ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat anularea parțială a adresei nr. x/29.01.2018 emisă de pârâtă, respectiv în privința dispoziției referitoare la "neautorizarea la plată a sumei de 889.914,19 RON (fără TVA) RON din factura fiscală nr. x/11.06.2013 CIP 13 contract x/2010" și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 889.914,19 RON (fără TVA) către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 24/CA din data de 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile nr. 24/CA din data de 30 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 24/CA/30.01.2o019, ulterior pronunțării soluției, dar anterior redactării motivării, a intervenit decesul doamnei judecător B..

Hotărârea recurată este nelegală și pentru că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere că instanța de fond a admis excepția invocată de către intimata-pârâtă, deși soluția nu cuprinde și motivarea se poate deduce că au fost găsite întemeiate apărările formulate prin întâmpinare și temeiurile indicate în susținerea lor.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Fondurilor Europene a invocat, în mod neîntemeiat, decăderea reclamantei din termenul de formulare a acțiunii, în temeiul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii (...)".

Termenul de formulare a acțiunii în contencios, este de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, atunci când autoritatea nu răspunde deloc la plângere.

Or, în cazul de față, răspunsul s-a transmis după 65 zile de la data înregistrării plângerii, iar acțiunea se poate introduce potrivit ipotezei prevăzută la lit. a) din art. 11 alin. (1) ...în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Având în vedere că plângerea prealabilă a fost formulată la data de 05.02.2018, răspunsul a fost comunicat prin adresa nr. x/04.04.2018 și primit la data de 12.04.2018, rezultă că acțiunea ce face obiectul cauzei de față, înregistrată la data de 09.10.2018, a fost formulată cu respectarea termenului legal.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și va fi admis.

Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat anularea parțială a adresei nr. x/29.01.2018 emisă de pârâtă, respectiv în privința dispoziției referitoare la "neautorizarea la plată a sumei de 889.914,19 RON (fără TVA) RON din factura fiscală nr. x/11.06.2013 CIP 13 contract x/2010" și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 889.914,19 RON (fără TVA) către reclamantă.

Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca prescrisă.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, este fondat în raport de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit cărora, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În conformitate cu jurisprudența CEDO, Înalta Curte a apreciat în mod constant că deși dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță nu satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia nefiind redate motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aspect în raport de care nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.

Având în vedere principiul respectării dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 24 din 30 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.