ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 691 din 11 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2. a formulat recurs pârâtul A., criticând-o, ca nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului arată că cele două situații reținute în sarcina sa, în sensul că ar fi oferit Securității informații despre anumite persoane, nu au fost corect interpretate de instanța de fond. Recurentul consideră că avea motive serioase să se îndoiască de onestitatea persoanelor care afirmau public că ascultă postul de radio "B." ori spuneau public glume politice și să creadă că faptele persoanelor respective puteau fi provocări menite să îl supună unor neplăceri.

Recurentul critică interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 2 lit. b teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008. Calitatea de colaborator al Securității presupune existența unei intenții directe, concluzie care se trage din textul art. 2 lit. b teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 - "persoana care a furnizat informații…prin care se denunțau activitățile…și care au vizat îngrădirea".

Recurentul apreciază că textul normativ cuprinde o clauză de exonerare în privința persoanei care, din teamă, pentru a evita să fie trasă chiar ea la răspundere, făcea un denunț. În aceste sens, recurentul consideră că instanța de judecată trebuia să verifice dacă cele doua presupuse victime și-au exercitat drepturile cu bună-credință, în condițiile în care acestea au ignorat dreptul recurentului la siguranță și integritate. Instanța de fond nu a avut nicio probă din care să rezulte că manifestările celor doi nu au fost acte prin care să testeze atitudinea recurentului față de regimul politic.

Recurentul consideră că, date fiind aceste aspecte, este nevinovat, denunțurile nu au fost făcute în scopul de a îngrădi drepturile cuiva, nu și-a dorit și nici nu a urmărit acest lucru, ci a acționat din teamă, crezând că se află în fața unor provocări.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, apreciind că argumentele formulate de către recurentul-pârât pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond.

5.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al cărei obiect vizează constatarea calității de colaborator la Securității în privința recurentului-pârât A.

Criticile recurentului-pârât, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În analiza efectuată de prima instanță asupra fondului cauzei aceasta a avut de cercetat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al fostei Securități a pârâtului A.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, "b) (este) colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Prima instanță a examinat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, informațiile furnizate de pârât în perioada colaborării acestuia cu organele fostei Securități, reținând în mod corect că sunt întrunite cumulativ cerințele normei legale anterior enunțată.

Prima condiție instituită de acest text de lege, ce se referă la furnizarea de informații referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, se apreciază ca fiind îndeplinită, atât timp cât pârâtul a furnizat informații privind pe colegii săi, C., care asculta emisiuni religioase la postul de radio "B." și D., care a spus un banc politic, activități care, la vremea respectivă, erau considerate activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați.

Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acțiunea de furnizare a informațiilor către organele de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane.

Reține instanța de control judiciar că este îndeplinită în speță și cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege menționat, aceea ca informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertățile fundamentale ale omului, întrucât, prin furnizarea informațiilor, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor vizate de informațiile respective pot fi luate măsuri de urmărire și verificare, prin care se încalcă dreptul la viață privată.

Deși pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat, în speță, această condiție este depășită pentru că, așa cum a reținut și prima instanță, în urma informației furnizate de A. prin Nota informativă din 01.07.1982, numitul C. a fost luat în evidența organelor de securitate.

Nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că denunțul nu a fost făcut în scopul de a îngrădi drepturile cuiva, nu și-a dorit și nici nu a urmărit acest lucru, ci a acționat din teamă. Acestea sunt simple susțineri, fără suport probator și nerelevante din perspectiva textului de lege anterior invocat.

În speță, față de argumentele invocate de recurent, raportat la contextul în care a acceptat colaborarea cu organele de securitate, se observă că nu operează condițiile arătate în cuprinsul tezei a II-a a art. 2 lit. b și care ar duce la exonerarea persoanei verificate de reținerea calității de colaborator al Securității.

Potrivit acestei teze, pentru ca informațiile furnizate să nu fie luate în considerare este necesar ca, în mod cumulativ, datele puse la dispoziția Securității să fie cuprinse "în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare" și ca acestea să nu se refere decât la "cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată și condamnată". Respectivele condiții se referă la o situație de excepție - în care definiția enunțată de prima teză a articolului nu se aplică - și sunt, în consecință, de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate.

5.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, în temeiul art. 496 alin. (1) același Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 691 din 11 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2018.