ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.12.2016, reclamanta A. SA a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, suspendarea executării Dispoziției nr. x din 09.11.2016 emise de pârâtă, pentru suma de 1.859.596 RON.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 590 din 22 februarie 2017, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a Dispoziției înregistrate sub nr. x din 09.11.2016 și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 15.359,60 RON depusă de reclamantă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a Dispoziției nr. x din 09.11.2016.

În opinia recurentei, sentința recurată a fost pronunțată cu greșita interpretare a normelor de drept material, având în vedere că incidența cazului bine justificat, adică vădita nelegalitate a Dispoziției nr. x, putea fi constatată de către prima instanță de judecată, la o simplă pipăire a fondului cauzei și fără efectuarea unor verificări incompatibile cu procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Susține recurenta că vădita nelegalitatea a Dispoziției nr. x e demonstrată prin aceea că Societatea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă unei inspecții economico-financiare și prin aceea că actul ce a stat la baza emiterii acesteia a fost anulat, în primă instanță, de către Tribunalul Mehedinți.

În motivarea căii de atac, precizează recurenta că, sentința atacată a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, și în ceea privește iminența producerii unei pagube ireversibile asupra A. prin punerea în executare a Dispoziției nr. x (incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Din motivarea sumară și oarecum confuză a instanței de fond, rezultă că aceasta a procedat la analizarea îndeplinirii condiției referitoare la producerea unei pagube iminente asupra A. prin punerea în executare a Dispoziției nr. x doar prin raport la faptul că actul administrativ îndeplinea, în viziunea greșită a primei instanțe, condițiile de legalitate. Acest aspect nu a prezentat vreo relevanță pentru instanța fondului, atât timp cât aceasta a argumentat neîndeplinirea condiției pagubei iminente doar raportat la neîndeplinirea condiției referitoare la existența unui caz bine justificat, iar în optica instanței de fond "paguba presupune în mod obligatoriu producerea unui prejudiciu, prin diminuarea patrimoniului în mod nelegal."

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată A. a solicitat suspendarea punerii în executare a Dispoziției nr. x, arătând că sunt îndeplinite atât condițiile procedurale cât și cele de fond prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv: Dispoziția nr. x este un act administrativ, fiind emis de o autoritate publică; societatea a formulat plângere prealabilă împotriva Dispoziției nr. x, în conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 raportate la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative.

A mai arătat reclamanta că, în ceea ce privește cazul bine justificat, acesta este reprezentat de împrejurarea că Dispoziția nr. x este rezultatul unui exces de putere săvârșit de autoritatea emitentă, DGRFP Craiova neavând posibilitatea legală de a derula o astfel de inspecție economico-financiară la A. SA, respectiv societatea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă, în mod legal, unui astfel de control; de asemenea, Dispoziția de reverificare ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. x, a fost anulată, în primă instanță, de către Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. x/2016.

Suspendarea executării Dispoziției nr. x este imperios necesară pentru a preveni producerea iminentă a unei pagube ireversibile constând în blocarea activității A., intrarea în faliment și disponibilizarea celor 474 de angajați ai societății.

Legea contenciosului administrativ reglementează posibilitatea suspendării actelor atacate până la pronunțarea instanței de fond, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul. Prin urmare, în acest caz, cel care ar putea suferi o pagubă iminentă ca urmare a punerii în executare a actului fiscal administrativ nelegal se poate adresa instanței competente cu o cerere de suspendare a executării acestuia până la pronunțarea sentinței pe fondul cauzei.

Legiuitorul, pentru a limita arbitrariul ce ar putea interveni în astfel de cauze, a definit în art. 2 alin. (1) lit. t) drept "cazuri bine justificat!' ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; ".

Astfel, în cauza de față, vădita nelegalitatea a Dispoziției nr. x e demonstrată prin aceea că societatea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă unei inspecții economico-financiare și prin aceea că actul ce a stat la baza emiterii acesteia a fost anulat, în primă instanță, de către Tribunalul Mehedinți.

Vădita nelegalitate a inspecției "economico-financiară" ce s-a desfășurat la societatea recurentă este evidentă. Astfel, în mod eronat s-a considerat că SC A. SA este un "operator economic" ce intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 94/2011, în condițiile în care societății nu i-au fost acordate sume de la bugetul general consolidat, respectiv nu i-au fost acordate subvenții, transferuri, alocații și alte sume asimilate acestora, pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități precum prevedeau dispozițiile art. 3 pct. 5 și 6 din O.U.G. nr. 94/2011.

Înalta Curtea de Casație și Justiție reține că poate constitui un caz temeinic justificat emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competentei, acesta fiind și cazul dedus judecății în prezenta pricină, iar constatarea acestui aspect nu necesită efectuarea unor verificări incompatibile cu procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În consecință, în cazul de fată este îndeplinită condiția existentei unui caz bine justificat, recurenta neîncadrându-se în niciuna dintre categoriile de operatori economici reglementate de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 pentru a putea fi supusă unei inspecții economico-financiare.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prejudiciul care ar urma să fie cauzat societății recurente prin menținerea efectelor Dispoziției nr. x a cărei suspendare a executării se solicită este evident, fiind unul material, viitor și previzibil, fiind pe deplin dovedit prin înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Prin punerea în executare a Dispoziției nr. x, s-ar genera o diminuare a patrimoniului societății recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activității acesteia, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 590 din 22 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, admite cererea și dispune suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. x din 9.11.2016 emisă de pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED