ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4130/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a soicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministrul Apărării Naționale, anularea Ordinului nr. M. 25 din 15 februarie 2016, Ordin pentru aprobarea procedurilor de recalculare și actualizare a pensiilor militare de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214/23.03.2016, daune materiale și morale, care vor fi solicitate pe calea unei acțiuni separate, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 61 din 14 martie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că prima instanță deși enumeră principalele motive invocate nu ține seama de acestea, hotărârea atacată este plină de contradicții și aprecieri pe care pârâții nu le-au gândit, transformându-se într-un veritiabil avocat, iar prin aplicarea etapizată a Legii nr. 284/2010 practic se dispune aplicarea legii pentru trecut, susținând, totodată, că motivarea sentinței se întemeiază pe Legea nr. 228/2015 pentru că nu s-a găsit o altă întemeiere.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că recurentul nu a combătut în vreun fel argumentele primei instanțe și nu a formulat critici concrete, ci a reprodus motivele invocate în acțiune, așa încât recursul apare ca fiind nemotivat. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În cauză, se constată că recurentul afirmă că judecătorul fondului nu a ținut seama de motivele invocate, iar hotărârea atacată este plină de contradicții, însă nu arată în concret în ce constau aceste critici, prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe care, în opinia sa, este greșită, neurmată însă de argumente în dezvoltarea și susținerea acesteia, reproducând practic susținerile din cererea de chemare în judecată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 61 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.