Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2019

HOTĂRÂRE
24.05.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2814/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 233 din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Unitatea Administrativ Teritorială Brănișca prin Primar, a cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi Și Infrastructură Rutieră din România SA reprezentată prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brănișca prin Primar, a cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră din România SA formulată de reclamanta A. SRL, precum și competența de soluționare a acțiunii reconvenționale formulate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brănișca prin Primar în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 80 din 14 februarie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Craiova, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competentă între Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, și Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a dispus suspendarea soluționării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Hunedoara, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie, în principal, pronunțarea unei hotărâri care să aibă valoare de denunțare din partea concedentului a contractului de concesiune nr. x/2005 sau obligarea pârâtei la denunțarea contractului de concesiune nr. x/2005 și, în consecință obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 16.441.633,75 RON, actualizată cu rata inflației la data plății efective, reprezentând prejudiciu cauzat prin imposibilitatea exploatării dreptului de concesiune generat de contractul nr. x/2005, ca urmare a implementării proiectului de investiții de interes național: "Autostrada Lugoj - Deva", iar, în subsidiar, să se dispună rezilierea contractului de concesiune nr. x/2005 și, în consecință, obligarea pârâților la plata prejudiciului.

Pretențiile reclamantei derivă din contractul de concesiune încheiat cu pârâtul Consiliul Local Brănișca, având ca obiect bunuri din domeniul public al unității administrativ teritoriale, contract administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1 1 ) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1)." Deci, art. 10 alin. (1 și alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Dacă actul administrativ nu are ca obiect taxe și impozite, competența materială se stabilește în funcție de poziția organului emitent.

De altfel, asta este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că o parte a contractului administrativ este o autoritate publică locală astfel că tribunalului îi revine competența de soluționare a cauzei. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL, pârâții Consiliul Local Brănișca și Unitatea Administrativ Teritorială Brănișca, prin Primar și chemații în garanție Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră din România S:A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019. GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2020
secția I civilă a admis excepția de necompetență materială funcțională, invocată de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contenci
ÎCCJ 2023-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2023
436/2018 din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia – secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1371/2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. 6. Cererea de rev
ÎCCJ 2019-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4914/2019
trage prorogarea competenței de soluționare a cauzei către instanța inițial sesizată, aceasta devenind și rămânând singura instanță competentă a soluționa acțiunea. Cum în cauză condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. pro
ÎCCJ 2019-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5581/2019
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 900/CA din 21 iunie 2019, Tribunalul Hunedoara, secția II-a civilă,
ÎCCJ 2018-09-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2938/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 11 din 9 ianuarie 2018, Tribunalul Iași, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis exce
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă