ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 796/2015

Deliberând

asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea dedusă judecății la

data de 19 iunie 2013, reclamanta G.E. a solicitat să se constate că a fost

vătămată prin faptul că nu a fost soluționată în termen, de către Comisia

Centrală din cadrul C.N.P.P., contestația formulată împotriva unei decizii

emisă de C.J.P. Olt.

Cererea a

fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, la nr. 3286/104/2013.

Prin

Încheierea nr. 2722 din 16 octombrie 2013, Tribunalului Olt, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea, secției I civile, a Tribunalului Olt.

Astfel

învestit, Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința nr. 1858 din 14

noiembrie 2013 a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantei G.E.

Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, la rândul său, prin Decizia civilă nr. 1862 din

14 mai 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței menționate.

Prin Decizia civilă nr.

3006 din 2 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins,

ca nefondată, contestația în anulare pe care G.E. a formulat-o împotriva Deciziei

civile nr. 1862 din 14 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I

Civilă.

Împotriva acestei

decizii contestatoarea G.E. a declarat „Apel”.

„Apelul” a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10

noiembrie 2014 ca „recurs”.

Prin

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform art.

493 C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu este admisibil. S-a dispus

comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să formuleze puncte de vedere,

așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ..

Recurenta-contestatoare

a formulat „Punct de vedere” prin care a învederat diligențele făcute în

vederea soluționării litigiului precum și critici referitoare la soluțiile

pronunțate.

Analizând

recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

considerentele care succed.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă

acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Totodată, conform art. 634 alin.(1)

pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În speță, hotărârea atacată cu contestația

în anulare este pronunțată într-un litigiu din domeniul jurisdicției

asigurărilor sociale, astfel cum este definit prin art. 153 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie

2010, cu modificările și completările ulterioare, fost modificat prin art. 72

din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ..

Astfel,

potrivit art. 155 alin. (1) „ Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face

numai apel la curtea de apel competentă” iar conform alin. (2) al aceluiași

articol „Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate

cu apel în termen sunt definitive."

Conform art. 18 alin. (2) din

Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010- privind C. proc. civ., „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare

a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și

activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în

materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate

prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de

până la 1.000.000 lei inclusiv.”

Totodată, potrivit dispozițiilor art.

457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor

de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o

hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea

acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În raport de textele legale redate, se constată că Decizia

civilă nr. 3006 din 2 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

(pronunțată în contestația în anulare, într-un conflict de asigurări sociale)

împotriva căreia a fost declarat „Apel” în prezenta cauză, înregistrat pe rolul

Înaltei Curții de Casație și Justiție secția I civilă, ca

recurs, este definitivă și nu este supusă apelului sau recursului.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatoarea G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de G.E. împotriva Deciziei nr. 3006 din 2 septembrie

2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.