ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 796/2015

Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele: Prin cererea dedusă judecății la data de 19 iunie 2013, reclamanta G.E. a solicitat să se constate că a fost vătămată prin faptul că nu a fost soluționată în termen, de către Comisia Centrală din cadrul C.N.P.P., contestația formulată împotriva unei decizii emisă de C.J.P. Olt. Cererea a fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la nr. 3286/104/2013. Prin Încheierea nr. 2722 din 16 octombrie 2013, Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea, secției I civile, a Tribunalului Olt.

Astfel învestit, Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința nr. 1858 din 14 noiembrie 2013 a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantei G.E. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, la rândul său, prin Decizia civilă nr. 1862 din 14 mai 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate. Prin Decizia civilă nr. 3006 din 2 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare pe care G.E. a formulat-o împotriva Deciziei civile nr. 1862 din 14 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I Civilă. Împotriva acestei decizii contestatoarea G.E. a declarat „Apel”. „Apelul” a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 noiembrie 2014 ca „recurs”.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu este admisibil. S-a dispus comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să formuleze puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Recurenta-contestatoare a formulat „Punct de vedere” prin care a învederat diligențele făcute în vederea soluționării litigiului precum și critici referitoare la soluțiile pronunțate. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Totodată, conform art. 634 alin.(1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În speță, hotărârea atacată cu contestația în anulare este pronunțată într-un litigiu din domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, astfel cum este definit prin art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, fost modificat prin art. 72 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.. Astfel, potrivit art. 155 alin. (1) „ Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă” iar conform alin. (2) al aceluiași articol „Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive." Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010- privind C. proc. civ., „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.” Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. În raport de textele legale redate, se constată că Decizia civilă nr. 3006 din 2 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, (pronunțată în contestația în anulare, într-un conflict de asigurări sociale) împotriva căreia a fost declarat „Apel” în prezenta cauză, înregistrat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție secția I civilă, ca recurs, este definitivă și nu este supusă apelului sau recursului. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de G.E. împotriva Deciziei nr. 3006 din 2 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.