ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4609/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, respectiv secția I civilă și ulterior pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin încheierea din data de 28.10.2016, respectiv sentința nr. 351 din data de 28 februarie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Casa de Pensii Sectorială, directorul Casei de Pensii Sectoriale - col. dr. B. și directorul adjunct al Casei de Pensii Sectoriale - col. C., anularea Deciziei nr. 98126 din data de 05.01.2016 emise de Ministerul Apărării Naționale - Casa de Pensii Sectorială și obligarea acestei pârâte la eliberarea unei noi Decizii care să includă indemnizația prevăzută de dispozițiile Legii nr. 8/2006, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 RON/zi de întârziere în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.980 RON cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând indemnizația aferentă lunilor ianuarie 2016- aprilie 2016, cu actualizarea acestei sume până la data rămânerii definitive a hotărârii și la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la prezentarea de scuze în mod public exclusiv în domeniul media al Armatei Romane, respectiv în cadrul emisiunii Pro Patria -TVR 1 sau publicarea hotărârii în publicația militară "Observatorul militar", în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 206 din 31 mai 2017, a respins primul, al doilea și al cincilea capăt de cerere din acțiunea exercitată de reclamant în contradictoriu cu pârâții directorul Casei de Pensii Sectoriale - col. dr. B. și directorul adjunct al Casei de Pensii Sectoriale- col. C., ca fiind formulate față de persoane fără calitate procesuală pasivă, și a respins celelalte capete de cerere față de acești pârâți, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale - Casa de Pensii Sectorială.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, a susținut că ceea ce critică este interpretarea defectuoasă a dispozițiilor Legii nr. 223/2015 cu consecințe directe și nefavorabile asupra pensiilor militarilor, lege care, în opinia părții, nu a realizat o scoatere a pensiilor militare din sistemul public, ci a realizat o individualizare distinctă a acestora, primind o reglementare specială datorită particularităților acestui domeniu și redenumite pensii militare de stat fără a fi scoase însă din sistemul public, așa cum era situația înainte de apariția Legii nr. 263/2010.

Așadar, pensiile militare au făcut parte din sistemul public și anterior Legii nr. 263/2010 sub reglementarea Legii nr. 164/2001, iar confuzia creată de emitentul actului atacat este determinată de sintagma cuprinsă în titlul Legii nr. 8/2006 " pentru pensionarii sistemului public de pensii".

Recurentul a arătat că Legea nr. 832016 privind completarea Legii nr. 8/2006 a fost adoptată ca urmare a situațiilor discriminatorii determinate de interpretarea eronată și discreționară a dispozițiilor Legii nr. 223/2015.

Or, având în vedere demersul ulterior al legiuitorului de modificare și clarificare a dispozițiilor Legii nr. 8/2006 este evident că încetarea plății indemnizației sub pretextul eronat că pensionarii militari nu mai fac parte din sistemul public este o măsură complet abuzivă și fără vreun suport legal, fiind consecința interpretării complet defectuoase a normelor legale în materie.

A mai arătat recurentul că, în raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 8/2006, condiția esențială pentru a beneficia de respectiva indemnizație este calitatea de membru al Uniunii creatorilor români, astfel, prin Legea nr. 223/2015 nu a pierdut calitatea de pensionar, ci a dobândit calitatea de pensionar militar.

Prin urmare, câtă vreme este pensionar de stat și deține calitatea de membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și nu beneficiază de indemnizația de merit stabilită prin Legea nr. 118/2002, recurentul a susținut că este îndreptățit la acordarea indemnizației stabilită prin dispozițiile Legii 8/2006 astfel cum rezultă din art. 2 " beneficiază de dispozițiile prezentei legi persoanele care au calitatea de membru al uniunilor de creatori . . . . . . . . . .".

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimata-pârâtă Casa de pensii sectorială a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, iar intimatul-pârât C. a cerut admiterea excepțiilor privind lipsa calității sale procesuale și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale".

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 98126 din data de 05.01.2016 emise de Ministerul Apărării Naționale - Casa de Pensii Sectorială și obligarea acestei pârâte la eliberarea unei noi Decizii care să includă indemnizația prevăzută de dispozițiile Legii nr. 8/2006, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 RON/zi de întârziere în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004, și la prezentarea de scuze public exclusiv în domeniul media al Armatei Romane, precum și obligarea pârâților la despăgubiri materiale și morale.

În raport cu obiectul dedus judecății, instanța de control judiciar constată că litigiul este unul de dreptul muncii și nu de contencios administrativ.

Din această perspectivă, este relevantă Decizia nr. 27 din 4 decembrie 2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (4) și art. 9 din Legea nr. 8/2006, competența în soluționarea litigiilor având ca obiect contestația îndreptată împotriva deciziei de încetare a plății indemnizației prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, formulată de membrii uniunilor de creatori care au și statut de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale revine tribunalului, în complet specializat de litigii de asigurări sociale."

Înalta Curte - Completul competent în soluționarea recursului în interesul legii a constatat că art. 9 din Legea nr. 8/2006 nu se rezumă la a face trimitere la normele de drept material referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, ci se referă, în mod distinct, la normele procedurale și de competență din domeniul pensiilor, acestea fiind aplicabile, în mod corespunzător, în ceea ce privește indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006.

Cât privește calitatea emitentului deciziei de încetare a plății indemnizației, de instituție/autoritate publică s-a apreciat că aceasta nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o atare competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Or, potrivit art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015, jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel, litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii fiind soluționate în primă instanță de către tribunal, iar cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Înalta Curte - Completul competent în soluționarea recursului în interesul legii a conchis că, în condițiile existenței unui act normativ special care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente, iar menționarea eronată în cuprinsul deciziei de încetare a plății indemnizației a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 nu determină, în mod automat, competența instanței de contencios administrativ, de vreme ce norma specială reglementată de Legea nr. 223/2015 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Așa fiind, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Totodată, conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

"(1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. Dispozițiile art. 11 și ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

Înalta Curte constată că pricina, în primă instanță, a fost soluționată de o instanță necompetentă material, curte de apel, într-un complet care nu a fost constituit și din 2 asistenți judiciari, fiind nesocotite astfel dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prin urmare, în cauză, este incident motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.,

2..Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 206 din 31 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Bistrița- Năsăud, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale pentru competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.