ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/2017, de către reclamanta SC A. SRL s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție economico-financiară, suspendarea executării actului administrativ financiar reprezentat de Dispoziția Obligatorie nr. x din 22.05.2017, precum și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 22.05.2017 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actelor.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 182 din 17 august 2017, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 22.05.2017 și în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 22.05.2017, întocmit de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție economico - financiară, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție economico-financiară, a suspendat executarea Dispoziției Obligatorii nr. x din 22.05.2017 întocmită de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acesteia.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea în totalitate a cererii de suspendare.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a reținut în soluționarea cauzei motive care să conducă la concluzia că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Susține recurenta că instanța trebuia să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci în considerentele sentinței civile pronunțate nu se puteau reține aspect legate de legalitatea actului contestat, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, precizează recurenta că, instanța de fond a reținut în soluționarea cauzei motivele de fond invocate de către reclamantă, ceea ce echivalează cu o antepronunțare asupra legalității actului administrativ-fiscal, în condițiile în care nu au fost administrate probe concludente cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare s-a dispus.

Consideră recurenta că simpla expunere a unor argumente de fapt și de drept nu poate conduce la existența unei îndoieli asupra legalității actului administrativ și, implicit la admisibilitatea cererii de suspendare așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Susține recurenta că îndeplinirea acestei condiții presupune ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta să fi dovedit împrejurări legate de efectele actului contestat, împrejurări care trebuiau dovedite.

Recurenta a învederat că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiția unei pagube iminente, întrucât simpla afirmație că executarea silită împotriva societății reclamante ar fi fost demarată și ar putea întâmpina serioase dificultăți în cazul punerii în executare a deciziei de impunere, în condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte dificultățile ce ar rezulta din punerea în executare a actului administrativ fiscal, nu poate determina suspendarea actului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării actului administrativ financiar reprezentat de Dispoziția Obligatorie nr. x din 22.05.2017, precum și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 22.05.2017.

În ceea ce privește cererea de suspendare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 22.05.2017, instanța de fond în mod corect a admis excepția inadmisibilității și în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Raportului de inspecție economico-financiară nr. x din 22.05.2017.

Cu privire la cererea de suspendare a Dispoziției obligatorii, instanța de control judiciar reține următoarele.

Din analiza prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, rezultă fără echivoc, că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei condiții:

- în primul rând, existența unui caz bine justificat;

- în al doilea rând, suspendarea executării actului administrativ să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente;

- în al treilea rând, să fie formulată plângerea prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată (desigur, pentru cazurile când formularea plângerii prealabile este obligatorie) sau, după caz, cererea pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

La această reglementare cu caracter general, se adaugă în materia suspendării actului administrativ-fiscal prevederile art. 278 alin. (2) C. proc. fisc. , care instituie obligativitatea plății unei cauțiuni, condiție îndeplinită în cauză.

Legea nr. 554/2004 definește atât "cazurile bine justificate", cât și "paguba iminentă".

Astfel, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și imprevizibil sau după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).

În cauza de față, instanța de fond a reținut că dintre motivele de nelegalitate a actului administrativ invocate de reclamanta-intimată în cererea de suspendare, două sunt apte să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ fiscal, inspecția economico-financiară efectuată la A. SRL este lovită de nulitate și inadmisibilă față de aspectul că A. nu a primit în mod direct fonduri/subvenții de la bugetul de stat, astfel că nu face parte dintre operatorii economici care potrivit prevederilor O.U.G. nr. 94/2011 pot constitui subiectul inspecției economico-financiare; organele de control au încălcat prevederile art. 6 alin. (1) al Legii nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. , întrucât nu au luat în considerare actele administrativ financiare prin care s-au concretizat inspecțiile economico-financiare desfășurate în anii 2011, 2012 și 2014 la societatea intimatei-reclamante, vizând aceleași contracte de prestări servicii și același situații/stări de fapt, și cu ocazia cărora nu au fost identificate nereguli și nici stabilite măsuri privind aspectele cuprinse în Dispoziția obligatorie contestată. În plus, instanța de control judiciar reține ca și critică de vădită nelegalitate și împrejurarea că societatea intimată a mai fost verificată de către aceleași organe de inspecție economico-financiară pentru anii 2011, 2012 și 2014, perioadă în care erau în derulare aceleași contracte de achiziție publică, astfel cum rezultă din Rapoartele de inspecție economico-financiară întocmite în 2012 și 2013.

Or, C. proc. fisc. prevede în mod expres că nu pot exista diferențe de opinie ale organelor de control în cazul aceleiași stări de fapt.

Prin urmare, exprimarea prin Dispoziția obligatorie a unei opinii contrare actelor administrativ financiare emise Societății în anii 2011, 2012 și 2014, apare ca fiind vădit nelegală, fiind încălcate prevederile art. 6 alin. (1) al Legii nr. 207/2015 privind C. proc. fisc.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauza de față, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, aceste condiții sunt îndeplinite, în sensul că absența unei măsuri de suspendare a executării actului administrativ financiar atacat ar produce urmări grave, care nu ar putea fi înlăturate ulterior: imposibilitatea economică a intimate-reclamante de a-și mai putea onora angajamentele față de partenerii comerciali, precum și față de angajați; imposibilitatea intimatei de a mai asigura serviciile de asistență tehnică la execuția lucrărilor de închidere a unor mine și cariere, în baza contractelor în derulare.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței nr. 182 din 17 august 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED