ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5404/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 decembrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul-ministru B., a formulat cerere de suspendare a efectelor Hotărârii de Guvern nr. 862 din 10 decembrie 2019 emise de Prim-ministrul României, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: suspendarea provizorie a executării/efectelor Hotărârii de Guvern nr. 862/10.12.2019 emise de Prim-ministrul României până la soluționarea cererii de suspendare formulate în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, actualizată; suspendarea executării actului administrativ, respectiv: Hotărârea Guvernului României nr. 862 din 10 decembrie 2019 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Buzău de către A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993/11. XII.2019, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului contestat.

Prin sentința nr. 14 din 11 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României - B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării H.G. nr. 862 din 10 decembrie 2019 formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Palatul Victoria și intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind neîntemeiată.

A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Afacerilor Interne, în interesul pârâtului Guvernul României.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și admiterea cererii de suspendare a actului administrativ H.G. nr. 862/10.12.2019.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond nu a analizat condițiile suspendării actului administrativ impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A menționat că a invocat drept motive de nelegalitate aparenta nemotivare și încălcare a transparenței decizionale, aparenta încălcare a principiului proporționalității, satisfacerii interesului public, a imparțialității și continuității și aparenta nesocotire a încrederii legitime.

Actul administrativ unilateral a cărui suspendare a executării se solicită în speță nu îndeplinește condiția de legalitate a motivării, simpla indicare a dispoziției art. 108 din Constituția României nefiind în măsură să satisfacă această condiție. Această dispoziție reglementează actele Guvernului, deci satisface în cauză exclusiv competența pârâtului de a emite actul contestat.

A mai arătat recurenta că motivarea actului administrativ este una dintre cerințele fundamentale pentru ca actul să poată fi considerat valabil și producător de efecte juridice, reprezentând o condiție esențială a validității acestuia.

Decizia contestată a fost emisă cu exces de putere, iar nemotivarea reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, constituind o garanție împotriva arbitrariului.

În ceea ce privește paguba iminentă, a arătat recurenta că instanța de fond a motivat că această condiție nu este îndeplinită, având în vedere că la momentul dispunerii măsurii reclamanta exercita funcția publică de conducere de comisar șef al Comisariatului Județean Buzău.

Actul atacat în prezenta cauză i-a vătămat reclamantei dreptul de a beneficia de stabilitate în funcția publică și a i se garanta respectarea drepturilor și obligațiilor reciproce dintre angajat și angajator, pe baza cărora se fundamentează raportul de serviciu, drepturi ce izvorăsc din principiile ce stau la baza exercitării funcției.

Actul administrativ este rezultatul unei decizii strict politice, discreționare, care conduce la încetarea exercitării unei funcții publice fără nici un temei legal și care constituie o ingerință în stabilitatea raporturilor juridice ce guvernează funcția publică, în ansamblul său.

A mai arătat recurenta că încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii a funcției publice de prefect al Județului Buzău nu s-a datorat neîndeplinirii criteriile de performanță și/sau gradului și modului de atingere a obiectivelor individuale stabilite în sarcina prefectului, constatate în urma evaluării performanțelor individuale anuale a înalților funcționari publici.

Caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat este reprezentat de faptul că, prin actul contestat, reclamantei i-a încetat mandatul cu caracter temporar, aspect de natură a-i afecta situația financiară, stabilitatea unor venituri într-un mod imposibil de previzionat, având în vedere că salariul de prefect este diferit de salariul de comisar șef.

În ceea ce privește perturbarea previzibilă gravă a autorității publice sau a serviciului public, a arătat recurenta că activitatea instituției prefecturii a fost perturbată, întrucât multe dintre problemele instituției erau de competența prefectului, chiar dacă la nivelul instituției exista subprefect. Totodată, au fost rezolvate probleme ce trenau de mulți ani, probleme legate de aplicarea fondului funciar, mediu, probleme sociale, situații de urgență.

4.1 Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat, în esență, că prin cererea de recurs nu se aduc argumente și probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a sentinței recurate, susținerile recurentei fiind doar aprecieri subiective, lipsite de fundament juridic.

4.2 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că recurenta-reclamantă nu a demonstrat în nici un fel îndeplinirea condițiilor referitoare la existența unui caz bine justificat și la existența pagubei iminente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii de Guvern nr. 862 din 10 decembrie 2019, privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al Județului Buzău de către reclamantă, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului contestat.

Soluția primei instanțe de respingere a cererii de suspendare este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de lege, Înalta Curte reține că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Suspendarea executării reprezintă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror punere în executare ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză. Executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie. De asemenea, Înalta Curte constată că prima teză a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 are în vedere pagubele materiale care pot fi produse prin punerea în executare a actului administrativ.

Astfel, în dovedirea îndeplinirii acestei condiții, recurenta a invocat faptul că i-a fost vătămat dreptul de a beneficia de stabilitate în funcția publică și a i se garanta respectarea drepturilor și obligațiilor reciproce dintre angajat și angajator, pe baza cărora se fundamentează raportul de serviciu, drepturi ce izvorăsc din principiile ce stau la baza exercitării funcției.

Recurenta a mai făcut referiri cu privire la caracterul iminent al prejudiciului, arătând că acesta este reprezentat de faptul că încetarea mandatului este de natură a-i afecta situația financiară, stabilitatea unor venituri într-un mod imposibil de previzionat, având în vedere că salariul de prefect este diferit de salariul de comisar-șef.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că nu se poate considera că încetarea exercitării, prin detașare, a funcției publice de prefect aduce atingere situației financiare a reclamantei, întrucât această funcție a fost ocupată cu caracter temporar. Totodată, lipsirea de veniturile obținute prin funcția ocupată temporar ține de însăși esența actului administrativ de încetare a exercitării unei funcții. Reclamanta, în urma emiterii actului contestat și a încetării detașării, și-a reluat funcția de comisar-șef al Comisariatului Județean Buzău - Garda Națională de Mediu, putând exista o diminuare a veniturilor în aceste condiții, dar această diminuare nu constituie pagubă iminentă în sensul dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că funcția publică de prefect fusese ocupată de reclamantă în condițiile art. 394 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019.

Recurenta a invocat și faptul activitatea instituției prefecturii a fost perturbată, arătând că multe dintre problemele instituției erau de competența prefectului, chiar dacă la nivelul instituției exista subprefect, și că în timpul exercitării funcției au fost rezolvate probleme ce trenau de mulți ani, însă fără a prezenta dovezi certe din care să rezulte aceste aspecte.

Nefiind dovedită condiția pagubei iminente, nu se mai impune analizarea cerinței privind cazul bine justificat, întrucât cele două condiții au fost prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea uneia atrage respingerea automată a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 14 din 11 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 14 din 11 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.