ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Pitești a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș pentru a se dispune anularea deciziei nr. 225/1.07.2015, deciziei de impunere nr. x/11.06.2014 și raportului de inspecție fiscală nr. x/11.06.2014, pentru a fi obligate la repararea daunelor cauzate prin emiterea actelor administrative și la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 31.05.2016, reclamanta a învestit instanța cu cerere de suspendare provizorie a deciziilor nr. 225/1.07.2015 și nr. F-AG 858/11.06.2014 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond.

Prin încheierea de ședință din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B. și prin lichidator judiciar C. SPRL, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 225/1.07.2015 și Deciziei nr. F-AG-858 din data de 11.06.2014, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

Prin sentința nr. 24 din 17 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B. și prin lichidator judiciar C. SPRL, având ca obiect anularea Deciziei nr. 225/01.07.2015, prin care a fost soluționată contestația administrativă înregistrată sub nr. x, anularea Deciziei de impunere x/11.06.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/11.06.2014 și s-au anulat actele contestate pentru următoarele operații comerciale: - nerecunoașterii fiscale a operațiilor juridice de achiziții, constatate în nouă facturi (anexate în copie la decizia de impunere și RIF) în valoare totală de 1.103.689 RON, cu TVA aferent în sumă de 209.701 RON, încheiate cu S.C. D. S.R.L., facturi care au fost considerate greșit nedeductibile; - nerecunoașterea fiscală a operațiilor de achiziții, constatate în 28 facturi (anexate în copie la decizia de impunere și RIF) în perioada iulie- august 2009, în valoare de 114.201 RON cu TVA aferent în sumă de 21.698 RON, încheiate cu S.C. E. S.R.L., facturi care au fost considerate greșit nedeductibile; - nerecunoașterea fiscală a operațiilor de achiziții, constatate în 19 facturi (anexate în copie la decizia de impunere și RIF) în perioada septembrie- noiembrie 2009 în valoare de 79.643 RON cu TVA aferent în sumă de 15.132 RON de la S.C. F. S.R.L., facturi care au fost considerate greșit nedeductibile; - neacordarea dreptului de deducere TVA de 38.000 RON, ca urmare a greșitei nerecunoașteri fiscale a achitării cu titlul de chirie a sumei de 200.000 RON de contestatoare către locatorul S.C. G. S.R.L. prin cele patru facturi (anexă la decizia de impunere și RIF) în valoare de 500.000 RON înregistrate de contestatoare în lunile februarie-mai 2010 cu titlul de chirii;- neacordarea dreptului de TVA de 49.715 RON, ca urmare a greșitei nerecunoașteri fiscale a achiziției de mărfuri în valoare de 261.658 RON, încheiate cu S.C. H. S.R.L. constatate în cele trei facturi (anexă la decizia de impunere și RIF) înregistrate de contestatoare în luna martie 2010.

S-a dispus înlăturarea consecințelor fiscale stabilite ca urmare a nerecunoașterii operațiilor juridice arătate.

Împotriva încheierii din 30.06.2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentă că, în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin raportare și la Decizia Curții Constituționale nr. 257/2006 prin care s-a reținut caracterul de excepție a suspendării actelor administrative, având în vedere prezumția de legalitate de care acestea se bucură.

Astfel, s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței cazului bine justificat invocând faptul că, până la anularea de către o instanță de judecată, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, în caz contrar, ajungându-se la o prejudecare a fondului cauzei și făcând trimitere la Decizia nr. 5191/27.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, recurenta a susținut că, atât timp cât actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente. De asemenea, achitarea la scadență a obligațiilor bugetare reprezintă o obligație legală a reclamantei prevăzută de art. 22 din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta a făcut trimitere la Deciziile nr. 2419/2007, nr. 3539/2005 nr. 588/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - reclamantă s-a invocat excepția tardivității recursului, precum și excepția nemotivării acestuia, motivele invocate neîncadrându-se în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva încheierii din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a deciziei nr. 225/1.07.2015, deciziei de impunere nr. x/11.06.2014 și raportului de inspecție fiscală nr. x/11.06.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea recurată, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în speță, cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de împrejurarea că emiterea deciziei de soluționare a contestației de către organele fiscale s-a făcut fără analizarea încălcării principiului unicității controlului și excepția prescripției, având în vedere efectuarea unui control fiscal pentru o perioadă verificată după trecerea unui termen de 5 ani, excepții invocate de reclamantă.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Înalta Curte constată că reclamanta a justificat iminența producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligațiilor de plată impuse și contestate, împrejurare care a determinat reclamanta să solicite intrarea sa în insolvență, ceea ce poate conduce la prejudicierea și a celorlalți creditori, îndestulându-se doar pârâta. De asemenea, executarea silită făcută prematur ar putea să o împiedice la redresare economică, chiar dacă ulterior, s-ar constata că actele fiscale au fost emise nelegal.

În aceste împrejurări, reține Înalta Curte că hotărârea supusă recursului este legală și temeinică, nefiind evidențiate aspecte care să conducă la o altă soluție decât cea avută în vedere de judecătorul primei instanțe.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva încheierii din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2018.