ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2504 din 5 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2702/254/2011, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând incidența dispozițiilor art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Cererea a fost înregistrată sub nr. 10025/2/2011 la 24 noiembrie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, care prin Sentința nr. 76 din 13 iunie 2012 a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de contestatoare și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea SC C.I.

SPRL în contradictoriu cu intimații SC C.S.I. SRL, A.V.A.S. și Asociația P.L., ca tardiv formulată. În pronunțarea acestei hotărâri instanța a avut în vedere următoarele aspecte: La termenul din 12 martie 2012, reclamanta și-a completat cererea, în sensul că a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a Contractului de credit din 13 septembrie 1998 și a tuturor actelor de executare silită inițiate de A.V.A.S. în temeiul acestuia, cu restabilirea situației anterioare, motivat de faptul că Asociația P.L. s-a constituit prin fals și uz de fals. A solicitat repunerea în termenul de contestație la executare silită, având în vedere Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dată în Dosarul nr. 297/P/2009 la 7 martie 2012 și comunicată la 9 martie 2012 și a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului privind anularea Tabelului nominal ce a stat la baza Înființării Asociației P.L.

La 6 aprilie 2012, A.V.A.S. a formulat întâmpinare la cererea completatoare, prin care a invocat tardivitatea formulării acesteia în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ. și inadmisibilitatea cererii de anulare a contractului de cesiune, față de inexistența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se stabilească constituirea Asociației P.L. prin fals și uz de fals. La termenul din 31 mai 2012, SC C.S.I. SRL a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și la art. 109 alin. (2) C. proc. civ. La termenul din 31 mai 2012, intimata SC C.S.I. SRL a arătat că renunță la excepția lipsei capacității procesuale pasive a intimatei Asociația P.L.

La același termen, Curtea a calificat cererea drept contestație la executare, cu motivarea ce reiese din încheierea de ședință de la termen. A acordat părților cuvântul pe excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții pe care le-a respins conform considerentelor reținute în încheierile de ședință de la aceeași dată. A pus în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare, iar înainte de discutarea acesteia a acordat cuvântul contestatoarei pe cererea de repunere în termen. În calificarea cererii ca fiind contestație la executare instanța a avut în vedere finalitatea urmărită de parte, respectiv reintrarea în patrimoniul SC L. SA a bunurilor înstrăinate, că prin cererea completatoare contestatoarea a adăugat un motiv în plus de nulitate a aceluiași contract de credit, aspect care nu afectează competența materială determinată în condițiile art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. A mai reținut instanța că dispozițiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 invocate de contestatoare nu au legătură cu obiectul dedus judecății, că administratorul judiciar, ca titular al cererii, nu se află pe tărâmul acțiunilor prevăzute de art. 79 - 85 din evocata lege, că odată ce nu a promovat această acțiune nu în nume propriu, ci în temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2008, în această calitate în contestația la executare formulată nu poate avea mai multe drepturi decât partea însăși. Cu privire la termenul de promovare a contestației la executare, instanța a reținut că societatea debitoare a avut cunoștință despre existența procesului-verbal de licitație încă de la 15 mai 2003, contestatoarea nedovedind care au fost împrejurările care au împiedicat-o să formuleze contestație la executare de la data de 15 mai 2003 până la 28 iulie 2011, în cauză nefiind îndeplinite cerințele art. 103 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea SC C.I. SPRL solicitând admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea în tot a sentinței recurate. Recurenta-contestatoare își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Într-o primă critică recurenta-contestatoare invoca greșita interpretare de către instanță a actului dedus judecății, urmare a calificării cererii drept contestație la executare. Argumentându-și această critică recurenta arată că cererea depusă și completată la termenul din data de 22 martie 2012 are ca obiect clar precizat constatarea nulității absolute a Contractului de credit din 13 septembrie 1998 încheiat între B. și P.L.

și a tuturor actelor de executare silită inițiate de către A.V.A.B. în temeiul contractului de credit sus-menționat - respectiv a Procesului-verbal de sechestru din 27 iulie 2000 și a actelor subsecvente de executare silită și restabilirea situației anterioare, că obiectul principal fiind clar menționat ca fiind anularea unui act - Convenția de credit - încheiată între Asociația P.L. și B., ca urmare a constatării de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București a nulității actului care a stat la baza constituirii Asociației P.L., și frauda la lege în constituirea acestei asociații. Consideră recurenta că este un terț care în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat să fie repusă în termenul de promovare a acțiunii de anulare și pe cale de consecință implicit a contestației la executare întrucât nu poate rămâne validă o executare silită în condițiile în care aceasta se face în temeiul unui act fraudulos încheiat.

Referindu-se la termenul de exercitare a contestației la executare așa cum este el prevăzut de art. 401 C. proc. civ., recurenta consideră că acesta trebuie să fie luat în considerație în colaborare cu dispozițiile art. 399 alin. (1) întrucât contestația la executare este împotriva executării silite ca urmare a faptului că este atacat titlul executoriu în temeiul căruia s-a început executarea silită, repunerea în termen fiind cerută ca urmare a constatării fraudei la lege cu ocazia înființării Asociației P.L.

Recurenta învederează instanței faptul că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul București este precizat de către organele de cercetare penale că scopul înființării acestei Asociații a Salariaților a fost acela de a se lua creditul sus-menționat cu finalitatea de a se frauda societatea SC L. SA, prin devalizarea de active, astfel că termenul de 15 zile începe să curgă de la data când s-a aflat de către practicianul de insolvență că tabelul nominal care a stat la baza constituirii Asociației este constatat ca fiind fals, adică 9 martie 2012, justificarea repunerii în termenul de formulare a acțiunii în anulare și pe cale de consecință a contestației la executare fiind determinată de faptul că titularul dreptului la acțiune nu poate fi sancționat dacă el nu acționează din motive ce nu îi pot fi imputate.

Consideră recurenta-contestatoare că motivele de repunere în termen invocate nu pot fi catalogate ca fiind împrejurări ce pot fi interpretate ca forță majoră și nici nu presupun culpa titularului dreptului, cererea de repunere în termen promovându-se în termen de mai puțin de 15 zile de la data la care au luat la cunoștință despre frauda la lege, așa cum rezultă din adresa de comunicare a Rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Referindu-se la cererea principală de constatare a nulității absolute a Convenției de credit din 13 septembrie 1998 și restabilirea situației anterioare în sensul revendicării imobilului Complex A. executat silit de către A.V.A.S. în temeiul Procesului-verbal de sechestru din 27 iulie 2000 recurenta precizează că cererea este întemeiată, ca urmare a nulității absolute a Convenției de credit din 13 septembrie 1996, încheiată între B. și P.L.

întrucât la constituirea P.L. a fost folosită frauda (fals și uz de fals) - aspect constatat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București - în Dosarul nr. 297/P/2009 prin Rezoluția din data de 5 martie 2012 comunicată la data de 9 martie 2012 și care până la data formulării prezentului recurs nu a fost contestată de nicio parte, astfel că prin acțiunea în anulare a convenției de credit și contestația împotriva tuturor actelor la executare, în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc.

civ., este contestată însăși executarea silită, titlul executoriu în temeiul căreia s-a făcut executarea fiind Convenția de credit din 13 septembrie 1998, și nu o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă, fiind cerută și repunerea părților în situația anterioară, adică restituirea bunului în patrimoniul SC L. SA, termenul de 15 zile ca termen de decădere fiind complinit prin cererea de repunere în termen și precizarea făcută la 22 martie 2012. În sprijinul cererii de admitere a recursului se invocă și dispozițiile Deciziei nr. II din 17 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Un alt argument adus de recurentă în favoarea respingerii excepției de tardivitate este și cel legat de motivul de fond pentru care s-a solicitat să fie repusă în termen societatea, respectiv nulitatea absolută care este imprescriptibilă și poate fi invocată de către orice parte în orice fază a procesului indiferent de termenul scurs de la data încheierii actului a cărei nulitate absolută se solicită a fi constatată. Astfel, se arată în continuare, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin Rezoluția în Dosarul nr. 297/P/2009, din data de 7 martie 2012, comunicată la data de 9 martie 2012, a constatat că Asociația P.L. a fost constituită prin folosirea unui înscris fals și înșelăciune în dauna persoanelor care au fost înscrise ca și membri ai Asociației P.L.

de către fostul administrator al societății, că P.E., M.E. și P.D. au introdus pe lista de membri toate persoanele care au subscris la societatea SC L. SA, conform Programului de Privatizare în masă (acționari PPM) și în mod fraudulos au folosit acest Tabel nominal la constituirea Asociației P.L., că după constituirea prin fraudă a Asociației P.L., aceștia au încheiat cu F.P.S. un Contract de vânzare-cumpărare de acțiuni din 27 iunie 1998 și au cumpărat de la F.P.S.

un procent de 70% din acțiunile societății SC L. SA, dobândind astfel puterea de decizie în cadrul societății, iar prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 7 martie 2012 s-a dispus anularea Tabelului nominal încheiat prin fraudă, sens în care s-a constituit pe rolul Judecătoriei Sector 3 București Dosarul nr. 9399/301/2012, dosar la care a fost solicitată și conexarea cererii de constatare a nulității Sentinței civile nr. 1 din 4 ianuarie 1998, dispusă în Dosarul nr. 134/J/1995 de Judecătoria Constanța, prin care s-a dispus constituirea Asociației P.L., dosar devenit nr. 1251/254/2008 în cadrul Judecătoriei Mangalia, prin care pe baza Încheierii nr. 21/J/2008 s-a dispus prelungirea termenului de valabilitate al Asociației P.L., iar în Dosarul nr. 3015/254/2008 al Judecătoriei Mangalia, prin Încheierea nr. 43/J din 2 decembrie 2008, s-a dispus mutarea sediului Asociației P.L., la București, sector 3. Consideră recurenta-contestatoare că dată fiind frauda la lege la încheierea Contractului de creditare din 13 septembrie 1996, acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă și pe cale de consecință instanța era obligată să se pronunțe cu precădere pe acest capăt de cerere și apoi să analizeze contestația la executare ca și o consecință a acestui capăt de cerere principal.

Într-o ultimă critică recurenta-contestatoare invocă și faptul că aceeași instanță, respectiv același magistrat s-a mai pronunțat o dată în aceeași cauză la data la care contestația la executare împotriva SC C.S.I. SRL fusese promovată de către SC L. SA. Intimatele A.V.A.S. și SC C.S.I. SRL au formulat distinct întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a Procesului-verbal de sechestru între A.V.A.B. și Asociația P.L., cât și a actelor subsecvente în baza cărora s-a executat silit Complexul A. pentru neîndeplinirea culpabilă de către A.V.A.B.

a garanțiilor executate silit conform clauzelor cuprinse în Contractul de credit din 13 septembrie 1996. Așa fiind, obiectul cererii releva faptul că prin demersul judiciar promovat, partea urmărește anularea unui act de executare finalizat în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce situează speța în sfera de analiză configurată de secțiunea a VI-a C. civ. Așadar, raționamentul avut în vedere de instanța competentă material, conform art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statutului este corect și reflectă realitatea obiectului învestirii din perspectiva scopului avut în vedere prin introducerea acțiunii, astfel că nu se poate reproșa instanței interpretarea greșită a actului descris judecății.

Nici următoarele critici nu sunt fondate întrucât atât cererea de repunere în termen și excepția tardivității formulării contestației la executare au fost judicios soluționate sub aspectul aplicării și interpretării legii raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat. În examinarea cererii de repunere în termen instanța a avut a se pronunța asupra existenței condițiilor avute în vedere de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cum acestea au fost reținute ca nedovedite, soluția de respingere a cererii fiind conformă cu legea. În stabilirea termenului înlăuntrul căruia putea fi introdusă contestația la executare în mod corect instanța fondului s-a raportat la Procesul-verbal de licitație din 27 iulie 2003 întrucât acesta fiind semnat de debitoare, face dovada luării la cunoștință de către aceasta a actului de executare, în condițiile art. 401 C. civ.

Aserțiunea recurentei-contestatoare potrivit căreia ar acționa în calitate de terț nu poate fi primită întrucât partea a formulat cererea în calitate de reprezentant legal al debitoarei aflată în procedura de insolvență, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, este de reținut că față de calificarea corectă a cererii, întreaga argumentație a recurentei bazată pe existența fraudei la lege, pe aspectul imprescriptibilității acțiunii în anulare sunt lipsite de fundament. Cea din urmă critică este, de asemenea, nefondată întrucât în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. și de faptul că pricinile la care se raportează recurenta sunt diferite, nu sunt incidente dispozițiile legale privind incompatibilitatea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta SC C.I. SPRL Constanța - administrator judiciar al SC L. SA împotriva Sentinței nr. 76 din 13 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ