ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamantul C.C. a

chemat în judecată pe pârâta SC M.C. SA Piatra Neamț solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de aproximativ 4100 lei, reprezentând diferența dintre

drepturile salariale acordate cu titlu de despăgubire în temeiul art. 78 C.

muncii și plățile compensatorii restituite unității pârâte,sar și dobânda

legală la această sumă, în cuantum de aproximativ 1.100 lei, precum și plata

sumei de 2.946 lei, încasată cu titlu de ajutor de șomaj timp de 11 luni.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 595 din 10

aprilie 2012 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Curtea de Apel Bacău,

secția Înalta Curte civilă, prin Decizia civilă nr. 35 din 9 ianuarie 2013 a

respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei

instanțe.

La data de 16 mai

2008 recurentul C.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 35

din 9 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău solicitând anularea acesteia și

reluarea judecății.

La termenul de

judecată din 10 iulie 2013, contestatorul C.C. a solicitat amânarea judecății

contestației în anulare pentru a putea lua cunoștință de întâmpinarea formulată

de intimată, iar instanța a admis această cerere.

Prin încheierea de

ședință de la data de 13 noiembrie 2013 instanța a respins, ca nefondată,

cererea de asigurare de dovezi formulată de contestator, reținând că

dispozițiile legale privitoare la asigurarea de dovezi nu pot fi invocate ca

temei de drept pentru constatarea unei legături de rudenie între unul dintre

judecătorii ce a judecat în primă instanță cauza și consilierul juridic care a

avizat adresa din 29 decembrie 2008 a unității pârâte (prin care i se aducea la

cunoștință contestatorului că aspectele pe care le-a reclamat în legătură cu modul

de calcul al drepturilor sale salariale nu sunt fondate), acestea putând fi

dovedite prin acte de stare civilă.

La data de 12 martie 2014

contestatorul C.C. a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință din 10

iulie 2013 și 13 noiembrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I

civilă, considerate nelegale.

Criticile au vizat,

în esență, faptul că prima instanța nu i-a încuviințat toate probele

solicitate, faptul că această cale de atac, a contestației în anulare, este

judecată de un complet în compunerea căruia intră aceiași membrii cu ai

completului ce a soluționat cererea de recurs și că, prin respingerea cererii

de recuzarea a doamnei judecător B.G., ce a făcut parte din completul ce a

soluționat în primă instanță acțiunea civilă, precum și prin respingerea

cererii de asigurare dovezi, instanța nu a făcut efortul să afle adevărul și,

datorită confundării unor elemente și date materiale ale cauzei, a respins

nejustificat contestația în anulare.

Înalta Curte la

termenul de judecată din data 18 septembrie 2014, învestită fiind cu

soluționarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat, din oficiu, excepția

inadmisibilității ei, pe care o găsește incidentă speței, pentru următoarele

considerente:

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile

legii.

În cauza de față se

rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse

recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod

corespunzător.

Potrivit

dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. împotriva încheierilor

premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul

când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

Toate încheierile

care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt

încheieri premergătoare și fac corp comun cu hotărârea finală, astfel încât nu

pot fi atacate cu apel/recurs decât odată cu fondul.

Or, în speță, s-a

declarat recurs împotriva unor încheieri premergătoare, nesusceptibile de

recurs separat de fondul cauzei.

Astfel, prin

încheierea de ședință din data de 10 iulie 2013 amânarea pricinii a fost

acordată chiar la cererea contestatorului în vederea cunoașterii apărărilor

formulate de intimată prin întâmpinare, fiind de necontestat continuarea

judecății.

Nici în cazul

încheierii din 13 noiembrie 2013, prin care instanța a respins cererea de

asigurare dovezi formulată de contestator, nu se poate vorbi de o dezînvestire

sau de o întrerupere a cursului judecății, nefiind soluționată în mod definitiv

o chestiune de fond a cauzei.

Se reține, așadar, că

în cazul ambelor încheieri, curtea de apel nu s-a desesizat de proces, ci a

procedat la judecarea mai departe a procesului în fond.

Dispozițiile de

procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în

conformitate cu art. 316 C. proc. civ.

Drept urmare,

contestatorul C.C. a dedus judecății în recurs încheieri premergătoare, ce nu

puteau fi atacate decât odată cu fondul, iar nu pe cale separată, conform prevederilor

legale enunțate.

Pe de altă parte, potrivit

art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă

acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată’’.

Or, în speță, stadiul

procesual este contestație în anulare împotriva unei decizii irevocabile prin

care s-a soluționat un recurs, iar hotărârea care soluționează cauza are

caracter irevocabil, astfel încât și încheierile premergătoare își însușesc

acest caracter, urmând soarta hotărârii finale.

Prin urmare, având în

vedere că încheierile recurate au fost date în cadrul contestației în anulare,

în timpul judecării contestației și că decizia pronunțată în acest dosar este

irevocabilă, nefiind supusă niciunei căi de atac conform art. 299 și art. 377 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ., încheierile atacate nu sunt supuse recursului.

Prin exercitarea unei

astfel de căi de atac, recurentul nu s-a conformat unei condiții specifice de

admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Așadar, partea a tins

la obținerea unei judecăți în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierilor

din 10 iulie 2013 și din 13 noiembrie 2013 ale Curții de Apel Bacău, secția I

civilă, este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege drept o cale de

atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva încheierilor din 10 iulie 2013

și din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2014.