ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul litigiului
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 01.07.2019 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă sub nr. x/2019 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții UAT Vețel, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. solicitând anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017 care vizează UAT Vețel și a tuturor actelor subsecvente acesteia; suspendarea executării Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017 până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive; obligarea pârâtelor să facă demersurile legale și să readucă cartea funciară CF nr. x UAT Vețel, cu nr. cadastral x și nr. topografic x la starea inițială dinaintea încheierii de carte funciară nr. x/11.05.2018 sub sancțiunea penalităților de 500 RON/zi de întârziere.
Prin întâmpinare pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului, arătând că aceasta revine curții de apel, precum și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile . La dosar s-au anexat înscrisuri .
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Hotărârea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă
Prin sentința civilă nr. 956/2019 din data de 01.10.2019 Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială funcțională, invocată de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență că, față de petitul cererii de chemare în judecată (anularea deciziei de expropriere nr. 1/4740/2017 și suspendarea executării acesteia) competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Alba Iulia conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 03.12.2019 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub același nr. 1774/97/2019.
Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 67/2020 din data de 06 iulie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă competența de soluționare a cauzei.
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, față de temeiul de drept invocat expres de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile Legii nr. 255/2010, văzând prevederile art. 34 Legea 255/2010 care fac trimitere la Legea 33/1994 privind exproprierea ("Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.") și că Legea 33/1994 prevede la art. 21 "(1) Soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere ", a constatat ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea secției I Civilă a Tribunalului Hunedoara.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, având în vedere următoarele considerente:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A. și B., au solicitat
- Anularea Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017, care vizează UAT VETEL și a tuturor actelor subsecvente acesteia,
- Suspendarea executării Deciziei de expropriere nr. 1/4740/14.11.2017 până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive,
- Obligarea pârâtelor să facă demersurile legale și să readucă cartea funciară CF nr. x UAT Vetel cu nr. cadastral x și nr. topografic x la starea inițială dinaintea încheierii de carte funciară nr. x/11.05.2018 sub sancțiunea penalităților de 500 RON/zi de întârziere.
Se constată astfel că obiectul principal al litigiului vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legea nr. 255/2010 din 14 decembrie 2010, ceea ce înseamnă că raporturile juridice născute prin actul a cărui anulare se solicită sunt guvernate de legea specială, în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere și anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.
Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluționare a acțiunilor în justiție privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și, totodată stabilește legitimarea procesuală pasivă a autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții și competențe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.
Articolul 34 din Legea nr. 255/2010 prevede că " Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.".
Articolul 21 din Legea nr. 33/1994 prevede că " soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere"
Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce privește o decizie de expropriere emisă în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010 - precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform cărora:
"(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte, în regulator de competența va stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare în primă instanță a cererii formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Vețel, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Vețel, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020.