ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5307/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 3 martie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat:

(i) anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 53780/16.01.2017 și, pe cale de consecință, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2016 privind cererea de sprijin nr. x/19.09.2010, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2016 privind cererea de sprijin nr. x/19.09.2010;

(ii) exonerarea reclamantei de la restituirea sumei de 3.128.931,05 RON, reprezentând sprijin financiar acordat în cadrul programului de restructurare/reconversie viticolă;

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 octombrie 2017, intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 5197 din 28 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și cu intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Împotriva sentinței civile nr. 5197 din 28 decembrie 2017, precum și a încheierii din 27 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

Raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că, în mod greșit, a respins prima instanță cererea sa de efectuare a unei expertize tehnice, încălcându-i, astfel, Societății D&G B. S.R.L., dreptul la o examinare efectivă a cauzei. Arată recurenta-reclamantă că a indicat obiectivele expertizei (obiective ce vizau identificarea plantației, stabilirea gradului de dezvoltare a viței de vie în raport de data înființării, precum și precizarea dacă plantația este sau nu abandonată), a depus și un raport de expertiză extrajudiciară, respins de instanță cu motivarea că ar fi fost întocmit pro causa, toate acestea fiind necesare pentru a combate mențiunile din cuprinsul notei de control nr. x/30.06.2016, singurul act în care au fost menționate parcelele pretins compromise, pe baza căruia au fost întocmite actele administrative contestate în cauză, act ce pretinde recurenta B. că a fost redactat fără a exista o deplasare la fața locului a funcționarilor însărcinați cu efectuarea controlului, nefiind comunicat beneficiarului de fonduri europene.

Critică recurenta-reclamantă faptul că hotărârea primei instanțe s-a întemeiat pe planșe foto, deși acestea nu puteau să evidențieze compromiterea plantației de viță de vie, suprafața afectată și procentul de goluri, respectiv de îmburuienare din totalul celor 52,49 ha reținute ca fiind afectate.

Susține recurenta-reclamantă că proba solicitată, de efectuare a unui raport de expertiză tehnică de specialitate, era utilă soluționării cauzei, întrucât societatea a fost sancționată pentru compromiterea ireversibilă a plantației, astfel că proba cerută poate fi administrată, pentru a se verifica dacă starea de fapt e cea a existenței unei plantații iremediabil compromise sau nu.

Cât privește criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă la interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât, susține recurenta, nu au fost identificate parcelele pentru care s-a dispus returnarea fondurilor, ceea ce determină imposibilitatea verificării, prin prisma actului sancționator, a legalității constatărilor care au condus la retragerea finanțării acordate. Din perspectiva reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, afirmă recurenta-reclamantă că actul administrativ contestat nu este motivat, întrucât identificarea suprafeței compromise s-a realizat doar prin nota de control nr. x/30.06.2016, întocmită de Direcția generală control, antifraudă și inspecții din cadrul M.A.D.R., act ce nu i-a fost niciodată comunicat societății sancționate.

A pretins recurenta-reclamantă că nu a fost respectată procedura de constatare a neregulii, întrucât nota de control amintită anterior a fost întocmită de o instituție terță față de cea căreia aparține echipa de verificare, fără a fi respectate prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la nominalizarea echipei de control, data efectuării controlului și respectarea dreptului persoanei verificate de a-și exprima punctul de vedere.

Mai afirmă recurenta B. că nota de control nr. x/30.06.2016 a fost urmată de emiterea, în condițiile Legii nr. 164/2015, a unui proces-verbal de constatare a contravenției nr. x, prin care s-a reținut că, la data efectuării controlului, se efectua discuitul între rânduri și se începuse prașila manuală. S-a mai reținut și faptul că, deși plantația a suferit de îngheț în timpul iernii, ce a afectat corzile în proporție de aproximativ 70%, lăstarii au pornit din mugurii dorminzi, ceea ce presupune refacerea plantației.

Critică recurenta-reclamantă împrejurarea că prima instanță nu a lămurit niciunul dintre aspectele semnalate cu privire la data controlului sau componența echipei de verificare, lăsând nesancționată încălcarea prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, susținând, în esență, că, dacă ar fi participat Societatea B. la control și ar fi avut posibilitatea de a cunoaște constatările și concluziile organului de control la acel moment, ar fi putut constitui probe în apărarea sa, iar prin respingerea probei solicitate și în fața primei instanțe, dreptul la apărare recunoscut de art. 21 alin. (11) din O.U.G. nr. 66/2011 i-a fost încălcat recurentei-reclamante și în etapa judiciară.

S-a mai afirmat prin criticile din recurs că au fost greșit aplicate de prima instanță dispozițiile Capitolului V

1

pct. 7 lit. e) din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, aceste prevederi legale constituind temeiul de drept reținut de intimata-pârâtă A.P.I.A. pentru aplicarea sancțiunii de returnare a finanțării europene obținute de Societatea B.. Deși norma legală face vorbire despre noțiunea de "abandon", susține recurenta-reclamantă că în procesele-verbale s-ar fi reținut că plantațiile, din cauza practicilor inadecvate, au fost compromise, iar nu abandonate.

Afirmă recurenta-reclamantă că legea face o delimitare clară între nerespectarea bunelor practici agricole și de mediu și abandon, neputându-se pune semnul egalității între cele două ipoteze, sancțiunile fiind diferite, cea mai drastică, de returnare a sumelor primite, fiind incidentă doar în cazul abandonării plantațiilor.

Or, arată recurenta-reclamantă că prima instanță nu a verificat dacă este incidentă ipoteza abandonului în conduita societății sancționate, prin raportare la prevederile art. 13 din Legea nr. 164/2015, care stabilesc că o plantație poate fi calificată ca abandonată doar dacă lipsesc lucrările tehnologice în ultimii trei ani, aspect care nu s-a dovedit în cauză. Dimpotrivă, se afirmă că înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum nota de control din data de 21.04.2015, nota de control din 20.04.2016, nota de control din 18.08.2016, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/1.06.2016 relevă efectuarea de lucrări specifice, fapt ce vine în contradicție cu aspectele semnalate în actele administrative contestate în cauză.

În privința procedurii de contestare a abandonului unei plantații viticole se reclamă de către recurenta B. nerespectarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 164/2015, susținând că aplicarea sancțiunilor prevăzute de Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008 s-a făcut exclusiv în baza unei note de control întocmite la birou de către directorul general al intimatei, fără a se menționa cine și când a efectuat constatările în teren, sancțiuni ce au fost menținute de către instanță în baza unor planșe fotografice.

Solicită recurenta-reclamantă a se reține că, și în situația în care nu era necesară, pentru constatarea abandonului, îndeplinirea cerințelor art. 13 din Legea nr. 164/2015, nu se poate echivala noțiunea de compromitere a plantației cu cea de abandon, mai ales avându-se în vedere că ulterior întocmirii actelor administrative contestate, Societatea B. a obținut certificat de atestare pentru respectarea metodei de producție ecologică, având nr. EUQ41UCC/3.10.2018, inclusiv pentru suprafața considerată "compromisă" prin actele atacate.

În final, mai afirmă recurenta-reclamantă că neefectuarea unor lucrări de întreținere a solului, conform celor constatate prin procesul-verbal de contravenție din 1.06.2016 ori prin nota de constatare din 20.04.2016 ar fi putut justifica sancțiuni între 5% și 20% din totalul sumei plătite de A.P.I.A., iar nu returnarea sumelor plătite și a dobânzilor, sancțiune reglementată numai în cazul abandonării plantațiilor.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 aprilie 2019, intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A reluat intimata-pârâtă, pe larg, istoricul finanțării obținute de către recurenta-reclamantă, prezentând măsurile dispuse prin actele ce au fost întocmite pe parcursul derulării proiectului, iar în combaterea motivelor de casare invocate în calea de atac declarată de Societatea B., se susține, cu privire la criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că, la data efectuării controlului, au fost efectuate fotografii în prezența administratorului recurentei, fotografii ce au fost depuse la dosarul cauzei, fiind, așadar, corect respinsă proba cu expertiza tehnică, câtă vreme administratorul societății a fost prezent la fața locului și și-a asumat prin semnătură constatările efectuate.

Cât privește criticile vizând greșita interpretare și aplicare a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține intimata-pârâtă A.P.I.A. că procesele-verbale de constatare a neregulilor au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, iar recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria beneficiarilor care au calitatea de "structură verificată", astfel încât să-i fie aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (14) și (15) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu se află într-o relație contractuală cu A.P.I.A.

În referire la cel de-al treilea motiv de recurs, prin care recurenta-reclamantă a criticat greșita aplicare a dispozițiilor Cap. V

1

pct. 7 lit. e) din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, afirmă intimata-pârâtă A.P.I.A. că prin nota de control nr. x/30.06.2016 s-a propus măsura de recuperare integrală a finanțării, iar ulterior, prin nota de control nr. x/18.08.2016, semnată, însușită și depusă în probațiune chiar de Societatea B., s-a reținut că "nu au fost efectuate lucrări în verde specifice", "nu s-au efectuat lucrări de întreținere a solului pe intervalele dintre rânduri", "nu s-au efectuat lucrări de întreținere a solului pe rând, gradul de îmburuienare fiind mare", iar "operatorul economic nu a respectat tehnologia de cultură a viței de vie privind efectuarea la timp optim a lucrărilor în verde și întreținerea solului între plante pe rând".

Mai arată intimata A.P.I.A. că pe suprafața de 52,49 ha plantația este compromisă ireversibil, fapt ce a determinat aplicarea sancțiunii prevăzute la Capitolul V

1

lit. e) din Anexa la O.M.A.D.R. nr. 247/2008, cu luarea în considerare a prevederilor Capitolului 1, pct. 1.6 din același ordin, referitoare la bunele condiții agricole și de mediu pentru viticultură.

În concluzie, susține intimata-pârâtă că s-a constatat, în teren, precum și din imaginile foto realizate la data controlului, că este compromisă ireversibil plantația viticolă pe o suprafață de 52,49 ha, ceea ce reprezintă 49,69% din totalul suprafeței, urmare nerespectării, de către beneficiar, a tehnologiei de cultură și a bunelor practici agricole și de mediu în plantațiile de viță de vie. Conform afirmațiilor A.P.I.A., plantația înființată în anul 2011 putea deveni productivă în anul 2014, însă în anii 2014-2016 cantitatea de recoltă a fost de 0 kg.

În privința certificatului depus în recurs, susține intimata A.P.I.A. că plantația considerată abandonată ar fi trebuit să se afle în anul 7 de conversie, iar certificatul atestă că plantația de viță de vie se află în anul 1 de conversie, concluzia fiind aceea că nu se poate vorbi de plantația pentru care s-a obținut subvenția sau că aceasta se află în primul an de conversie, iar nu în anul 7.

În final, a solicitat intimata-pârâtă să fie respinsă, ca neîntemeiată, cererea recurentei-reclamante de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 mai 2019, intimatul-intervenient Ministerul Agriculturii și Dezvoltării a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat intimatul M.A.D.R. că își păstrează apărările formulate în fața primei instanțe, susținând, în continuare, demersurile procesuale ale intimatei-pârâte A.P.I.A., iar cu privire la cheltuielile de judecată cerute de recurenta-reclamantă, a solicitat intimatul-intervenient să fie respinsă această cerere, ca neîntemeiată, ori să fie cenzurat cuantumul acestor cheltuieli.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Prin procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2016 și nr. y/11.11.2016 s-a dispus în sarcina Societății B. S.R.L. obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.128.931,05 RON (2.034.895,48 RON pentru măsura I+ 1.094.035,68 RON pentru măsura II), stabilindu-se că societatea menționată ar fi beneficiat în mod necuvenit de sprijinul financiar acordat de către A.P.I.A., iar prin hotărârea primei instanțe s-a menținut legalitatea acestor acte administrative.

În esență, s-a arătat în conținutul celor două procese-verbale contestate că Societatea B. nu a respectat tehnologia de cultivare a viței de vie și bunele practici agricole și de mediu pe o suprafață de 52,49 ha din totalul de 105,63 ha înființate în anul 2011, astfel că, la data controlului, această suprafață este compromisă iremediabil, fiind, prin urmare, aplicabile prevederile cuprinse în Capitolul V

1

, pct. 7, lit. a) din Anexa la ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, conform cărora "beneficiarii de sprijin care abandonează plantațiile înființate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de A.P.I.A., precum și dobânzile calculate conform legislației în vigoare".

Această sancțiune, cea mai severă dintre cele reglementate în cuprinsul Ordinului nr. 247/2008, se aplică doar pentru situația de abandon constatată asupra plantațiilor de viță de vie în intervalul de 10 ani de la finalizarea planurilor individuale, fiind necesar ca actele administrative contestate să motiveze în fapt și în drept această măsură iar controlul de legalitate exercitat asupra acestor acte să confirme, după administrarea probelor solicitate în cauză, justețea măsurii dispuse asupra beneficiarului căruia i s-a retras sprijinul financiar inițial acordat.

Criticile formulate asupra sentinței primei instanțe, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt fondate, astfel că nerespectarea, de către prima instanță, a regulilor de procedură, determină admiterea recursului declarat de reclamanta B., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele expuse în continuare.

Deși a reținut prima instanță, printr-o motivare extrem de sumară a soluției pronunțate în cauză, că plantațiile de viță de vie nu au fost abandonate, ci, din cauza practicilor inadecvate, acestea au fost compromise iremediabil, o asemenea concluzie nu s-a întemeiat pe administrarea unor probe necesare pentru o astfel de constatare, ci doar pe imaginile relevate de planșele foto depuse la dosar.

Chiar reținând că raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de către reclamanta B. este unul întocmit pro causa, prima instanță era obligată, în virtutea rolul activ conferit de normele procedurii civile, să asigure echilibrul părților în manifestarea dreptului la apărare al acestora, prin încuviințarea probei cu expertiza tehnică judiciară de specialitate.

Aceasta deoarece, fiind în discuție stabilirea unei situații de fapt, care, odată constatată, impunea sancțiunea incidentă în raport de prevederile cuprinse în Capitolul V

1

din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, această împrejurare putea fi evaluată de un expert tehnic judiciar, pentru a se verifica dacă suprafața de 52,49, pretinsă a fi compromisă ireversibil, a fost abandonată, în sensul conferit acestei noțiuni prin dispozițiile legale aplicabile finanțării de care a beneficiat recurenta-reclamantă.

Examinând criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita apreciere, de către prima instanță, a legalității actelor administrative contestate, prin raportare la cerințele instituite prin art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, reține Înalta Curte că procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare cuprind mențiunile evidențiate în textul legal a cărui nerespectare a pretins-o recurenta-reclamantă. Elementele prevăzute la art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, precum "denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) și (15)" se regăsesc în cuprinsul proceselor-verbale contestate. Ceea ce critică recurenta-reclamantă, în fapt, este insuficienta descriere a faptei reținute ca neregulă, prin lipsa de identificare a parcelelor constatate a fi compromise iremediabil, precum și modalitatea de desfășurare a controalelor anterioare, ce au stat la baza reținerii neregulilor sancționate prin cele două procese-verbale atacate în cauză.

Se menționează în cuprinsul celor două acte administrative a căror legalitate se analizează în cauză că a fost încheiat un acord de delegare nr. 258362/30.01.2015 și nr. A 61/26.01.2015 între A.P.I.A. și Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții din cadrul M.A.D.R., prin care a revenit acestei din urmă structuri competența de a verifica modul de respectare a tehnologiei de cultivare a viței de vie, ulterior recepțiilor finale ale măsurilor de sprijin, în plantațiile viticole înființate, iar controlul documentar asupra suspiciunii de neregulă a avut ca scop verificarea aspectelor ce au fost sesizate în Nota de control nr. x/30.06.2016.

Cât privește încălcarea dreptului la apărare în etapa administrativă a constatărilor neregulilor, de către echipa de control, se reține faptul că beneficiarul finanțării, persoană juridică de drept privat, se încadrează în categoriile enumerate de art. 21 alin. (15

1

), fiind exceptat de la aplicarea dispozițiilor cuprinse la art. 21 alin. (14) și alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că nu era necesară comunicarea către recurenta-reclamantă a proiectului de proces-verbal, în vederea acordării posibilității de exprimare a unui punct de vedere.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, Societatea B. a invocat din nou încălcarea dreptului său la apărare, prin imposibilitatea administrării unor probe de specialitate cu privire la aceste suprafețe, iar prima instanță a reținut, în analiza acestor susțineri în fapt, că o astfel de împrejurare, chiar dacă ar fi reală, nu poate avea ca efect anularea actului, câtă vreme apărările pot fi efectuate în fața instanței de judecată.

În realitate, reține Înalta Curte că această garanție procesuală recunoscută titularului acțiunii judiciare a fost nerespectată prin respingerea solicitării reclamantei de administrare a probei cu expertiza tehnică de specialitate, astfel că hotărârea atacată se impune a fi casată. Fără a constitui un motiv intrinsec de anulare a actelor administrative atacate, insuficienta motivare a situației de fapt ce a condus la stabilirea neregulii și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, fiind contestată de către recurenta-reclamantă, poate fi clarificată prin administrarea de probe în cursul cercetării judecătorești, pentru completa lămurire a instanței de contencios administrativ asupra faptelor și împrejurărilor ce au condus la emiterea proceselor-verbale contestate, reclamanta având astfel posibilitatea să înlăture eventuala vătămare ce i-a fost produsă de respectivele acte.

Cât privește însă modalitatea în care a fost emisă Nota de control nr. x/30.06.2016 (data controlului, componența echipei de verificare, necomunicarea notei de control, imposibilitatea de exprimare a unui punct de vedere față de constatările reținute în cuprinsul notei), Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ este ținută a se pronunța în limitele investirii sale, iar o cerere de anulare a acestei note de control nu a fost formulată.

Criticile privind nedeplasarea echipei de control la fața locului sunt nefondate, cât timp s-a reținut în ambele procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare că s-a procedat la o verificare documentară a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, ce a avut drept scop verificarea aspectelor menționate în nota de fundamentare nr. DMPCE:7971/27.10.2016, emisă de Direcția Măsuri de Piață, Comerț Exterior, astfel că nu poate fi reținut ca întemeiat acest motiv de nelegalitate a actelor contestate.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei-reclamante au vizat greșita aplicare a prevederilor Capitolului nr. V

1

pct. 7 lit. e) din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 247/2008, susținând că nu s-a aflat în situația de abandon a plantației viticole înființată în anul 2011, astfel că nu îi era aplicabilă sancțiunea returnării fondurilor europene primite de la A.P.I.A.

Fiind găsite întemeiate criticile recurentei-reclamante privind nerespectarea dreptului său la apărare, prin respingerea, de către prima instanță, a cererii de încuviințare a probei cu expertiza tehnică de specialitate, Înalta Curte reține că nu pot fi analizate chestiunile legate de situația de abandon asupra plantației viticole înființate în anul 2011, direct în etapa recursului, în absența unei examinări adecvate asupra acestei noțiuni de către prima instanță, o astfel de problemă litigioasă urmând a fi dezlegată cu ocazia rejudecării cauzei în fața instanței de fond.

De asemenea, se reține în calea controlului judiciar că recurenta-reclamantă a criticat încălcarea, de către intimat-pârâtă APIA, a procedurii de constatare a abandonului, reglementată de art. 13 din Legea nr. 164/2015, aspect care, la rândul său, nu a fost analizat de către prima instanță, neputând fi dezlegat pentru prima dată în faza recursului. Cu ocazia rejudecării, judecătorul fondului va stabili norma de drept material aplicabilă noțiunii de abandon al plantației viticole, având în vedere faptul că depunerea cererilor de plată pentru măsura I și pentru măsura II s-a realizat în cursul anului 2010, sub imperiul Legii nr. 244/2002, iar susținerile în fapt ale reclamantei B. S.R.L. au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 164/2015.

În consecință, pentru a fi respectate principiile fundamentale ale procesului civil privind dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) și rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă Societatea B., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate în vederea identificării parcelelor asupra cărora s-au constatat nereguli, a practicilor agricole și de mediu care au fost sau nu au fost derulate de către beneficiarul finanțării pe aceste parcele, stabilirea gradului de dezvoltare a viței de vie în raport de data înființării, stabilirea modului în care au fost respectate planurile individuale ce au fost propuse la momentul cererilor de plată aprobate de A.P.I.A., starea plantației la momentul emiterii actelor administrative contestate și în prezent, precum și orice alte aspecte de fapt a căror expertizare ar fi utilă soluționării cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere argumentele în fapt și în drept ce au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, cu excepția celor dezlegate în etapa controlului judiciar, precum și probele deja aflate la dosar.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva încheierii din 27 noiembrie 2017 și a sentinței civile nr. 5197 din 28 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumările expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea D&G B. Entreprise S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva încheierii din 27 noiembrie 2017 și a sentinței civile nr. 5197 din 28 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2020.