă solei 288 ar fi fost nereală. Cât timp arendatorul a confirmat prin actul adițional că anexa înregistrată pentru obținerea sprijinului financiar a reprezentat voința părților, iar inspectorii din cadrul APIA-Centrul județean Arad au confirmat identitatea între suprafața menționată în proiect și suprafața pe care s-au aplicat măsurile de reconversie în teren, existența unei alte anexe, anterioare, încheiate între aceleași părți și nevalorificate de arendaș în obținerea sprijinului comunitar apare ca lipsită de relevanță. Cea de-a doua anexă poate fi interpretată ca o corectare, o îndreptare a suprafețelor menționate în cealaltă anexă, tocmai de aceea părțile au înțeles să își întemeieze cererea de sprijin pe cea depusă la APIA, lăsând nevalorificată cealaltă variantă a anexei. Înalta Curte constată că sprijinul financiar a fost folosit în mod real de societatea reclamantă pentru derularea programului de reconversie pentru suprafețele declarate la formularea cererii, pentru care arendatorul i-a recunoscut expres dreptul de folosință, astfel că sprijinul financiar nu a fost încasat necuvenit și nu a existat niciun prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene. Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile asumate pentru implementarea programului, plantând viță de vie certificată pe întreaga suprafață de 40 ha, fiind depuse la dosar procesele-verbale de recepție a lucrărilor de execuție nr. x/28.06.2012 și nr. y/27.04.2012, iar în final a fost încheiat procesul-verbal de recepție calitativă finală nr. x/29.06.2012, în care se constată că măsura de reconversie a soiurilor a fost realizată pe suprafața de 40 ha specificată în cerere. În ceea ce privește neregula constată de autoritatea pârâtă conform căreia reclamanta s-a prevalat de un contract de arendare neînsușit de proprietar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a contestat aceste aspecte depunând în acest sens actul adițional 1 la contractul de arendare x/3.06.2011, împuternicirea acordată numitului D., susținând totodată că acesta avea calitate de reprezentant al societății, scop în care a depus în copie un contract de vânzare-cumpărare încheiat în numele acestei societăți, unde apare ca mandatar D.. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale, întrucât contractul de arendare a fost încheiat pentru suprafața de 94,67 ha teren situat în extravilanul comunei Târnova, iar obiectul programului de restructurare/reconversie îl constituie suprafața de 40 ha, astfel încât datele eronate cuprinse în anexă nu au relevanță juridică, câtă vreme nu afectează suprafața de face obiectul reconversiei. Deși a fost încheiat Actul adițional nr. x la contractul de arendare nr. x/2011, ulterior efectuării verificării, această modificare nu are relevanță câtă vreme, terenul a fost exploatat pe toată durata implementării proiectului, iar noul proprietar al suprafeței de 50 ha teren a respectat dreptul de arendare încheiat de vechiul proprietar și ca atare se apreciază ca nelegală măsura de a nu lua în considerare acest contract, întrucât ceea ce primează este folosința efectivă a terenului care s-a realizat netulburat în tot acest timp. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga intimata - pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la plata sumei de 2.683,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta - reclamantă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în tot, sentința atacată și, rejudecând, va admite contestația formulată de reclamantă, va anula decizia de soluționare a contestației nr. 24939b din 17 august 2015 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 mai 2015, întocmite de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și va obliga intimata - pârâtă la plata sumei de 2.683,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta - reclamantă.