ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08.10.2015 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința nr. 215 din 28 ianuarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței a declarant recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea cererii reclamantului, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că prima instanță nu a răspuns argumentelor prezentate în apărare, nu a examinat în mod corespunzător problemele deduse judecății, motivarea hotărârii fiind confuză, superficială și bazată pe aspecte ce nu au legătură cu această cauză.

Astfel, în mod eronat, instanța a reținut că pârâtul a furnizat informații referitoare la ascultarea de către un coleg a postului Radio C., întrucât în relatarea sa, pârâtul nu a făcut o astfel de referire, ci doar a menționat că respectiva persoană deținea înregistrări de muzică de pe acest post de radio. Câtă vreme informațiile care interesau organele de securitate erau cele vizând persoanele care ascultau emisiunile de știri ale postului Radio C., le discutau cu alte personae și denigrau regimul comunist, informația referitoare la deținerea unor înregistrări de muzică nu întrunește cerințele legale pentru a putea fi apreciată drept o denunțare a activității și atitudinii potrivnice regimului totalitar communist, în scopul îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale.

În mod similar, nici informațiile referitoare la cele două colege care corespondau cu cetățeni străini, dintre care una intenționa să se căsătorească cu un cetățean italian, au fost interpretate în mod nelegal drept informări prin care s-a încălcat dreptul la viață privată și la liberă exprimare. Recurentul a dus la cunoștința acestor persoane contextul în care a fost scrisă nota informativă, le-a avertizat despre supravegherea corespondenței, iar în privința acestora nu au fost dovedite repercusiuni sau prejudicii.

Instanța de fond a ignorat faptul că pârâtul a fost condiționat să dea nota informativă pentru a-i fi întocmit dosarul de admitere la Școala de ofițeri de miliție, în contextul în care informațiile furnizate erau cunoscute de toți colegii și a reținut, în mod eronat, că pârâtul ar fi dat 10 note informative. În realitate, singura notă dată de pârât a fost una de relații și nu una informativă, iar aceasta nu a produs efecte asupra persoanelor menționate, care au menținut relații foarte bune cu pârâtul și în continuare, conform declarațiilor depuse la dosar. Din examinarea documentelor propuse cu titlu probatoriu de către pârât se poate observa că recurentul nu a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului comunist, astfel cum impun dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, iar nota din data de 24.02.1972, rămasă singulară, dovedește faptul că doar s-a încercat atragerea la colaborare, fără a exista o continuitate .

A mai apreciat recurentul că prima instanță a recurs la dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, dar le-a încălcat, în litera și spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textile nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Împrejurările invocate de reclamant nu sunt reale, suficiente și nici relevante pentru ca recurentul să fie considerat colaborator al Securității, întrucât legiuitorul nu a urmărit stabilirea acestei calități exclusiv în virtutea semnării unui angajament sau a furnizării unor informații care nu atestă îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, ci a avut în vedere și împrejurarea ca acestea să fie urmate de acțiuni de represiune din partea statului.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de verificare și apreciere asupra calității pârâtului A. al Securității.

Prima instanță a analizat înscrisurile administrate, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâtul a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs formulat împotriva soluției instanței de fond recurentul a susținut că judecătorul nu a răspuns argumentelor prezentate în apărare, nu a examinat în mod corespunzător problemele deduse judecății, astfel încât motivarea hotărârii este confuză, superficială și bazată pe aspecte ce nu au legătură cu această cauză.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Sentința atacată îndeplinește exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, hotărârea recurată conținând o analiză detaliată a dispozițiilor legale aplicabile, a situației de fapt, a susținerilor părților și a probelor administrate.

În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare:

"colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor."

Textul de lege enunțat, impune 2 condiții a căror îndeplinire trebuie să fie verificată de reclamant și de către instanța de judecată pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității: - denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și - vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale.

În prezenta cauză, prin Nota informativă olografă din data de 24.02.1972, dată sub numele conspirativ "D.", recurentul A. a furnizat informații referitoare la ascultarea de către un coleg de liceu a postului de radio C. și la legăturile cu cetățeni străini pe care le aveau două eleve de liceu:

"Sursa vă informează că poate discuta probleme ce interesează organele de securitate cu următorii elevi și eleve:

1) E., elev în clasa a XII-a A din Găiești care practică jocuri de noroc atât la el acasă cât și în alte locuri propice;

2) F., elev în clasa a XII-a A, venit anul acesta din Timișoara la unchiul său profesor de geografie G., acesta are înregistrări de muzică ușoară transmise de postul de radio clandestin "C.".

3) H., elevă clasa a XII-a din Găiești care poartă corespondență cu cetățeni francezi.

4) C.E., elevă în ci a XII-a F care corespondează cu un cetățean italian cu care intenționează să se căsătorească;... Aceștia sunt elevii cu care pot discuta urmând ca pe parcurs să-mi lărgesc acest cerc de relații".

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat constant faptul că "ascultarea știrilor sau a emisiunilor muzicale difuzate de postul C. erau interzise și considerate atitudini potrivnice regimului comunist".

În acest context, contrar susținerilor recurentului, se apreciază că denunțarea colegului care deținea înregistrări de muzică ușoară transmise de postul de radio C. se încadrează în prima teză a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind de notorietate atât faptul că din perspectiva autorităților comuniste toate emisiunile difuzate de acest post de radio erau interzise, cât și cazurile cetățenilor români care au avut de suferit pentru "vina" de a le asculta.

În mod similar și furnizarea informațiilor referitoare la corespondența colegelor H. și C.E. cu cetățeni străini și faptul că una dintre ele intenționa să se căsătorească cu un cetățean italian, se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care încerca să limiteze relațiile cetățenilor români cu cei străini, pentru a evita cunoașterea adevărului despre nivelul de trai și despre nerespectarea drepturilor omului în România.

Cea de a doua condiție impusă de textul de lege anterior menționat se referă la vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, furnizând informațiile referitoare la ascultarea postului de Radio C. și relațiile cu cetățenii străini, recurentul putea și trebuia să conștientizeze că persoanele denunțate urmau să fie urmărite și verificate de către Securitate, astfel că acțiunea sa a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la viață privată, dreptul la libera exprimare).

Argumentele recurentului referitoare la menținerea relațiilor cu persoanele vizate, care nu au avut de suferit urmare notei informative, nu pot fi avute în vedere de instanța de control judiciar, întrucât O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează constatarea calității de colaborator de poziția victimelor față de autorul informărilor și nici nu impune condiția ca informațiile furnizate securității să fi avut vreun efect, fiind suficient să aibă acest potențial. Pe de altă parte, nici pârâtul și nici respectivele persoane nu pot afirma cu certitudine că acestea din urmă nu au făcut obiectul urmăririlor și verificărilor de către organele de securitate.

De asemenea, recurentul nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile menționate expres în teza a doua a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care nu atrag calitatea de colaborator al Securității și nu prezintă relevanță nici împrejurarea că reclamantul nu a putut depune cele 10 note informative amintite în acțiune, întrucât pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficientă decelarea unei singure informații care să întrunească elementele impuse de textul de lege invocat.

În final, Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana pentru care se reține calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, ci de a aduce la cunoștința publicului identificarea acestor persoane, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", iar "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 215 din 28 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.