ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6338/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6338/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii. Procedura derulată și hotărârea primei instanțe sesizate
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București:
Obligarea pârâtei să emită documentele prin care să recalculeze salariul de bază și sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al funcției ocupate și al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, începând cu 09.04.2015 și pentru viitor, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, funcție de vechime, specialitate sau studii, conform art. 1 alin. (5
1
), art. 5 alin. (1
1
) și (1
2
) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 precum și art. 3
1
alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, Decizia ICCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia CCR nr. 794 din 15 decembrie 2016;
Obligarea pârâtei să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariate dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective.
1.2. La termenul de judecată din data de 02.04.2019, Tribunalul București a pus în vedere apărătorului reclamanților să efectueze verificarea împuternicirilor aflate la dosar, să facă dovada statutului de personal contractual și funcționar public al fiecărui reclamant, punând în discuție și oportunitatea disjungerii pentru membrii de sindicat care nu au domiciliul în București și care urmează a fi nominalizați la următorul termen.
La termenul următor, din 14.05.2019, Tribunalul, constatând că nu au fost îndeplinite obligațiile puse în sarcina reclamanților, a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul din 08.10.2019, Tribunalul a pus în discuție cererea de repunere pe rol formulată de reclamanți, cererea de disjungere cu privire la 7 reclamanți și cererea de suspendare a judecății până la soluționarea Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, amânând pronunțarea asupra acestor cereri.
1.3. Prin încheierea de ședință din 15.10.2019, Tribunalul a admis cererea reclamanților de repunere a cauzei pe rol.
A disjuns cererile formulate de unii dintre reclamanți și a dispus formarea unor noi dosare, cu termen la 05.11.2019.
În ceea ce-i privește pe reclamanții S., U., KKK., CCC. și DDD., instanța a format Dosarul nr. x/2019 cu termen la 05.11.2019.
De asemenea, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a admis cererea de suspendare a judecății acțiunii, formulată de pârâtă și a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2019 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
1.4. În dosarul nr. x/2019, prin sentința civilă nr. 7575 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale ridicată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios administrativ și fiscal.
A reținut instanța dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, și faptul că domiciliul reclamanților se află în circumscripția Tribunalului Vâlcea.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Tribunalul Vâlcea, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 801 din 18 septembrie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.
A reținut instanța, în esență, că prima instanță învestită nu a respectat dispozițiile art. 130 alin. (1) și art. 131 C. proc. civ., pentru că nu a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine publică la primul termen la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, astfel că neregularitatea privind competența teritorială s-a acoperit, Tribunalul București devenind competent să soluționeze cauza.
Astfel, reținând că Tribunalul București a ridicat excepția necompetenței teritoriale la termenul din 05.11.2019, în dosarul nou format urmare a disjungerii, Tribunalul Vâlcea a constatat că a fost depășit termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.
Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul, în temeiul art. 134 și art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
3.1. Înalta Curte reține că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat menționați în practicaua prezentei decizii, funcționari publici cu statut special, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data acțiunii, 11.01.2019, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".
De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.
3.2. Față de modificările articolului menționat, s-a instituit o competență teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul persoane fizică, iar, prin introducerea alin. (4), nu mai poate fi stabilită competență teritorială a tribunalului în funcție de sediul Sindicatului.
Astfel, competența se stabilește prin raportare la domiciliul reclamantului, membru de sindicat.
3.3. În cauză, Tribunalul Vâlcea a apreciat că Tribunalul București, prima instanță învestită cu soluționarea acțiunii reclamanților-membri de sindicat, nu a respectat dispozițiile art. 130 alin. (2) și ale art. 131 C. proc. civ., pentru că nu ar fi ridicat excepția necompetenței teritoriale la primul termen la care părțile au fost legal citate.
Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.,
"(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Art. 131 C. proc. civ. dispune că,
"(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.".
Or, Înalta Curte constată, verificând procedura derulată în fața Tribunalului București, expusă la pct. 1 al prezentei decizii, că, în dosarul inițial, la primul termen la care părțile au fost legal citate, din data de 02.04.2019, Tribunalul București a pus în vedere apărătorului reclamanților să efectueze anumite verificări, punând în discuție, totodată, și oportunitatea disjungerii pentru membrii de sindicat care nu au domiciliul în București și care urmează a fi nominalizați la următorul termen.
Prin urmare, din cele consemnate în cuprinsul încheierii, nu se poate reține că Tribunalul București nu ar fi ridicat necompetența teritorială a instanței cu privire la reclamanții care nu domiciliază în București, însă instanța a înțeles să acorde termen pentru ca reclamanții să precizeze aspectele relevante în privința stabilirii competenței (nominalizarea reclamanților care nu au domiciliul în București).
De altfel, în practicaua încheierii de la termenul din 02.04.2019, s-a consemnat faptul că apărătorul reclamanților s-a opus disjungerii acțiunii pentru o parte dintre membrii de sindicat, motivând că Tribunalul București este competent să judece cauza referitor la toți reclamanții.
Faptul că, ulterior, pricina a fost suspendată, nu prezintă relevanță, de vreme ce instanța a aplicat dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ. pentru că reclamanții nu au depus precizările și lămuririle solicitate.
De altfel, la termenul acordat pentru discutarea repunerii cauzei pe rol, din 08.10.2019, Tribunalul a pus în discuție aspectul disjungerii acțiunii reclamanților care nu au domiciliul în București, formându-se mai multe dosare separate în acest sens.
3.4. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate.
Însă, avându-se în vedere procedura derulată în fața primei instanțe sesizate, Înalta Curte reține că Tribunalul București a ridicat excepția necompetenței teritoriale cu respectarea termenului prevăzut de normele procedurale amintite, însă, avându-se în vedere circumstanțele cauzei și numărul mare de reclamanți, a găsit necesar a fi lămurite împrejurările de fapt pentru stabilirea competenței.
Prin urmare, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine, potrivit art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Tribunalului Vâlcea, în a cărui circumscripție au domiciliul reclamanții din prezentul dosar.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în numele și pentru membrii de sindicat S., U., KKK., CCC. și DDD. și pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2020.