ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x/30.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.04.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 186/F-CONT din data de 03 decembrie 2015 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 186/F-CONT/03.12.2015 a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată.

A invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii.

În susținerea recursului, în esență, pârâta a învederat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, situația de fapt descrisă de instanța de judecată nu este reală, în ceea ce privește continuarea înregistrării unor obligații de plată la bugetul de stat după intervenirea Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale. Recurenta-pârâtă a susținut că temeiurile juridice sunt diferite, nefiind vorba despre aceeași decizie de impunere și de aceleași obligații fiscale.

Cât privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu de reparat. Iminența pagubei nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, nefiind suficiente simple afirmații ale acesteia.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că temeiul de drept invocat în cele două decizii privind răspunderea solidară, respectiv Legea nr. 209/2015, este de natură că creeze o îndoială serioasă cu privire la actele administrative a căror suspendare se solicită.

S-a precizat, totodată, că, prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2015, având ca obiect contestația la executare silită formulată de intimata-reclamantă împotriva somației nr. x/29.07.2015 și a titlului executoriu nr. x/29.07.2015, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a respins acțiunea, reținând legalitatea și temeinicia actelor de executare silită.

Recurenta-pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care le-a anexat cererii de recurs.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și considerentele Înaltei Curți

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., iar prin încheierea din camera de consiliu de la 04 decembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 29 ianuarie 2018.

La termenul de judecată de astăzi, 29 ianuarie 2018, Înalta Curte, în temeiul art. 458 coroborat cu art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, excepție pe care instanța o consideră a fi întemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, și care face inutilă expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat.

Conform celor menționate la pct. I. 1, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.04.2015 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, curtea de apel a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă.

Cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, anularea actului a cărui suspendare s-a dispus în prezenta cauză, s-a soluționat prin sentința civilă nr. 1705 din data de 13 decembrie 2016 a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă rămasă definitivă prin Decizia nr. 1004 din 26.09.2017 pronunțată de Curtea de Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 1705 din 13 decembrie 2016 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și s-a anulat în parte Decizia nr. 72/2016 emisă de DGRFP Craiova privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015.

În prezentul litigiu, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, soluția de suspendare a executării actului administrativ, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, încetează de drept să mai producă efecte juridice prin soluționarea defintivă a cauzei, termen care s-a împlinit deja prin pronunțarea Deciziei nr. 1004 din 26.09.2017 a Curții de Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din C. proc. civ. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-pârâtă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în respingerea cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Însă, recurenta-pârâtă nu mai justifică un interes în susținerea recursului, întrucât interesul urmărit nu mai este unul actual, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, cauza a fost soluționată definitiv, iar măsura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la termenul deja împlinit.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, va admite excepția lipsei de interes a recursului, invocată de instanță din oficiu, și, în consecință, va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea împotriva sentinței nr. 186/F din 03 decembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2018.