ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2299/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 3.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanții Asociația de Moșneni Sodoleni, prin președinte A. și A., au chemat în judecată în calitate de pârât Guvernul României, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 973/2002 Anexa 64 pentru atestarea domeniului public al unităților administrative teritoriale poziția 175 pentru suprafețele alpine ale munților Sturu 240 ha, Șarba 70 ha, Peștișanu 142 ha și Turcineasa 134 ha.

Prin sentința nr. 17/10.02.2017, Tribunalul Gorj a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația de Moșneni Sodoleni, prin președinte A. și A. în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 417/2017 din 30 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamanților ca tardiv formulată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Asociația de Moșneni Sodoleni și A., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța nu a stăruit asupra adresei încuviințate către Primăria Tismana de a comunica motivul trecerii terenurilor în litigiu în proprietate publică, situație în care a fost încălcat principiul disponibilității și al dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au arătat că în mod greșit instanța a reținut posibilitatea recurenților de a lua cunoștință de Anexa 64 la H.G. nr. 932/2002, în condițiile în care hotărârea are articol unic în care se specifică că anexele nr. 1-71 se publică ulterior.

Recurenții au arătat că Anexa nr. 64 a fost publicată în MO nr. 668 bis în data de 9.09.2002 la cererea pârâților și comunicată numai acestora tot la cerere. S-a arătat faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, care prevăd termenul de un an de la data comunicării actului administrativ, precizându-se faptul că recurenții s-au încadrat în termenul arătat, întrucât actul nu a fost supus comunicării.

S-a precizat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că termenul de un an pentru introducerea acțiunii curge de la data publicării în Monitorul Oficial a Anexei nr. 64

1.4. Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Consiliul Local al Orașului Tismana a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul Guvernul României a fost invocată excepția nulității recursului, arătând că în opinia intimatului recursul formulat este nemotivat, întrucât motivele invocate nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

În cauză, analizând cererea de recurs și susținerile expuse în cuprinsul acesteia, Înalta Curte constatată că recurenții-reclamanți au formulat critici cu privire la hotărârea primei instanțe, care pot fi încadrate în cazurile de casare invocate, motiv pentru care excepția nulității cererii de recurs nu poate fi primită de Înalta Curte.

2.1.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte reține că Hotărârea de Guvern nr. 973/2002 Anexa 64 pentru atestarea domeniului public al unităților administrative teritoriale poziția 175 pentru suprafețele alpine ale munților Sturu 240 ha, Șarba 70 ha, Peștișanu 142 ha și Turcineasa 134 ha, obiect al acțiunii judiciare, se referă la suprafețe de teren clar determinate, motiv pentru care actul atacat este încadrat în categoria actelor administrative individuale.

Constatând că recurenții au formulat critici care vizează termenul de prescripție al cererii introductive, arătându-se că cererea este făcută în termen întrucât actul atacat nu a fost comunicat, instanța de control judiciar reține ca fiind întemeiate criticile aduse sentinței atacate, având în vedere argumentele ce urmează.

În materia dreptului administrativ, în ipoteza formulării unei acțiuni în instanță, prin care se solicită anularea actului administrativ, prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 se interpretează în sensul că este necesar a se cunoaște conținutul actului (cu excepția actelor clasificate) și numai de la această dată se calculează termenele de la care partea vătămată formulează plângerea prealabilă și implicit, introduce acțiunea în justiție.

Aducerea la cunoștință a unui act administrativ se face prin publicare pentru actele normative și prin comunicare pentru actele individuale.

Verificând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte reține că reclamanții au sesizat instanța de judecată la data de 3.10.2016, după ce, în prealabil au solicitat, prin cererea adresată Guvernului României, revocarea parțială a H.G. nr. 973/2002 Anexa nr. 64, la data de 3.08.2016, cerere la care recurenții-reclamanți nu au primit niciun răspuns din partea autorității sesizate.

Or, instanța de judecată este datoare să verifice dacă termenul de introducere a acțiunii este respectat în raport de coordonatele stabilite de lege, respectiv în situația de fapt dedusă judecății, a necomunicării niciunui răspuns la plângerea formulată, văzând dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că, deși prima instanță a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reținând că acesta este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport cu specificul formalităților procedurale de aducere la cunoștință publică a acestuia.

În cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoștința generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate.

Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituția României și în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, se regăsește și în practica anterioară a Înaltei Curți.

Rezultă din actele dosarului cu certitudine faptul că anexele la hotărârea atacată nu au fost comunicate recurentei, întrucât aceste anexe la H.G. se comunică numai persoanelor interesate, iar reclamanta nu a făcut parte din categoria persoanelor cărora li se adresa actul administrativ.

Înalta Curte reține că în mod greșit instanța de fond a reținut că dreptul reclamantului a fost înscris în cartea funciară în anul 2014, fără a observa că cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate a fost respinsă în anul 2015, prin încheierea de carte funciară nr. x/26.06.2015 aflată la dosar. Este evident că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu determină legalitatea actului în care a fost înscris dreptul de proprietate și nu suplinește cerința comunicării actului atacat.

Prin urmare este evident că instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei prin nesoluționarea solicitării de a se constata că cererea de chemare în judecată este făcută în termen, deoarece actul administrativ individual contestat nu a fost comunicat.

Constatând că recurenții au formulat acțiunea introductivă în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției de tardivitate invocată în cauză, situație în care este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reținând că litigiul nu a fost soluționat pe fond va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea soluționării acțiunii introductive.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de Asociația de Moșneni Sodoleni și A. împotriva sentinței nr. 417/2017 din 30 august 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.