ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4151/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 18.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând constatarea nelegalității și netemeiniciei Deciziei ASF nr. 346/10.02.2016 și a Deciziei ASF nr. 2792/22.10.2015, de sancționare cu amendă în cuantum de 10.000 de RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4130 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

S-a dispus anularea deciziilor nr. 346/10.02.2016 și nr. 2792/22.10.2015 emise de ASF.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Într-o primă critică, recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In urma expunerii cadrului legislativ incident, recurenta a mai arătat că, având în vedere data desemnării expertului autorizat independent de către ORC SIBIU, respectiv 25.03.2015, data la care societatea a încheiat contractul de prestări servicii cu expertul, respectiv 16.07.2015 și data publicării raportului curent privind stabilirea de către expertul autorizat a prețului pe acțiune pentru acționarii care se retrag din societate, respectiv 19.10.2015, societatea emitentă, prin administratorul special, a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Regulamentul nr. 17/2014, privind termenul de maxim 30 de zile de finalizare a raportului.

In considerarea situației de fapt reținute, s-a arătat că, în mod nelegal, prima instanță nu a analizat aspectele privind obligațiile legale imperative ce îi incumbau reclamantei, precum și termenele impuse de lege a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancționare emisă de A.S.F., ci s-a rezumat la a analiza prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

A precizat recurenta că la individualizarea sancțiunii au fost avute în vedere circumstanțele reale și personale, aplicându-se minimul prevăzut de lege pentru contravenția prevăzută de dispozițiile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

S-a mai arătat că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, cu referire la afirmația instanței în sensul că simpla nerespectare a unei obligații legale nu constituie contravenție, ci doar o premisă de aplicare a normei juridice.

Prin motivele de recurs s-a susținut că aspectele invocate de reclamantă, care a justificat întârzierea prin împrejurări externe care nu puteau fi înlăturate, nu sunt în măsură să o exonereze de obligațiile legale impuse de Legea nr. 151/2014, întrucât prevederile art. 3 pct. 26 și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 îl împuternicesc pe administratorul special să efectueze actele administrative necesare și îl obligă să depună diligențe privind publicarea rapoartelor prevăzute de Regulamentul ASF nr. 17/2004.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a analizat împrejurările de fapt și a omis a observa că autoritatea pârâtă a solicitat prin numeroase adrese respectarea dispozițiilor legale, prin întârzierea produsă fiind afectate drepturile acționarilor care au solicitat retragerea din societate și plata prețului acțiunilor.

A fost invocată, cu titlu de practică judiciară, sentința civilă nr. 1870/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

In concluzie, apreciindu-se incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond.

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin decizia nr. 2792/22.10.2015 emisă de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamanta A., în calitate de administrator special al societății B. S.A. Sibiu, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON, în temeiul art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 6 din Regulamentul ASF nr. 17/2014 rap. la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 297/2004.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 297/2004, "(1) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziției deținute de acționari sau a calității de administrator ori de angajat al societății, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

(2) Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să își exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate".

Încălcarea prevederilor art. 210 constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și se sancționează, conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i), cu amendă între 10.000 RON la 100.000 RON pentru persoane fizice.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.

În esență, argumentul hotărâtor reținut de judecătorul fondului a fost acela că fapta contravențională prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004 nu are ca element definitoriu doar nerespectarea de către administrator a unei obligații legale (în speță- nerespectarea obligației de efectuare a evaluării în termenul de 30 de zile lucrătoare de la data desemnării expertului), ci trebuie să constea într-o folosire abuzivă a calității de acționar, administrator sau angajat al societății, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care să aibă ca obiect ori să producă efectul lezării drepturilor privind valorile mobiliare și a altor altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

În susținerea acestui motiv de casare recurenta pârâtă își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta pârâtă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege, iar nemulțumirea exprimată de recurentă cu privire la soluția dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

Nu poate fi reținută susținerea că instanța de fond nu a analizat deloc obligațiile legale imperative ce îi incumbau reclamantei, în calitate de administrator special al B. S.A. Sibiu, precum și termenele impuse de lege, a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancționare, ci s-a rezumat la a analiza doar prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Așa cum se va arăta în considerentele deciziei vizând cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prima instanță a procedat la efectuarea unei asemenea analize.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, în mod corect prima instanță apreciind că actele administrative contestate sunt nelegale.

Sub aspectul contravenției pentru care a fost sancționată intimata - reclamantă se constată că Legea nr. 151/2014 prevede că activitatea pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept în termen de 12 luni de la data intrării sale în vigoare, ceea ce înseamnă că cele două piețe se vor desființa de drept la 27 octombrie 2015. În acest context, societățile listate pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate sunt supuse obligației de a efectua demersuri necesare în vederea listării pe o piață reglementată sau, după caz, pe un sistem alternativ de tranzacționare. În situația în care nu sunt întreprinse demersuri în vederea listării pe o piață reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacționare, societățile emitente în cauză se transformă în societăți de tip închis.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 151/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Regulamentul nr. 17/2014 care stabilește normele și cerințele pe care societățile emitente trebuie să le îndeplinească în vederea clarificării statutului juridic.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate:

"Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)".

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, acționarii au dreptul de a se retrage din societate în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, societatea emitentă, prin administratorul special, avea obligația respectării dispozițiilor imperative prevăzute la art. 3 din Legea nr. 151/2014, art. 6 coroborat cu art. 8 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Conform art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 privind statutul juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate:

"În vederea stabilirii prețului ce urmează a fi plătit de către societatea ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ pentru acțiunile deținute de acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere din societate în situațiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, consiliul de administrație/directoratul acesteia are obligația să solicite oficiului registrului comerțului numirea unui expert autorizat independent în termen de cel mult 5 zile lucrătoare ulterioare primirii de către societate a primei cereri de retragere din societate".

Prin adresele nr. x/02.03.2015, nr. y/25.06.2015 și nr. DETA/27087/06.10.2015, recurenta- pârâtă a solicitat societății B. S.A. Sibiu să respecte prevederile Regulamentului ASF nr. 17/2014.

Instanța de fond a constatat în mod corect că pârâta a reținut contravenția doar prin prisma nerespectării unui termen instituit de lege, fără a analiza existența folosirii în mod abuziv a poziției deținute de administrator, faptele neloiale sau frauduloase săvârșite, dacă acestea au avut ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora, modalitatea în care aceste consecințe s-au produs efectiv.

Nu poate fi reținută critica din cererea de recurs potrivit căreia sentința nu cuprinde o analiză temeinică a tuturor împrejurărilor expuse în cadrul dosarului și a documentelor depuse, întrucât prima instanță a analizat înscrisurile depuse în probațiune examinând atât situația de fapt, cât și prevederile legale avute în vedere la emiterea deciziei de sancționare, apreciind în mod corect că pentru săvârșirea contravenției reținute în această decizie, textul de lege cere și existența unei forme calificate de vinovăție.

Cu privire la situația de fapt, recurenta pârâtă a reținut că raportul de evaluare a prețului pe acțiune de plătit acționarilor care se retrag din societate nu a fost efectuat în termenul de 30 de zile lucrătoare de la desemnarea expertului (25.03.2015), ci a fost însușit de societate la data de 19.10.2015, în sensul unui preț de 18,53 RON/acțiune, fiind publicat la aceeași dată pe site-ul Bursei de Valori București.

Astfel au fot încălcate prevederile art. 6 alin. (2) din Regulamentul ASF nr. 17/2014, conform cărora expertul autorizat independent desemnat conform alin. (1) efectuează demersurile necesare în vederea finalizării raportului privind prețul în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la desemnare.

Înalta Curte împărtășește concluzia judecătorului fondului, în sensul că, în condițiile în care art. 210 din Legea nr. 297/2004 se referă la folosirea în mod abuziv a calității de administrator ori de angajat al societății, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase care au ca obiect sau efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora, se impunea, în scopul stabilirii savârșirii contravenției în discuție, analizarea obiectului și consecințelor faptelor în aceste coordonate.

Se susține în cererea de recurs că prin conduita administratorului special s-a tergiversat în mod nejustificat întocmirea raportului de evaluare al societății în vederea stabilirii prețului per acțiune, drepturile acționarilor care au depus cereri de retragere din societate fiind lezate prin nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că nu s-a probat împrejurarea că nefinalizarea procedurii menționate este rezultatul unor fapte de natura celor avute în vedere de textul legal care reglementează contravenția, respectiv al unor fapte neloiale sau frauduloase.

Nu se contestă în cauză împrejurarea invocată în cererea de recurs, aceea că prin prisma dispozițiilor Legii 85/2006 administratorul special are obligația de a aduce la îndeplinire toate măsurile necesare în vederea respectării de către societatea pe care o administrează a prevederilor Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014.

De asemenea, nu este negat faptul că recurenta pârâtă a solicitat prin mai multe adrese respectarea prevederilor legale sus mentionate.

Ceea ce a reținut însă instanța de fond este că, din punct de vedere obiectiv, întârzierea a fost justificată de necesitatea avizării de către administratorul judiciar C., a măsurilor care implică patrimoniul societății, de negocierile privind onorariul expertului desemnat și nu în ultimul rând, de împrejurarea că obligația de finalizare a raportului cu celeritate îi incumbă expertului și nu administratorului.

În raport cu toate aceste considerente Înalta Curte reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 210 din Legea nr. 297/2004, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 4130 din 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.