ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2323/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 octombrie 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, procurorii J., K., L., M., N. și O. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, procurorii P., Q., R., S., T. și U. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, procurorii V., W. și X. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:

- suspendarea ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea acțiunii în anulare;

- anularea în tot a Ordinului nr. 171/02.09.2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită ordine de salarizare în aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin raportarea la o valoare de referință sectorială în cuantum de 347,10 RON: să plătească indemnizațiile de încadrare brută lunare cuvenite reclamanților începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinul nr. 156/2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 1 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,10 RON) și venitul efectiv plătit inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data scadenței de plată a drepturilor salariale aferente fiecărei luni, până la plata efectivă și actualizarea tuturor sumelor cuvenite cu indicele inflație la data efectivă a plății;

- obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinului nr. 156/2016 din data de 12 august 2016, precum și a celorlalte sume ce li se cuvin conform cererilor invocate mai sus.

Prin cererea adițională depusă la data de 21 martie 2017, reclamanții au solicitat modificarea acțiunii în sensul obligării pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de actele emise de la data introducerii acțiunii și până la data cererii adiționale, Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, ambele ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată prin cererea adițională, respectiv la emiterea dispozițiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum și pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la repararea prejudiciului creat reclamanților prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare potrivit prezentei cereri, reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanții potrivit acestor reglementări cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor datorate conform celor mai sus solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1898 pronunțată la 23 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice;

- a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă;

- a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1898 din 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de către aceștia, inclusiv a cererii adiționale.

În motivare au arătat, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală în raport de argumentele prezentate în acțiunea dedusă judecății și cererea adițională prin care, practic, au solicitat:

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fiecare reclamant a unui ordin de încadrare salarială prin raportare la data de 09 aprilie 2015 conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție inclusiv la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Apreciază că se impunea ca instanța de fond să constate că art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 se aplică și personalului din cadrul autorității judecătorești și parchetelor, textul menționând expres cu titlu general "celelalte instituții și autorități publice", din dispozițiile legale menționate rezultând că de la regula menținerii în anul 2015 a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare la același nivel cu cel acordat în luna decembrie 2014, s-a prevăzut o excepție în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului, al personalului din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi și al personalului din celelalte instituții și autorități publice, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, aceste categorii de personal urmând a fi salarizate la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Invocă în acest sens și decizia nr. 23/26.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stipulează că în cazul acestora nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prev. art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 cu modificările și completările ulterioare.

Recurenții-reclamanți apreciază că instanța de fond trebuia să constate că în cazul magistraților, art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, oferă o rezolvare de principiu a problemei inechităților salariale existente între persoanele care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în funcție/muncă sub imperiul diferitelor legi de salarizare succesivă, astfel încât pentru considerentele prezentate în detaliu în acțiune și în cererea adițională, trebuia să aprecieze ca întemeiat primul capăt de cerere în temeiul art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și să oblige în consecință pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită pentru fiecare reclamant în parte ordine de încadrare salarială potrivit art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

De asemenea, instanța de fond trebuia, subsecvent obligării pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinelor de încadrare salarială potrivit art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, să oblige pârâtul la acordarea fiecărui reclamant în parte a diferențelor salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09 aprilie 2015, precum și a dobânzilor penalizatoare solicitate, sens în care se impunea și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor să aloce sumele necesare achitării obligațiilor salariale solicitate.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea parțială a acesteia, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Cu titlu prealabil, se constată că recurenții-reclamanți au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care, sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare.

Recurenții - reclamanți au calitatea de procurori, activând în diverse parchete, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, iar salarizarea acestora se stabilește prin ordin al ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul la o valoare de referință sectorială de 405 RON, însă începând cu data de 01 octombrie 2016.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, la emiterea dispozițiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum și pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu; obligarea pârâtului la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat aceștia în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale, astfel că persoane aflate pe aceleași funcții primeau salarii diferite în funcție de legea aplicabilă la momentul stabilirii salariului.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referință sectorială de 405 RON, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familie ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte reține că este neîntemeiată stabilirea de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a salariilor reclamanților potrivit unei valori sectoriale de 405 RON doar după data de 01 octombrie 2016, cu argumentul că atunci a fost recunoscută această valoare întrucât, la data de 01 octombrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în aplicare hotărârile judecătorești care recunoșteau majorările salariale care au condus la valoarea sectorială de 405 RON, însă hotărârile respective erau date în baza unor dispoziții legale anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea 71/2015 - 09 aprilie 2015, din moment ce ulterior acestei date nu au intervenit modificări ale prevederilor legale care stabileau salariile din justiție, cu aplicabilitate de la 01 octombrie 2016.

Mai mult, valoarea de referință sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că ordinele prin care salariile reclamanților, aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, au fost stabilite, fără a se avea în vedere o valoare de referință sectorială de 405 RON, sunt nelegale, astfel că, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea modificată formulată de către reclamanți, cu obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită ordine prin care să stabilească salariile reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin aceste ordine emise de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a produs reclamanților un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, astfel că va obliga pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Așadar, în virtutea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamanți, Înalta Curte va dispune ca sumele pe care pârâtul a fost obligat să le plătească reclamanților, să fie actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În ceea ce privește limitele casării, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost atacată prin cererea de recurs, dar criticile formulate în acest sens sunt nefondate, astfel încât Înalta Curte va menține dispozițiile din sentința atacată cu privire la această excepție.

În cauză, pretenția dedusă judecății în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice constă în obligarea acestuia să aloce sumele necesare achitării obligațiilor salariale solicitate.

Raportul juridic privind asigurarea creditelor bugetare este un raport juridic administrativ distinct de raportul juridic privind salarizarea reclamanților, părțile implicate în raportul juridic administrativ fiind Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, persoana care are calitatea de a solicita asigurarea creditelor bugetare este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite și nu reclamanții, care nu sunt parte în raportul juridic de drept administrativ privind asigurarea creditelor bugetare, astfel că, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins cererea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea modificată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va obliga pârâtul să emită ordine prin care să stabilească salariile reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, va obliga pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, în ceea ce privește cererea formulată de către aceștia în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. împotriva sentinței nr. 1898 din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința de fond și, rejudecând, dispune:

Admite acțiunea modificată formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X. împotriva pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă pârâtul să emită ordine prin care să stabilească salariile reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței instanței de fond cu privire la soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, în ceea ce privește cererea formulată de către aceștia în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.