ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 464/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat: - anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 161 din 19.04.2019; - anularea actului administrativ fiscal - Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 a A.F.PJ. Suceava și a actului anexă - subsecvent - Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/29.03.2016, anularea creanței stabilite în sumă totală de 6.988.357 RON și obligarea pârâtelor la radierea creanței din evidențele fiscale; - anularea Deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr. 233 în cuantum de 199.633 RON pentru perioada 28.09.2015-31.03.2016; - obligarea organului fiscal emitent al actului la despăgubiri în cuantum de 1.933.756 RON; - suspendarea efectelor actului administrativ-fiscal, Decizia de impunere nr. x/29.03.2016, în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea nr. 7 din data de 26.06.2019 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată legal de administrator special d-nul B. și prin lichidator C., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.03.2016 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Cererile de recurs. Împotriva încheierii nr. 7 din data de 26.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a arătat că admițând cererea, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, după o cercetare sumară a apărărilor invocate vizând nerespectarea dispozițiilor art. 104 și art. 109 din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la durata de efectuare a inspecției fiscale și termenul de emitere al deciziei de impunere. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Curtea de Apel Suceava a concluzionat că și aceasta este îndeplinită, raportat la consecința producerii unui prejudiciu material, viitor și previzibil, derivând din punerea în executare a actului administrativ fiscal, din perspectiva activității comerciale a reclamantei, a executării contractelor încheiate. În acest context, recurenta-pârâtă apreciază că ambele motive reținute sunt neîntemeiate, argumentând în acest sens: Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Potrivit art. 15 alin. (1) din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. În ceea ce privește prima condiție prescrisă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat), se impune a fi reținut faptul că întinderea puterilor instanței în judecarea cererii de suspendare este limitată de faptul că nu este admisibilă prejudecarea fondului litigiului, prin urmare ea va fi, inevitabil, o cercetare sumară a aparențelor de legalitate a actului administrativ fiscal. Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele sunt îndrumate să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, respectiv emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competentei sale, emiterea actului administrativ în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului în calea recursului administrativ. Actul administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat și acordat este motivat în fapt și în drept, iar argumentele intimatei-reclamante nu puteau fi valorificate și analizate în acest cadru procesual, fiind necesară în acest sens administrarea unui probatoriu în cursul unei judecăți de fond. Pe cale de consecință, nu se putea stabili a priori în prezenta cauză că există indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza pe fond actul administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat. În ceea ce privește condiția "pagubei iminente", Curtea a concluzionat de o manieră expeditivă că aceasta este îndeplinită în speță, raportat la consecința producerii unui prejudiciu material, viitor și previzibil, derivând din punerea în executare a actului administrativ fiscal, din perspectiva activității comerciale a reclamantei, a executării contractelor încheiate. În acest sens, judecătorul fondului a reținut că dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu afectează caracterul executoriu al deciziei de impunere, caracter ce rezultă din cuprinsul normelor fiscale, indiferent care ar fi regimul aplicabil creanței în desfășurarea procedurii insolventei. Recurenta-pârâtă apreciază că instanța nu analizat și nu a valorificat apărările invocate de pârâtă prin întâmpinare, în legătura cu situația juridica a reclamantei S.C. A. S.R.L.. Astfel, prin încheierea nr. 269/6.05.2016 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Suceava nr. 1889/86/2014 a fost admisă cererea formulată de debitorul S.C. A. S.R.L. și s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acestuia. Ulterior, prin sentința nr. 412/7.07.2017, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare a activității S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2014. De la data deschiderii procedurii generale de insolvență împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., respectiv 6.05.2016, executarea silită a Deciziei de impunere nr. x/29.03.2016 este suspendată de drept în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 - "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor (...)". Pe cale de consecință, începând cu data sus menționată, creanța fiscală stabilită prin Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 nu mai putea fi executată silit prin procedura reglementată de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Pentru a aprecia asupra caracterului fondat al cererii de suspendare, instanța de judecată era ținută să analizeze dacă, în raport cu situația juridică a reclamantei S.C. A. S.R.L., Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 este executorie și produce efecte juridice în procedura specială a insolventei, ulterior a reorganizării judiciare, reglementate prin Legea nr. 85/2014. În acest sens, se reține că în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitorului S.C. A. S.R.L. (anexat întâmpinării depuse la fond), creanța Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice lași este înscrisă sub condiție suspensivă, cu consecința restrângerii dreptului la vot și la distribuirea de sume în cadrul procedurii. În concluzie, raportat la actul procedural întocmit de administratorul judiciar și contrar celor reținute în motivarea încheierii recurate, rezultă că Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 nu are caracter executoriu și nu este aptă să producă efecte juridice în procedura reorganizării judiciare a debitorului S.C. A. S.R.L.. În egală măsură, precizează că nivelul creanțelor fiscale stabilite suplimentar nu poate constitui un motiv pentru admiterea cererii de suspendare. Astfel, este necesar ca reclamanta să fie amenințată cu producerea unei pagube iminente și ireparabile, precum și să facă dovada acestui aspect, I.C.C.J. reținând, în cauze similare, că simpla menționare a creanței contestate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o asemenea pagubă. Executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. Măsura suspendării executării actului administrativ fiscal este o măsura excepțională. Actul administrativ fiscal constituie titlu executoriu, neexecutarea acestuia fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept. Suspendarea executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 5191/27.10.2005, reținând că "prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate". În concluzie, în raport de cele expuse, apreciază că în speță nu erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.03.2016 trebuia respinsă ca nefondată, având în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că încheierea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). În primul rând, invocă excepția lipsei calității procesual pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în considerarea următoarelor aspecte: Art. 1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, prevede: "Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat, conform legii". De asemenea, art. 13 alin. (1), (2) și (3) din actul normativ menționat mai sus, dispune: "(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică. (2) Orașele în care au sediul direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, aria de competență a acestora, precum și lista direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București care se reorganizează ca direcții generale regionale ale finanțelor publice sunt cele prevăzute în anexa nr. 2". Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ conține definițiile unor termeni specifici contenciosului administrativ, preluate, de altfel, din literatura juridică de specialitate, și care, conturează foarte clar specificul raporturilor juridice procesuale în materia contenciosului administrativ, respectiv acela că, părțile unui astfel de raport juridic procesual sunt persoana vătămată, pe de o parte, și autoritatea administrativă emitentă a actului vătămător, pe de altă parte. Astfel, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, din coroborarea cărora rezultă foarte clar că părțile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, fără să lase loc vreunei alte interpretări. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată … ". În raport de petitul cererii de chemare în judecată, precum și de emitentul actului administrativ a cărui suspendare s-a pronunțat de către instanță, consideră că este întemeiată excepția lipsa calității procesuale pasive a instituției în ceea ce privește decizia de impunere emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. Față de argumentele expuse mai sus, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care a invocat caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive. De asemenea, a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 03 octombrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte, a apărărilor din întâmpinările intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Controlul jurisdicțional declanșat are ca obiect suspendarea efectelor actului administrativ-fiscal, Decizia de impunere nr. x/29.03.2016, în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze. Prima instanță a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată legal de administrator special d-nul B. și prin lichidator C., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.03.2016 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, reținând că cele două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite. Cu privire la existența cazului bine justificat s-a reținut că, depășirea duratei de efectuare a inspecției fiscale (11 luni în loc de 3 luni, așa cum dispun prevederile art. 104 Codul de procedură fiscală), nerespectarea dispozițiilor cuprinse în art. 109 Codul de procedură fiscală în sensul că decizia de impunere nu a fost emisă în termen de 30 zile de la data finalizării inspecției fiscale, atestă îndeplinirea acestei condiții pentru a se dispune suspendarea. Cu privire la necesitatea prevenirii unei pagube iminente s-a reținut că, punerea în executare a actului administrativ atacat va produce efecte asupra activității comerciale a reclamantei, a executării contractelor încheiate, cu consecința producerii unui prejudiciu material, viitor și previzibil. Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual acestora, după cum urmează: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x din 29.03.2016, Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29.03.2016 emise de AJFP Suceava, precum și anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 161 din data de 19.04.2019, emisă de ANAF. În acest context, se constată că în speța de față, calitate procesual pasivă deține atât autoritatea publică emitentă a actului administrativ fiscal (decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală), cât și autoritatea ierarhic superioară care a soluționat contestația formulată în recursul grațios, respectiv autoritatea emitentă a deciziei de soluționare a contestației. Chiar dacă prin încheierea nr. 7 din data de 26 iunie 2019 s-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ-fiscal emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, respectiv Decizia de impunere nr. x/29.03.2016, în temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, cadrul procesual pasiv a fost stabilit în mod corect de prima instanță în raport de circumstanțele cauzei și de petitul cererii principale. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. In cauza de față acest motiv nu este incident deoarece, interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale și probatoriilor administrate în cauză este corectă, iar situația premisă pe care a fost fundamentată hotărârea recurată corespunde realității. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 104 Codul de procedură fiscală stabilesc că "Durata efectuării inspecției fiscale este stabilită de organele de inspecție fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, în funcție de obiectivele inspecției, și nu poate fi mai mare de 3 luni", însă potrivit pct. 7 și pct. 9 din Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.03.2016, emis de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, durata inspecției fiscale a fost de 11 luni, fără perioade de suspendare. Prin urmare, după o cercetare sumară a apărării formulate aceasta pare a fi confirmată de înscrisurile aflate la dosar. Este adevărat că examinarea motivelor pentru care a fost depășită durata de efectuare a inspecție, cât și a vătămării produse intimate-reclamante urmează a fi examinate odată cu cercetarea pe fond a cauzei, însă la o verificare sumară susținerea acesteia în mod corect a fost apreciată ca întemeiată. Sub acest aspect nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia termenele stabilite de dispozițiile art. 104 și art. 109 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare au natura unor termene de recomandare atât timp cât acestea menționează în mod expres că "Durata efectuării inspecției fiscale ...nu poate fi mai mare de 3 luni", iar instanța de fond a constatat că aceasta a fost depășită, fără perioade de suspendare, precum și faptul că decizia de impunere nu a fost emisă în termen de 30 zile de la data finalizării inspecției fiscale. În ceea ce privește condiția "pagubei iminente", recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe din perspectiva dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 apreciind că în raport de aceste dispoziții creanța fiscală stabilită prin Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 nu mai putea fi executată silit prin procedura reglementată de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Înalta Curte constată că această critică este nefondată având în vedere că, deși dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabilesc că "De la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului", acest text nu afectează caracterul executoriu al deciziei de impunere, caracter ce rezultă din cuprinsul normelor fiscale, indiferent care ar fi regimul aplicabil creanței în desfășurarea procedurii insolvenței. Examinarea întrunirii condițiilor pentru suspendarea deciziei de impunere se realizează prin raportare strictă la condițiile reglementate de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar împrejurarea că ar mai exista și o altă cauză de suspendare nu este relevantă pentru soluționarea cererii pendinte, indiferent care ar fi regimul juridic aplicabil sau consecințele modului de desfășurare a procedurii insolvenței, atât timp cât sunt întrunite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Într-adevăr, executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, însă împrejurările legate strict de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, precum și impactul produs asupra activității comerciale a intimatei-reclamante, a executării contractelor încheiate, pot avea consecință directă asupra producerii unui prejudiciu material, viitor și previzibil. Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii. Din actele dosarului rezultă că, prin sentința nr. 102/2019 din data de 15.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.03.2016, ca nefondată; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016; a respins cererea de anulare a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/19.04.2016, ca inadmisibilă; a admis, în parte acțiunea și a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 161 din 19.04.2019 emisă de ANAF; a anulat Decizia de impunere nr. x din 29.03.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 29.03.2016 emise de AJFP Suceava. Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, măsura suspendării executării Deciziei de impunere nr. x din 29.03.2016 emisă de AJFP Suceava, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.