ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2054/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A..

Prin sentința civilă nr. 3134 din 24.11.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 3134 din 24.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că notele furnizate Securității de intimat "nu au nicio legătură cu regimul totalitar comunist din epoca respectivă, deoarece vizează fie abateri de la regulamentul școlar ori de la morală, fie eventuale contravenții sau infracțiuni de drept comun, care nu vizează niciunul din drepturile fundamentale ale omului"

De asemenea, în mod eronat s-a reținut că "programele muzicale, indiferent de postul de radio la care erau ascultate, nu pot avea prin ele însele conținut subversiv și prin urmare nu se poate aprecia că persoanele care ascultă muzică manifestă o atitudine contrară vreunui regim politic".

Din perspectiva autorităților comuniste, toate emisiunile difuzate de Radio B. erau în mod egal interzise, iar bruiajul la care era supus postul anticomunist nu înceta pe parcursul emisiunilor muzicale.

Mai mult, emisiunile muzicale ("C." și "D.") ale postului B. erau urmărite de români tocmai pentru că acestea difuzau piese care nu erau difuzate la posturile oficiale din țară, întrucât respectivele piese purtau un mesaj antitotalitar sau - în alte cazuri - pentru că artiștii care le interpretau părăsiseră definitiv România.

Este evident că dacă muzica difuzată la postul B. ar fi putut fi ascultată și la posturile oficiale din țară, nimeni nu ar mai fi audiat o emisiune puternic bruiată de autoritățile din România, ci s-ar fi orientat către emisiunile posturilor agreate de regim.

Cel mai important este că, dacă informația furnizată de intimat nu ar fi reprezentat denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist, nu s-ar fi justificat faptul că elevii denunțați ca ascultători ai postului de radio B., au intrat în atenția ofițerilor de Securitate, care au dispus exploatarea informațiilor primite de la intimat "la problema tineret'.

În plus, dacă faptele denunțate de intimat ar fi fost lipsite de conotații politice, nu s-ar putea explica de ce ofițerul care a primit informațiile de la intimat a consemnat că elevii denunțați "au recunoscut faptele lor", ceea ce dovedește, pe de o parte, că securitatea a considerat că faptele denunțate nu puteau fi trecute cu vederea și, pe de altă parte, că elevii denunțați fuseseră anchetați.

Mai mult, ascultarea postului de radio B. nu poate fi inclusă în niciuna dintre categoriile la care a făcut referire judecătorul fondului, respectiv:

"fie abateri de la regulamentul școlar ori de la morală, fie eventuale contravenții sau infracțiuni de drept comun".

În opinia recurentului eroarea primei instanțe constă în faptul că aceasta nu a avut în vedere faptul că sfera atitudinilor și activităților potrivnice regimului comunist era determinată de autoritățile regimului totalitar comunist, care stabileau în mod discreționar ceea ce era permis și ceea ce era interzis în societate, încercând să controleze toate detaliile vieții cetățenilor.

Este adevărat că, într-o societate democratică, împrejurarea că un grup de elevi ascultă muzica difuzată de un post de radio nu poate intra în preocupările autorităților și nu poate determina sancționarea acelor tineri.

În schimb, în timpul regimului totalitar comunist, ascultarea unui post de radio interzis determina reacții din partea poliției politice și verificări suplimentare, în urma cărora s-a stabilit că elevii denunțați "au recunoscut faptele lor", ceea ce dovedește că securitatea a dispus o anchetă asupra acelor elevi.

Chiar dacă, ipotetic, în speță nu ar fi existat mențiuni exprese cu privire la urmările denunțului, este notoriu că, în epocă, aceste informații puteau genera repercusiuni asupra celor denunțați, astfel că vizarea îngrădirii dreptului la viață privată putea fi demonstrată chiar și în lipsa acestor mențiuni exprese.

Recurentul precizează că, în cauza de față, intimatul a furnizat două astfel de note informative, care se refereau la unsprezece colegi.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 08.02.2018, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. b), definește colaboratorul Securității ca fiind persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Trebuie precizat că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin nota informativă scrisă de intimat în data de 05.03.1972 (dosarul cu cota arhivistică R 369693, voi. 2, f. 2) Securitatea era informată că elevul M.I. (prescurtarea CNSAS) "ascultă emisiunea C. și D. la B., când merge acasă".

Prin nota informativă scrisă de intimat în data de 27.01.1972 (dosarul cu cota arhivistică R 369693, voi. 2, f. 4) Securitatea era informată că nu mai puțin de 10 colegi, alții decât colegul denunțat în nota din 05.03.1972, expres nominalizați (cu indicarea numelui de familie, a prenumelui și a clasei din care făceau parte) "audiază programele muzicale la posturile B. atât acasă cât și la aparatele altor colegi".

Ofițerul care a primit informațiile de la intimat a consemnat că elevii denunțați "au recunoscut faptele lor", ceea ce dovedește, pe de o parte, că Securitatea a considerat că faptele denunțate nu puteau fi trecute cu vederea și, pe de altă parte, că elevii denunțați fuseseră anchetați.

Instanța de control judiciar apreciază că este îndeplinită atât prima condiție de fond, cu privire la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și cea de a doua condiție, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

Este de notorietate că, înainte de 1989, ascultarea emisiunilor posturilor de radio interzise, în primul rând ale B., constituia un act de sfidare a regimului.

De asemenea, este notoriu și faptul că emisiunile acestui post de radio erau bruiate de autoritățile comuniste datorită faptului că B., încă de la înființare, a reprezentat pentru români, dacă nu singura, atunci principala sursă obiectivă de informații. Mai mult, B. a criticat constant abuzurile exercitate de dictatura comunistă, militând pentru reinstaurarea în România și în celelalte state est-europene a valorilor democratice și a statului de drept.

Deoarece intimatul furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității. Aceasta presupunea încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cel urmărit, fără acordul acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, consecințele denunțurilor nu sunt doar potențiale, ci efective, câtă vreme elevii denunțați de intimat ca ascultători ai postului de radio B., au intrat în atenția ofițerilor de Securitate, care au dispus exploatarea informațiilor primite de la intimat,,la problema tineret".

În sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist se înscriu și opiniile unor persoane care considerau că alte state - în special cele occidentale - asigurau cetățenilor lor condiții de viață superioare celor oferite în acea perioadă de Statul Român.

A contrazice aceste susțineri ale reprezentanților puterii comuniste reprezenta, din perspectiva autorităților, un afront evident la adresa guvernanților și, prin urmare, o atitudine potrivnică regimului comunist.

Practica judecătorească a reținut existenta calității de colaborator al Securității în privința persoanelor care îi denunțau pe ascultătorii postului de radio B..

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. și va constata calitatea de colaborator al securității a pârâtului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 3134 din 24.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. și constată calitatea de colaborator al securității a pârâtului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2018.