ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2017 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 52064/12.09.2017, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 35/F-CONT din 25 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., privind suspendarea executării Deciziei nr. 52064/12.09.2017, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 52064/2017 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva Sentinței civile nr. 35/F-CONT din 25 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că toate motivele invocate de reclamant în susținerea cererii priveau fondul actului administrativ fiscal. În această situație, analizând cererea de suspendare a executării prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, instanța legal învestită nu se poate apleca asupra fondului actului administrativ fiscal, ci va stabili doar dacă aparența dreptului este în favoarea reclamantului, cu referire la existența îndoielii serioase asupra legalității actului.

Referitor la condiția existenței cazului bine justificat, reținută de către instanța de judecată ca fiind îndeplinită, recurenta a susținut că, într-adevăr, termenul scadent al obligațiilor fiscale începea de la data de 25.10.2015, dar aceste obligații, respectiv prejudiciul reținut în sarcina celor două persoane responsabile, provin din perioada 2011 - 2015 care include și perioada în care reclamantul a avut calitatea de asociat.

De asemenea, a arătat recurenta că răspunderea solidară cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate revine nu numai administratorului, ci și oricăror alte persoane care, cu rea-credința, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

A mai arătat recurenta că reclamantul nu a făcut niciun fel de demersuri pentru a se asigura că obligațiile fiscale ale societății sunt corect și legal stabilite. De altfel, atitudinea sa este justificată de interesul personal derivat din calitatea de angajat al partenerului contractual, dovedit în cadrul procesului penal (Dosar nr. x/2016).

Referitor la paguba iminentă, nici aceasta condiție nu este îndeplinită, având în vedere că imobilul "casa de locuit" nu ar putea fi urmărit pentru datoriile soțului decât cu respectarea prevederilor art. 818 C. proc. civ.

În consecință, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 52064/12.09.2017, ca nefondată.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 52064/12.09.2017 emisă de pârâtă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În speță, soluția de admitere a cererii de suspendare a fost motivată pe împrejurarea că obligațiile de plată, astfel cum rezultă din conținutul deciziei de angajare a răspunderii solidare, au fost structurate pe categorii de obligații fiscale datorate, fără a se arăta perioada pentru care se datorează. Or, reclamantul a avut calitatea de asociat în perioada 22.06.2005 - 08.02.2013, iar pârâta nu descrie, în mod concret sau prin împrejurări determinabile, faptele imputate reclamantului în privința unor obligații de plată al căror termen scadent a început să curgă la 25.10.2015.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că în mod corect a considerat instanța de fond că angajarea răspunderii solidare a reclamantului pentru obligații fiscale de plată fără indicarea perioadei pentru care acestea sunt datorate și pentru care termenul scadent indicat de pârâtă era intervenit după încetarea calității de asociat a reclamantului, poate fi reținut ca argument juridic serios și evident, aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere consecințele produse de actul administrativ atacat, în considerarea valorii obligațiilor de plată în cuantum de 2.876.749 RON și caracterul executoriu al actului contestat, raportat la veniturile salariale ale celor doi soți, de aproximativ 4.000 RON, care au în întreținere și un copil minor.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, ca nefondat și, în baza art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței civile nr. 35/F-CONT din 25 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-reclamant A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

GGC - GV