ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.02.2017, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1590/08.08.2016 prin care a fost sancționată cu avertisment în calitate de membru al Comitetului de Audit în cadrul B. S.A pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. i) punct 3 și art. 34 alin. (2) lit. b) din Norma ASF nr. 27/2015, precum și suspendarea acestei decizii.

Prin sentința civilă nr. 3824/19.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată soluționarea cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.07.2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 6471/5.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.10.2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1985 din data de 25.04.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de anulare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat Decizia nr. 1590/8.08.2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, respingând cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca fiind neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 1985 din data de 25.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, atât pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât și reclamanta A., invocând motive diferite.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a arătat că prin Decizia ASF nr. 1590/08.08.2016 s-a dispus sancționarea cu avertisment a intimatei-reclamante A. în calitate de membru în Comitetul de Audit în cadrul B. S.A..

În descrierea situației de fapt se arată că, prin adresa înregistrată la A.S.F cu nr. 62071/29.08.2016, intimata-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei ASF nr. 1590/08.08.2016 prin care a solicitat admiterea contestației și revocarea actului administrativ contestat, iar prin Decizia ASF nr. 2324/22.12.2016 s-a dispus respingerea contestației formulate de aceasta.

În exercitarea atribuțiilor sale legale, Autoritatea de Supraveghere Financiară este o autoritate administrativă centrală, de specialitate, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), modificată și aprobată prin Legea nr. 113/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menționat, subscrisa exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra (...); emitenților de valori mobiliare; altor persoane fizice sau juridice ce desfășoară activități conform prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, Ordonanței Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2004, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007.

Conform prevederilor art. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, "Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel București".

În continuare arată că, Decizia ASF nr. 1590/08.08.2016 este un act administrativ individual și a fost emis deoarece s-a constatat faptul că, urmare a controlului periodic derulat la B. S.A. în perioada 16.11.2015 - 27.11.2015 Rapoartele Comitetului de Audit ale B. S.A. realizate în perioada august 2013 - august 2014, nu reprezintă o analiză a rapoartelor de audit cu privire la aspectele esențiale rezultate din auditul financiar, fiind încălcate prevederile art. 2 din Dispunerea de Măsuri nr. 15/2009 și art. 29 din Norma nr. 21/2014, prevederi preluate de art. 32 din Norma nr. 27/21.12.2015, iar fapta constituie contravenție conform dispozițiilor art. 272 alin. (1) pct. 3) din Legea nr. 297/2004.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din O.U.G nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată, cu modificările ulterioare, "Actele individuale ale A.S.F. sunt autorizațiile, atestatele, avizele și deciziile".

Natura juridică a Deciziei ASF nr. 1590/08.08.2016 este aceea a unui act administrativ individual, elaborat în conformitate cu prevederile legale care statuează în competențele ASF abilitatea de a emite aceste acte administrative în domeniile recunoscute de lege, în acest caz, în domeniul pieței de capital.

Sancțiunea aplicată intimatei-reclamante A. a avut la bază informațiile și documentele prezentate de către reprezentanții B. S.A. cu ocazia desfășurării controlului periodic și certificate ca fiind complete și conform cu originalul, prin semnarea procesului-verbal de ridicare documente, iar până la momentul informării realizate de către intimata-reclamantă A., nu au existat suspiciuni cu privire la existența unor semnături false în cadrul documentelor prezentate.

În mod contrar argumentelor din sentința recurată, până la proba contrarie, există o prezumție de legalitate în ceea ce privește rapoartele de audit în cauză deoarece acestea poartă semnătura olografă și numele în clar al intimatei-reclamante A.. Verificările și constatările efectuate au avut în vedere aceste dovezi obiective. Simplele afirmații nu pot constitui argument viabile pentru a contracara dovezile conținute de înscrisurile în cauză care, cel puțin până la dovada contrarie se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate.

Astfel, în perioada 16.11.2015 - 27.11.2015, s-a derulat la B. S.A. un control periodic efectuat în baza Planului de Control aferent anului 2015 - Trimestrul IV în scopul verificării activității depozitarului conform tematicii de control înregistrată la sediul societății cu nr. 600/16.11.2015.

La capitolul Reguli prudențiale, pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de societate, s-a constatat faptul că Rapoartele comitetului de audit realizate în anii 2013-2015, nu reprezintă o analiză a rapoartelor de audit și/sau a opiniei auditorului financiar cu privire la aspectele esențiale rezultate din auditul financiar, fiind încălcate prevederile art. 2 din Dispunerea de Măsuri nr. 15/2009 și art. 29 din Norma nr. 21/30.10.2014, prevederi preluate de art. 32 din Norma nr. 27/21.12.2015, iar fapta constituie contravenție conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. i) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform observațiilor B. S.A.:

"în ceea ce privește forma și conținutul rapoartelor comitatului de audit, facem precizarea că am luat act de opinia dvs. iar pe viitor vom urmări ca acestea să fie întocmite cu respectarea prevederilor art. 32 din Norma nr. 27/21.12.2015."

În calitate de persoane responsabile au fost identificate următoarele persoane, astfel:

- dna. A. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 30.08.2013, 30.05.2014 și 30.08.2014)

- dna. C. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 30.08.2013, 30.05.2014 și 30.08.2014)

- dna. D. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 29.06.2015 și 31.08.2015)

- dna. E. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 29.06.2015 și 31.08.2015)

Având în vedere prevederile art. 34 alin. (2) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2015 și în conformitate cu prevederile art. 271, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) și art. 278 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus sancționarea pentru această faptă cu Avertisment a persoanelor responsabile și impunerea obligației societății de remediere a aspectelor constatate (plan de măsuri).

Astfel cum s-a precizat, sancțiunea aplicată intimatei-reclamante A. a avut la bază informațiile și documentele prezentate de către reprezentanții B. S.A., cu ocazia desfășurării controlului periodic și certificate ca fiind complete și conform cu originalul, prin semnarea procesului-verbal de ridicare documente.

Rapoartele Comitetului de Audit care au stat la baza constatărilor echipei de control purtau semnătură în dreptul fiecărei persoane menționate în document. La primirea procesului-verbal de control, B., B. S.A. a precizat în obiecțiunile transmise ASF următoarele:

"în ceea ce privește forma și conținutul rapoartelor comitetului de audit, facem precizarea că am luat act de opinia dvs. iar pa viitor vom urmări ca acestea să fie întocmite cu respectarea prevederilor art. 32 din Norma 27/21.12.2015".

Se reține astfel că societatea nu a obiectat în niciun fel la constatarea echipei de control, ci și-a luat angajamentul remedierii pe viitor a respectivei deficiențe.

Pentru obținerea de informații suplimentare necesare clarificării speței au fost audiate la sediul A.S.F. următoarele persoane:

- D-na F. - Președinte, Director General al B. S.A.;

- D-nul H. - Director General Adjunct al B. S.A.;

- D-na I. - fost reprezentant al compartimentului de control intern al B. S.A.

Cu ocazia acestor audieri au fost solicitate, printre altele, clarificări cu privire Ia componența Consiliului de Administrație și a Comitetului de Audit ale B. S.A., precum și la veridicitatea semnăturilor înscrise pe hotărârile Consiliului de Administrație și pe rapoartele Comitetului de Audit, iar declarațiile primite din partea celor trei persoane audiate vin în contradicție cu afirmațiile intimatei-reclamante A..

Chiar dacă argumentele reținute prin sentința de fond în sensul că intimata-reclamantă și-a depus demisia din comitetul de audit, nu s-a pus la dispoziția ASF un document reprezentând demisia acesteia din calitățile deținute la B. S.A. Prin adresa înregistrată la ASF cu nr. 57142/08.08.2016, reprezentanții B. S.A. au precizat că "nu au fost găsite demisiile doamnelor C. și A.".

În sarcina B. S.A. a fost instituită, prin procesul-verbal de control, obligația de a informa angajații cu care s-a aflat în relații contractuale, în decursul perioadei controlate, cu privire la faptele reținute cu ocazia controlului și care pot fi imputabile acestora, prin natura activității desfășurate, cu scopul ca acestor persoane să le fie acordată posibilitatea formulării de eventuale observații. Astfel, consideră recurenta-pârâtă că ASF a întreprins toate demersurile necesare în vederea aplicării de către entitatea controlată a prevederilor art. 36 alin. (3) din Regulamentul A.S.F. nr. 2/2015.

În vederea îndeplinirii obiectivelor sale privind protecția operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, precum și pentru funcționarea corectă și transparentă a pieței, prevenirea manipulării și evitarea apariției riscului sistemic pe piețele reglementate, C.N.V.M. supraveghează în timp real și periodic instituțiile, operatorii și operațiunile de pe piața de capital și de pe piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate.

Textele legale care reprezintă baza legală a deciziei, reprezintă un corolar al prevederilor în temeiul cărora a fost emis actul contestat deoarece la data săvârșirii faptei erau în vigoare prevederile Dispunerii de masuri nr. 15/2009 iar la momentul aplicării sancțiunii, erau în vigoare dispozițiile Normei nr. 27/2015.

Precizarea întocmai a bazei legale în cuprinsul actului de sancționare reprezintă o condiție sine qua non pentru încheierea sa valabilă, ca o consecință a analizării aplicării legii în timp, în acest caz.

De altfel, trebuie subliniat faptul că, până în prezent, intimata-reclamantă nu a efectuat niciun demers și nu a prezentat în sprijinul afirmațiilor sale niciun document prin care să se ateste faptul că nu a avut calitatea de membru în Comitetul de Audit al B. S.A. la data constatării faptelor precum și prin care să se contracareze dovada de netăgăduit a semnăturii sale de pe înscrisurile care au fost evidențiate în timpul controlului.

Contrar susținerilor instanței de fond, simpla negare a acestei evidențe nu poate constitui un argument pentru anularea deciziei ASF nr. 1590/08.08.2016.

În consecință, în absența unor dovezi contrare valabile prezentate în cauză, se susțin constatările efectuate și sancțiunea aplicată prin Decizia ASF nr. 1590/08.08.2016.

În considerarea argumentelor de drept și de fapt astfel cum au fost dezvoltate, solicită admiterea prezentului recurs, casarea sentinței civile nr. 1985/25.04.2018 și, pe fond, menținerea în totalitate a prevederilor Deciziei ASF nr. 1289/16.06.2015, ca fiind temeinice și legale.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca fiind neîntemeiată pe motivul ca nu au fost depuse înscrisuri care sa ateste suportarea acestor cheltuieli respectiv chitanța și factura fiscală.

Arată ca în ziua în care instanța a rămas în pronunțare, petenta A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri - chitanța prin care făcea dovada achitării onorariului către avocat.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 496 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și obligarea intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiara la plata cheltuielilor judiciare constant în onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse.

Nu au fost formulate întâmpinări în prezenta cauză.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul recurentului-pârât este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1590/08.08.2016 prin care a fost sancționată cu avertisment în calitate de membru al Comitetului de Audit în cadrul B. S.A.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a dispus anularea Deciziei nr. 1590/8.08.2016, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară reținând că în mod eronat s-a reținut în sarcina reclamantei o îndeplinire necorespunzătoare a îndatoririlor care îi reveneau ca membru al Comitetului de Audit deoarece nu s-a putut stabili că reclamanta a deținut în perioada de referință această calitate.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că prima instanță nu a lămurit situația de fapt cu privire la cel mai important aspect și anume dacă reclamanta deținea sau nu, în perioada de referință, funcția de membru al Comitetului de audit, cu atât mai mult cu cât reclamanta a contestat semnătura aplicată pe rapoartele întocmite și a prezentat o corespondență purtată cu Președintele B. S.A. - F. referitoare la demisia din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al B. S.A., iar pârâta a prezentat rapoartele de audit care poartă semnătura acesteia.

Prin adresa nr. x din data de 26.02.2018, B. S.A. a adus la cunoștința instanței de fond că în perioada 2013-2014 conducătorii societății erau F. (Președinte Director General) și H. (Director General Adjunct), iar noua conducere nu poate preciza expres cine a semnat rapoartele de audit aferente anilor 2013-2014. Referitor la existența documentelor înregistrate care să ateste componența Comitetului de Audit pentru raportările semestriale aferente anilor 2013-2014 s-a depus actul constitutiv al societății atestat cu nr. 1/29.05.2013, document ce conține componența Comitetului de Audit, respectiv A. și C., depus spre înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului prin CIM nr. x/11.04.2013, înregistrat prin rezoluția nr. 52883/15.04.2013, precum și actul constitutiv al societății din data de 08.07.2014 care, de asemenea, atesta componența Comitetului de Audit, înregistrat la ORC București prin CIM nr. 255364/16.07.2014 și rezoluția nr. 86640/21.07.2014. De asemenea, se menționează că nu s-au găsit documente din care să rezulte faptul că reclamantei A., în calitate de membru al Comitetului de Audit, i-a fost adus la cunoștință că face parte din acest comitet sau care să ateste acordul expres al acesteia pentru ocuparea poziției de membru al Comitetului de Audit .

Pe de o parte, se constată că prima instanță a dispus prin încheierea de ședință din data de 07.03.2018 ca pârâta să depună la dosar, în original, toate rapoartele de audit în discuție, aferente anilor 2013-2014 care au stat la baza întocmirii deciziei de sancționare, precum și alte trei înscrisuri autentice care să poarte semnătura reclamantei. Prin aceeași încheiere (07.03.2018) prima instanță a reținut că în legătură cu suspiciunea de falsificare a rapoartelor de audit există un dosar penal pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că ar exista posibilitatea ca în acel dosar să se fi efectuat o expertiză în acest sens și a acordat termen de judecată la data de 25.04.2018.

Pe de altă parte, se constată că în dosarul de fond se află o cerere formulată de reclamanta A. prin care denunță ca fiind false rapoartele de audit în ceea ce privește semnătura sa, precum și corespondența purtată de către reclamantă cu Serviciu Control Intern, Integritate și Protecția Informațiilor referitoare la încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei cu societatea B. S.A..

Într-adevăr, potrivit art. 255 alin. (4) C. proc. civ.:

"La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate", însă pentru depunerea acestor înscrisuri autoritatea pârâtă trebuia să fie citată cu această mențiune pentru termenul de judecată acordat în acest sens.

Deși, prima instanță a reținut că este necontestat faptul că reclamanta a deținut, anterior anului 2010, funcția de membru al Consiliului de Administrație al B. S.A., a considerat că pentru a fi reținută o încălcare a îndatoririlor de serviciu este necesar a se stabili cu certitudine situația premisă angajării unei astfel de răspunderi, respectiv dacă reclamanta deținea, în perioada de referință, funcția de membru al Comitetului de audit, cu atât mai mult cu cât reclamanta contestă semnătura aplicată pe rapoartele întocmite, nu a stabilit această situație ci a luat în considerare doar faptul că din cuprinsul adresei nr. x/27.03.2015 rezultă că reclamanta și-a dat demisia din această funcție, fără a se administra probe în acest sens.

În lipsa administrării probatoriului necesar soluționării cauzei, în mod greșit prima instanță a reținut că rapoartele de audit prezentate de pârâtă nu pot duce la concluzia că reclamanta deținea această calitate, în condițiile în care aceste înscrisuri au fost îndepărtate pe motiv că nu au fost depuse în original de către pârâtă. Într-adevăr, reclamanta a contestat semnătura aplicată pe aceste înscrisuri, însă instanța de fond a apreciat că se află în imposibilitatea de a efectua expertiza grafoscopică pentru a stabili dacă semnătura aparține sau nu reclamantei întrucât la dosar nu s-a depus procesul-verbal de ridicare în original al documentelor de către pârâtă. În dosarul instanței de fond se află "Procesul-verbal de control întocmit ca urmare a acțiunii de control periodic efectuat la B. S.A." însă din cuprinsul acestuia nu rezultă cu certitudine că prin procesul-verbal nr. x/27.11.2015 documentele au fost ridicate în original, aspect în raport de care judecătorul fondului avea posibilitatea să le solicite de la B. S.A.

De asemenea, instanța de fond nu a motivat de ce a înlăturat valoarea probatorie a documentelor care atestă componența Comitetului de Audit pentru raportările semestriale aferente anilor 2013-2014, respectiv a Actului constitutiv al B. S.A. admis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București prin Rezoluția nr. 52883/15.04.2013, în dosarul nr. x/11.04.2013 din care rezultă componența Comitetului de Audit, după cum urmează: A. - administrator neexecutiv, C. - administrator neexecutiv, precum și Actul constitutiv al societății din data de 08.07.2014, înregistrat la ORC București în dosarul nr. x/16.07.2014 și Rezoluția nr. 86640/21.07.2014 din care rezultă componența Comitetului de Audit, după cum urmează: A. - administrator neexecutiv, C. - administrator neexecutiv, având în vedere că aceste documente sunt opozabile terților de la data publicării rezoluțiilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Prin înlăturarea înscrisurilor prezentate de către recurenta-pârâtă prima instanță a încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat de dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., precum și principiul dreptului la apărare consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României).

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din C. proc. civ., se statuează fără echivoc necesitatea punerii în discuție a oricăror cereri, excepții sau împrejurări, expunerii situației de fapt, precum și obligația instanței de a își întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probe care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Totodată, obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Hotărârea instanței de fond nu permite exercitarea controlului judiciar asupra soluției, obligând astfel la o casare cu trimitere spre rejudecare, neputând fi analizate direct în recurs argumentele esențiale asupra cărora instanța de fond a omis a se pronunța.

Precizarea care se impune, având în vedere modul de soluționare al prezentei cauze, este aceea că cererea de chemare în judecată a fost apreciată de instanța de fond ca admisibilă în lipsa unui probatoriu.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că prima instanță era ținută să analizeze dacă în cauză intimata-reclamantă a deținut calitatea de membru al Comitetului de audit și dacă, în această calitate, a semnat rapoartele de audit în legătură cu care s-a reținut în sarcina sa abaterea disciplinară contestată, prin administrarea unui probatoriu.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de această soluție, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. deoarece recursul acesteia vizează cheltuielile de judecată derivate din soluția pronunțată de către prima instanță, soluție ce a fost casată, urmând ca prima instanță să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, instanța de fond va avea în vedere toate probele solicitate de părți și va analiza actul administrativ supus cenzurii prin prisma tuturor motivelor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și apărările invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată, celelalte motive de recurs invocate care se referă la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și susținerile din întâmpinarea depusă în instanța de recurs.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul și va casa sentința atacată, constatând că motivele de nelegalitate care au condus instanța de fond la soluția de admitere a cererii deduse judecății sunt nefondate. În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât instanța de fond nu a analizat toate motivele invocate prin cererea introductivă, precum și apărările formulate de către pârât, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, împotriva sentinței nr. 1985 din 25 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.