ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 257 din 29 octombrie 2019, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. 195/14.12.2004 privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr.

068/15.12.2003 și Decizia nr. 074/10.02.2005 privind soluționarea contestației, ambele emise de pârâta Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material (art. 244 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal) și conține o motivare străină cauzei, arătând că revocarea autorizației antrepozitului autorizat și închiderea activității nu au fost făcute retroactiv, decizia fiind emisă în baza legislației în vigoare.

Potrivit recurentului, motivele pe care se întemeiază hotărârea atacată sunt străine cauzei și nu sunt raportate strict la obiectul acțiunii, ele privind acte și fapte ale organului fiscal competent material și teritorial, efectuate în procedura de administrare a creanțelor fiscale ale reclamantei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția nulității recursului.

Potrivit art. 302

1

lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că recurentul-pârât nu aduce sentinței atacate vreo critică ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., ci doar își exprimă nemulțumirea față de soluția primei instanțe care, în opinia sa, este greșită, neurmată însă de argumente în dezvoltarea și susținerea acesteia.

Astfel, recurenta-pârâtă susține interpretarea greșită a normelor de drept material, însă nu arată în concret în ce constă această critică, ci doar că a respectat legislația în vigoare, iar în ceea ce privește motivele pe care se întemeiază hotărârea atacată, considerate străine cauzei, a făcut referire, în mod generic, la acte și fapte ale organului fiscal efectuate în procedura de administrare a creanțelor fiscale ale reclamantei fără să indice care sunt acestea, afirmând doar că ele privesc un raport juridic fiscal strict cu organul fiscal care a administrat obligațiile fiscale ale societății intimate.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului.

Constată astfel că susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

În fine, se constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 304

1

din C. proc. civ., examinarea în temeiul acestor dispoziții nu poate fi realizată în speță, dat fiind faptul că instanța de control judiciar nu se poate substitui părților, în sensul că nu poate efectua verificări în lipsa unei raportări la motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 306 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și întrucât nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Totodată, va face aplicarea art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței nr. 257 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4938,5 RON, către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.