ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1675 din

1 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 43696/3/2009, Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, a respins acțiunea precizată formulată de SC A. SA prin

lichidator judiciar F.I. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC S.S. SA, ca

nefondată.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că în anul 2004

societatea pârâtă a devenit acționar la societatea reclamantă, prin preluarea

unui procent de 51% din acțiunile reclamantei, virând în contul acesteia suma de

1.000.000 euro cu titlu de finanțare a reclamantei. S-a arătat că la data de 20

februarie 2004, pârâta a fost informată în privința contractelor de parteneriat

public-privat semnate de societatea reclamantă și de participarea acesteia în

cadrul societăților SC E. SA B. și SC E.M. SA, ocazie cu care, la pct. 8 și pct.

14 din procesul-verbal al adunării, pârâta „se implică să finanțeze(...)”, prin

intermediul reclamantei (care este acționar majoritar în societățile de mai

sus), toate obiectivele și investițiile necesare conform contractelor de

parteneriat public-privat și proiectelor de execuție. În acest sens, dorința

societății pârâte de a se implica a fost materializată în adoptarea unei

hotărâri A.G.A., hotărâre cu care parata a fost de acord și pe care a

aprobat-o, în calitate de acționar majoritar deținător a 51% din capitalul

social.

Judecătorul fondului

a reținut că societatea reclamantă arată „că urmare a faptei ilicite a pârâtei de

a nu respecta hotărârea adunării generale din 20 februarie 2004”, a fost în imposibilitate

să continue derularea contractelor de parteneriat public-privat asumate cu ceilalți

semnatari ai contractelor de parteneriat public-privat, întrucât nu avea la dispoziție

sumele de bani necesare investițiilor, sume de bani cu care pârâta trebuia să o

finanțeze, astfel încât aceste contracte au fost reziliate.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 358 din 20 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș, rămasă definitivă

și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus rezilierea contractului de

parteneriat public-privat din 14 octombrie 2003 și încetarea dreptului de administrare

a SC E.M. SA asupra terenurilor puse la dispoziție pentru realizarea stațiilor de

transfer și a depozitului zonal ecologic. Prin rezilierea acestor contracte, reclamanta

precizează că a suferit un prejudiciu material, atât în ceea ce privește investițiile

deja efectuate cât și în privința beneficiului nerealizat de societatea reclamantă

în baza contractelor mai sus amintite, prejudiciu material evaluat provizoriu la

suma de 50 milioane euro, sentința sus menționată fiind invocată ca și temei al

promovării acestei acțiuni.

Reținând disp.

art. 1073 C. civ interpretate prin raportare la dispozițiile art. 1169 C. civ.,

precum și disp. art. 998-art. 999 C. civ., tribunalul a constatat că reclamanta

solicită angajarea răspunderii delictuale a pârâtei-persoană juridică, pentru fapta

proprie.

Potrivit art.

35 din Decretul nr. 31/1954 actele juridice făcute de organele persoanei juridice,

în limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice

însăși, iar conform alin. (2) faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale

obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării

funcției lor.

Așadar, pe baza

acestor prevederi legale, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a personei

juridice va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării

funcției ce le revine, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Tribunalul a considerat

că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale neexistând o fapta

ilicită și nici vinovăția pârâtei.

Din raportul de

expertiză întocmit în cauză, pe baza actelor puse la dispoziție de reclamantă, tribunalul

a reținut că societatea pârâtă a împrumutat societatea reclamantă cu suma de 6.944.700

euro (credite pe termen scurt) și că aceeași societate nu a efectuat lucrări în

baza contractului de parteneriat public privat din 14 octombrie 2003 ci a împrumutat

această societate cu suma de 2.659.500 euro, astfel că, în patrimoniul societății

reclamante nu poate fi identificat nici un prejudiciu. Potrivit definiției date

de doctrina faptei ilicite, aceasta fiind este orice fapta prin care, încălcându-se

normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând

unei persoane, Tribunalul apreciază că în cauza de față nu există nicio încălcare

a vreunei norme de drept obiectiv, motiv pentru care, se constată că, în cauză,

nu există nicio fapta ilicită săvârșită de pârâtă.

Consideră instanța

de fond că nu poate fi reținută nici vinovăția pârâtei această situație fiind probată

prin faptul că, în data de 9 iulie 2005 s-a instituit în baza hotărârii Tribunalului

din Palermo sechestru preventiv pe întreg capitalul SC S.S. SA, pentru practici

mafiote precum și asupra cotelor sociale la capitalul social al SC A. SA.

S-a reținut că

înscrisul oficial emis de o autoritate judiciară italiană a fost pus în aplicare

de autoritatea judiciară română prin înscrierea în Registrul Comerțului București,

în data de 16 ianuarie 2006 a ordonanței din data de 6 ianuarie 2006 emisa de procurori

din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial București, acesta fiind actul în baza

căruia s-au sechestrat acțiunile deținute de SC S.S. SA la SC A. SA. Concluzionând,

rezultă că încă din data de 9 iulie 2005 oficial în Italia, și din data de 16

ianuarie 2006 oficial în România se cunoștea starea de drept și de fapt în ceea

ce privește societatea pârâtă.

Or, este evident

că după momentul instituirii sechestrului preventiv, societatea pârâtă nu a mai

avut la dispoziție lichidități necesare susținerii activității reclamantei, dintr-un

motiv obiectiv cunoscut de toate persoanele din Italia și România, astfel încât

nu se poate vorbi despre existența unei vinovății în sarcina societății pârâte.

Că în sarcina

societății pârâte nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite o dovedește și

împrejurarea că A.G.A. SC A. SA din data de 7 iunie 2006, care s-a ținut la Roma

și în care s-a discutat problema finanțării lucrărilor indicate de reclamantă, societatea

pârâtă nu și-a luat nicio obligație de finanțare, iar toți asociații, cunoscând

starea precara financiară atât a reclamantei cât mai ales a pârâtei au hotărât în

unanimitate finanțarea acestor lucrări dintr-un împrumut bancar care trebuia obținut

de un acționar al reclamantei, acesta fiind Agenția O.L., în suma de 6.000.000 euro

și 2.000.000 euro din autofinanțare, din dividende da la SC E. SA aferente exercițiilor

financiare 2005 și 2006.

Tribunalul a apreciat

că apărările făcute de expertul parte al societății reclamante, în cadrul opiniei

separate, nu pot fi reținute de tribunal ca având suport în realitatea faptică,

având în vedere că, pe de o parte, expertul desemnat în cauză s-a pronunțat exclusiv

pe înscrisurile ce i-au fost puse la dispoziție de societatea reclamantă (cu atât

mai mult cu cât au fost acordate termene intermediare, tocmai pentru a se depune

toate înscrisurile necesare întocmirii unui astfel de raport), iar pe de altă parte,

în cuprinsul expertizei întocmite de doamna expert B. sunt detaliate toate plățile

efectuate de cele două societăți, spre deosebire de opinia expertului parte, care

vorbește doar despre aproximări. Împrejurarea că societatea reclamantă nu a fost

în măsură să depună toate înscrisurile nu poate fi imputat nici expertului și nici

societății pârâte, în condițiile în care invocarea propriei culpe nu poate fi reținută

pentru obținerea unui avantaj. Or, așa cum s-a arătat mai sus, expertul desemnat

de instanță s-a pronunțat exclusiv pe actele contabile puse la dispoziție de reclamantă

și de societatea pârâtă, aspecte reținute și de doamna expert în răspunsul la obiecțiunile

formulate de societatea reclamantă. A reținut tribunalul că expertul contabil nu

a primit copie de pe contractul din 25 iunie 2004 în valoare de 400.00 RON, fiind

însă menționate contractele de împrumut din 1 martie 2007 în sumă de 7.000 RON și

din 12 martie 2007 în sumă de 50.000 RON (contracte ce nu au fost reținute de expertul

parte).

În aceeași ordine

de idei, susținerea reclamantei potrivit căreia expertul desemnat în cauză nu a

luat în considerare cheltuielile efectuate înainte de înființarea SC E.M. SA nu

a fost reținută de tribunal ca fiind pertinentă, în condițiile în care achiziția

de utilaje de către societatea reclamantă nu poate fi reținută ca lucrare efectuată

de aceasta, nefiind depuse la dosar documente de transfer de proprietate între societatea

reclamantă și SC E.M. SA.

De asemenea nu

s-a reținut de tribunal apărarea formulată de societatea reclamantă potrivit căreia

expertul nu ar fi luat în calcul și capitalul social aportat de aceasta la SC

E.M. SA această susținere fiind infirmată de mențiunile din tabelul 1.2, mențiuni

din care rezultă că suma de 500.000 RON este parte componentă a sumei de 2.659.500

RON.

Tribunalul a arătat

că nu există raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu având în

vedere că nu se poate reține existența vreunei fapte ilicite și prejudiciu.

În ceea ce privește

culpa debitorului, s-a reținut că, în cazul obligațiilor de a da și de a face, creditorul

va trebui să facă dovada existenței creanței sale, situație în care neexecutarea

culpabilă se prezumă, revenindu-i debitorului obligația de a proba executarea contractului.

În prezenta cauză,

față de înscrisurile depuse la dosar s-a arătat de Tribunal că reclamanta nu a fost

în măsură să justifice neexecutarea obligației de finanțare a societății pârâte,

în condițiile în care prin hotărârea A.G.A. din data de 20 februarie 2004 societatea

pârâtă nu și-a asumat o obligație de finanțare, astfel cum încearcă să acrediteze

ideea societatea reclamantă.

Împotriva acestei

hotărâri, a încheierilor premergătoare și a încheierii de amânare a pronunțării

a formulat apel SC A. SA, prin lichidator judiciar F.I. SPRL, prin care a solicitat

modificarea în tot a sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată. împotriva

aceleiași hotărâri a formulat apel și L.B., în calitate de administrator special

al reclamantei SC A. SA și intervenient în cauză. Cererea de apel nu a fost motivată.

Prin decizia civilă

nr. 46 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă, s-a anulat apelul formulat de SC A. SA prin administrator special L.B.,

calitate dobândită ulterior de S.P., împotriva încheierii de ședință din 18 mai

2011 și a sentinței civile nr. 1675 din 1 martie 2013, pronunțate în Dosarul

nr. 43696/3/2009 al Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, ca netimbrat.

S-a respins apelul

formulat de SC A. SA prin lichidator judiciar F.I. SPRL împotriva încheierilor premergătoare

și a sentinței civile nr. 1675 din 1 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

Instanța de apel

a constatat că tribunalul a stabilit în mod corect situația de fapt, reținând că

în cursul anului 2004 societatea pârâtă intimată SC S.S. SA, societate comercială

italiană, a devenit acționar la societatea reclamantă SC A. SA, prin preluarea a

51% din acțiunile acesteia.

La data de 20

februarie 2004, potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de SC S.S. SA, pârâta

a fost informată în privința contractelor de parteneriat public privat semnate de

societatea reclamantă și de participarea acesteia în cadrul societăților SC E.

SA B. și SC E.M. SA, ocazie cu care, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal

al A.G.A., pârâta intimată s-a implicat să finanțeze prin intermediul reclamantei,

acționar majoritar în cele două societăți, toate obiectivele și investițiile necesare

conform contractelor de parteneriat public-privat și proiectelor de execuție. Potrivit

susținerilor făcute prin motivele de apel de către SC A. SA, investițiile urmau

a fi făcute prin acordarea de împrumuturi către reclamanta apelantă.

Curtea de apel

a constatat că la data de 9 iulie 2005 s-a instituit în baza hotărârii Tribunalului

din Palermo sechestru preventiv pe întreg capitalul SC S.S. SA, precum și asupra

cotelor sociale la capitalul SC A. SA, pentru practici mafiote.

În baza ordonanței

din data de 6 ianuarie 2006 a fost înscris în Registrul Comerțului sechestrul instituit.

La data de 7

iunie 2006 a fost adusă la cunoștința acționariatului instituirea măsurii sechestrului

asupra unui număr de 5.100 acțiuni deținute de SC S.S. SA în capitalul social al

SC A. SA, respectiv 25,5% din capitalul social. La aceeași dată acționarii SC

A. SA au aprobat planul de investiții necesare pentru a completa inițiativele în

curs și au analizat modalitatea de reperare a resurselor financiare necesare. Cu

această ocazie societatea Agenția O.L. s-a declarat disponibilă să finanțeze aceste

inițiative până la un maxim de 6.000.000 euro, punând la dispoziție ca garanție

o proprietate imobiliară situată în Otopeni.

În cursul anului

2006, la data de 14 august 2006, iar nu a anului 2007 așa cum a susținut apelanta,

Consiliul Județean Mureș a întreprins o acțiune în instanță în vederea rezilierii

contractului de parteneriat public privat din 14 octombrie 2003. Prin sentința civilă

nr. 358 din 20 iulie 2007, Tribunalul Mureș a dispus rezilierea contractului de

parteneriat public privat din 14 octombrie 2003 și încetarea dreptului de administrare

a SC E.M. SA asupra terenurilor puse la dispoziție pentru realizarea stațiilor de

transfer și a depozitului zonal ecologic.

Invocând rezilierea

acestui contract, apelanta reclamantă a susținut că prin fapta pârâtei care, cu

vinovăție, nu a respectat hotărârea A.G.A. din 20 februarie 2004 și nu a finanțat

reclamanta în vederea îndeplinirii obiectivelor și investițiilor ce trebuiau realizate,

SC A. SA a suferit un prejudiciu, atât în ceea ce privește investițiile deja efectuate,

cât și în privința beneficiului nerealizat.

Cu referire la

chestiunile cuprinse în partea introductivă a cererii de apel, instanța de apel

a reținut, cu caracter premergător, următoarele aspecte: apelanta a subliniat faptul

că pentru finalizarea obiectivului „depozit Ecologic Zonal în județul Mureș” pârâta

SC S.S. SA trebuia să susțină investiția prin acordarea către SC A. SA de împrumuturi

în valoare totală de 29.872.657 euro. Contrar celor evidențiate de către apelantă

curtea de apel, prin raportare la cuprinsul înscrisurilor administrate ca probă,

a constatat că o astfel de obligație nu a fost asumată de către intimată.

Așa cum rezultă

din cuprinsul procesului verbal al A.G.A. din 20 februarie 2004, intimata și-a asumat

angajamentul de a „se implica să finanțeze” obiectivele și investițiile necesare

conform contractelor; așa cum reclamanta a arătat, acest angajament urma a se materializa

prin împrumuturi acordate către SC A. SA. hotărârea A.G.A. nu stipulează o obligație

clar determinată prin raportare la valoarea sumei ce urma a fi acordată cu titlu

de împrumut; nu s-a prevăzut în cuprinsul hotărârii A.G.A. ca pârâta să pună la

dispoziția reclamantei suma de 29.872.657 euro și nici un termen precis în cadrul

căruia să fie virată această sumă în conturile SC A. SA, cu titlu de împrumut. Prin

urmare, sublinierea apelantei cuprinsă în motivele de apel nu este susținută de

probele administrate în cauză.

Tot astfel, instanța

de apel a observat că apelanta face trimitere la cuprinsul proceselor-verbale ale

ședințelor A.G.A. din 22 mai 2004 și 15 octombrie 2004, susținând că în fiecare

dintre acestea se discută despre investițiile privind Depozitul zonal Mureș, fiind

prezentat în cadrul acestora stadiul lucrărilor și menționându-se obligația asumată

de SC S.S. SA de a continua finanțarea investițiilor.

Din verificarea

conținutului acestor procese verbale curtea de apel a reținut că, în cadrul A.G.A.

de la data de 22 mai 2004, reprezentantul SC S.S. SA a adus la cunoștință că va

efectua o finanțare de 3.000.000 euro; totodată, a fost aprobată achiziționarea

a 4 mijloace de operare și a unui cântar pentru rampele din B. și U. Contrar celor

susținute de apelantă, procesul-verbal nu cuprinde prezentarea stadiului lucrărilor,

iar în ceea ce privește finanțarea adusă la cunoștința acționarilor, aceasta a fost

îndeplinită, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit în

cauză, prin punerea la dispoziția reclamantei a următoarelor sume: 1.500.000 euro

la data de 8 iulie 2004, 500.000 euro la data de 31 septembrie 2004 și 1.640.000

euro la data de 28 octombrie 2004. În ceea ce privește A.G.A. din 15 octombrie 2004,

în cadrul acesteia, într-adevăr, a fost prezentat stadiul lucrărilor și investițiilor

din SC E.M. SA și SC E. SA B., acestea fiind aprobate. Cu toate acestea, în cadrul

adunării nu a fost consemnată o poziție a acționarului SC S.S. SA în sensul asumării

unei obligații de finanțare cu indicarea termenului și a sumei ce va fi acordată

cu titlu de împrumut pentru cele două investiții; singura mențiune apare la pct.

4 și arată că președintele, în conformitate cu politica societății și acordurile

existente, aduce la cunoștință că societatea SC S.S. SA va efectua o finanțare asociați

de 5.000.000 euro care va fi reglementată de contractele respective, cu dobândă.

Or această afirmație, astfel cum a fost consemnată, nu reprezintă un angajament

din partea acționarului SC S.S. SA, ci o poziție exprimată de președintele adunării.

În consecință,

în opinia curții de apel, cele două înscrisuri evocate de apelantă nu constituie

probe ale asumării de către intimata pârâtă a obligației de a acorda cu titlu de

împrumut suma de 29.872.657 euro reclamantei, ci de a împrumuta suma de 3.000.000

euro, obligație îndeplinită, astfel cum s-a arătat în considerente anterior expuse.

Din cercetarea

motivelor de apel, instanța de apel a constatat că o primă critică formulată de

apelanta SC A. SA constă în aceea că instanța de fond a reținut doar două argumente

cu privire la vinovăție, respectiv instituirea sechestrului în anul 2005 și discuția

finanțării lucrărilor în ședința din 7 iunie 2006, fără a analiza toate actele aflate

la dosar.

Apelanta a făcut

trimitere punctuală la conținutul procesului-verbal al ședinței A.G.A. din 20

februarie 2004 și a susținut că, și din raportul de expertiză reținut de către instanță,

SC S.S. SA, prin contractele de împrumut, și-a asumat obligația de a investi în

acele obiective, astfel încât culpa sa este pe deplin dovedită.

În opinia curții

de apel, soluția adoptată de către judecătorul fondului în ceea ce privește vinovăția

pârâtei, ca și condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este corectă

și temeinică. Astfel cum s-a arătat în considerente anterioare, obligația asumată

prin hotărârea A.G.A. din 20 februarie 2004 nu are întinderea și conținutul indicat

de către apelanta reclamantă, respectiv finanțarea SC A. SA cu suma de 29.872.657

euro. Mențiunile procesului-verbal arată doar asumarea de către SC S.S. SA a implicării

în finanțarea proiectelor, fără individualizarea modalității de finanțare, a sumei

și a termenelor de finanțare. Faptul că intimata pârâtă a înțeles să își respecte

această obligație de implicare este probat de concluziile raportului de expertiză

contabilă întocmit în cauză, care concluzionează că SC S.S. SA a virat către SC

A. SA cu titlu de împrumut suma de 6.944.700 euro; a observat curtea de apel că

expertul parte al reclamantei apelante a indicat ca și sumă acordată cu titlu de

împrumut o valoare chiar mai mare, respectiv 15.805.000 euro. Și în situația în

care s-ar reține punctul de vedere al expertului parte cu referire la acest obiectiv,

plecând de la prezumția că expertul desemnat nu a avut la dispoziție toate documentele

necesare, instanța a concluzionat că pârâta s-a implicat în finanțarea proiectelor

cuprinse în contractele în discuție, în executarea obligației asumate prin hotărârea

A.G.A. din 20 februarie 2004.

Din această perspectivă,

instanța a arătat că nu poate reține existența unei fapte ilicite constând în încălcarea

obligației de finanțare, astfel cum aceasta a fost asumată prin hotărârea A.G.A.

din 20 februarie 2004.

În ceea ce privește

pretinsa vinovăție a intimatei pârâte pentru nerealizarea finanțării în cuantumul

invocat de către reclamantă, așa cum a reținut și instanța de fond, ulterior datei

de 9 iulie 2005 pârâta s-a aflat în situația obiectivă de a nu mai putea pune la

dispoziție lichidități necesare susținerii activității reclamantei, iar remedierea

acestei situații a fost încercată și prin măsurile luate în ședința A.G.A. din 7

iunie 2006, anterioară litigiului declanșat de Consiliul Județean Mureș. Or, în

condițiile date, în mod corect instanța a reținut că nu se poate reține vinovăția,

chiar și sub forma culpei, în ceea ce o privește pe pârâtă, raportat și la conținutul

obligației asumate prin A.G.A. din 20 februarie 2004.

Instanța de apel

a observat că prin motivele de apel reclamanta a subliniat necesitatea înlăturării

motivate de către instanța de fond a punctului de vedere al reprezentantului SC

S.S. SA exprimat în ședința Consiliului Județean Mureș și consemnat în procesul-verbal

din 17 iulie 2006. Cu referire la această critică, instanța de apel a arătat că,

pe de o parte, apelanta nu a arătat relevanța acestui înscris, iar pe de altă parte,

instanța de control judiciar nu a identificat acest înscris în cuprinsul opiselor

care cuprind documentele depuse de parte în susținerea acțiunii sale. Nici în cadrul

probei cu înscrisuri încuviințate în calea de atac devolutivă apelanta reclamantă

nu a administrat această probă. Or, în lipsa procesului-verbal evocat, nici instanța

de fond și nici cea de apel nu pot cenzura afirmațiile părții.

În ceea ce privește

criticile apelantei privind considerentele sentinței care au subliniat că expertiza

a fost întocmită pe baza documentelor puse la dispoziție de către SC A. SA, curtea

a arătat că partea, deși evidențiază că există posibilitatea ca o parte din documentele

pe care Ie-a transmis să nu se mai regăsească la dosar, nu a indicat instanței de

control judiciar care sunt aceste înscrisuri și care este rolul lor, hotărâtor,

în infirmarea sentinței de fond.

Contrar celor

susținute pe calea motivelor de apel, instanța de apel nu a regăsit în cuprinsul

obiecțiunilor la concluziile raportului de expertiză cererea reclamantei adresată

doamnei expert de indicare a actelor suplimentare necesare efectuării lucrării,

deși partea își motivează calea de atac cu trimitere la aceste obiecțiuni.

În aceeași ordine

de idei, apelanta a arătat că instanța de fond a acordat o atenție nejustificat

de mare nedepunerii contractului de împrumut din 25 iunie 2004, în valoare de 400.000

RON. Susținerile apelantei vin în contradicție cu apărările făcute de către aceeași

parte cu ocazia formulării obiecțiunilor la raportul de expertiză. Curtea de apel

a observat că SC A. SA a înțeles să solicite refacerea și completarea raportului

de expertiză întrucât, printre altele, expertul desemnat a făcut un calcul greșit

al sumelor rezultate din contractele de împrumut, suma totală fiind de 3.257.112,5

RON, iar nu de 2.914.112,5 RON. Răspunzând acestor obiecțiuni, expertul a evidențiat

că diferența provine din contractul din 25 iunie 2004, contractul din 1 martie

2007 și din 12 martie 2007. Referirile instanței la contractul din 25 iunie

2004 sunt cuprinse în considerentele pentru care judecătorul a înțeles să rețină

concluziile raportului întocmit de expertul desemnat și să înlăture concluziile

expertului parte. Prin urmare, curtea de apel nu a considerat că aceste argumente

sunt excesive sau străine cauzei, atât timp cât ele au format, în mod rezonabil

și concludent, convingerea judecătorului și au răspuns obiecțiunilor formulate de

către reclamantă.

Apelanta a subliniat

că a pus la dispoziție expertului balanțele de verificare lunare care cuprind suma

de 400.000 RON. Față de aceste afirmații, curtea de apel a observat că expertul

desemnat în cauză a solicitat în mod expres, prin cerere depusă la dosarul cauzei

depunerea tuturor contractelor de împrumut între SC A. SA și SC S.S. SA, respectiv

toate contractele de împrumut între SC A. SA și SC E. SA Târgu-Mureș. Faptul că

partea nu a înțeles să răspundă acestei cereri, motivând prin cererea de apel că

acest înscris nu era necesar deoarece împrumutarea acestei sume era probată prin

alte documente, nu este de natură a determina schimbarea hotărârii instanței de

fond. Această concluzie se impune raportat la necesitatea întrunirii cumulative

a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv stabilirea

faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre

faptă și prejudiciu. Or, chestiunile subliniate de parte privesc stabilirea întinderii

prejudiciului rezultat prin rezilierea contractului de parteneriat public privat,

însă acesta reprezintă doar unul dintre elementele ce ar atrage incidența dispozițiilor

art. 998 C. civ.

S-a criticat de

către apelantă faptul că expertul, cât și instanța de fond, ar fi avut în vedere

doar actele și susținerile pârâtei. Aceste critici nu își găsesc susținere în actele

și lucrările dosarului atât timp cât concluziile raportului de expertiză identifică

valori ale sumelor împrumutate cu mult mai mici decât cele indicate de către intimata

pârâtă; de altfel, chiar apelanta subliniază în paragraful imediat următor că „pentru

investiții în proiectul de parteneriat public privat diferă de valoarea împrumuturilor

calculată de către expertul desemnat în cauză”. În consecință, instanța de fond

nu a înțeles să își întemeieze soluția adoptată exclusiv pe apărările formulate

de către pârâtă, valorificând nemijlocit probele administrate în cauză.

În ceea ce privește

beneficiul nerealizat de către apelantă, chestiune asupra căreia instanța nu ar

fi făcut nici o referire, instanța de apel a arătat că instanța a motivat respingerea

acțiunii pentru că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

deoarece nu există vreo faptă ilicită și prejudiciu. Or, noțiunea de prejudiciu

include atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat

(lucrum cessans), astfel cum, de altfel, chiar reclamanta a specificat în cererea

sa introductivă.

Raportat la argumentele

privind acordarea de împrumuturi pentru investiții de către SC S.S. SA până în luna

martie 2007, deci după data instituirii sechestrului asupra acțiunilor pe care le

deținea pârâta la SC A. SA, instanța de apel a constatat că nici aceste critici

nu sunt de natură a afecta temeinicia ori legalitatea hotărârii de fond.

Faptul că după

data de 9 iulie 2005 SC S.S. SA a încheiat contracte de împrumut și a virat sume

către SC A. SA este probat de raportul de expertiză întocmit în cauză, dar și de

susținerile pârâtei intimate care nu a contestat această împrejurare. În mod constant

intimata pârâtă a afirmat că acționarii săi au încercat să identifice noi surse

financiare pentru susținerea tuturor activităților reclamantei. Acest fapt a fost

reținut și de către instanța de fond în considerentele privind lipsa faptei ilicite.

Însă, în opinia curții de apel, această împrejurare nu probează încălcarea obligației

asumate de acționar prin hotărârea A.G.A. din 20 februarie 2004. Demersurile constante

ale acționarilor SC A. SA pentru găsirea unor noi resurse probează diligența în

menținerea contractelor de parteneriat public privat, iar nu o culpă în raport de

modul de asumare a obligației de implicare în finanțarea proiectelor.

În ceea ce privește

cererea apelantei de refacere a expertizei contabile întocmite în cauză, curtea

de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 212 C. proc.

civ. întrucât raportul răspunde exigențelor legale impuse pentru întocmirea sa.

Cu referire la

reluarea argumentelor privind existența faptei ilicite, instanța de apel a reiterat

considerentele sale anterioare, subliniind că implicarea asociatului în derularea

proiectelor, așa cum aceasta a fost consemnată prin hotărârea A.G.A., nu are întinderea

și forma înfățișată de apelanta reclamantă.

SC A. SA a criticat

hotărârea instanței de fond și pentru nemotivare. În opinia curții de apel, judecătorul

nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind

suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în

mod implicit. Curtea a constatat că apelanta a criticat împrejurarea potrivit căreia

nu i s-au expus argumente cu referire la obiecțiunile aduse celui de-al treilea

obiectiv al expertize. Din verificarea lucrărilor dosarului, instanța a observat

că obiectivul în discuție privea stabilirea, pe bază de acte contabile, dacă reclamanta

a suferit vreun prejudiciu ca urmare a rezilierii contractului public privat și,

în caz afirmativ, identificarea acestui prejudiciu. Or, în considerentele sentinței

este cuprinsă motivarea cu referire la înlăturarea opiniei expertului parte, respectiv

faptul că aceasta nu are suport în realitatea faptică, chestiune care a fost reclamată

și de către expertul desemnat, prin răspunsul la obiecțiunile privind cel de al

treilea obiectiv. Faptul că instanța a înțeles să își însușească opinia expertului

desemnat nu reprezintă o nemotivare a deciziei adoptate. În ceea ce privește analizarea

din punct de vedere probator a contractului din 14 octombrie 2003 și a sentinței

de reziliere, curtea a reținut că instanța a încuviințat obiectivele expertizei

cu trimitere punctuală la acest contract și la situația desființării sale pe cale

judiciară, astfel încât nu se poate susține că acest contract nu a fost avut în

vedere de către judecător.

În considerarea

celor anterior expuse, curtea de apel a apreciat că apelul formulat de reclamanta

SC A. SA nu cuprinde argumente temeinice care să justifice schimbarea sentinței

pronunțate de către instanța de fond.

În ceea ce privește

probele administrate în faza apelului, constând în înscrisuri noi, instanța de apel

a observat că acestea reprezintă plângerea penală formulată de către acționari ai

SC A. SA împotriva reprezentanților legali ai SC S.S. SA la data de 22

februarie 2011, plângere a cărei soluționare a fost transmisă spre competentă soluționare

autorităților italiene. Din verificarea acestor documente se constată că motivul

transmiterii către Procuratura Republicii Italia din Palermo a denunțului o reprezintă

indiciile cu privire la faptul finanțării proiectelor SC A. SA cu bani proveniți

din activități de tip mafiot desfășurate pe teritoriul statului italian de către

mafia siciliana.

Or, raportat la

aceste indicii care, la acest moment, nu se concretizează și în probe certe, instanța

de apel a arătat că ar putea prezuma adoptarea hotărârii A.G.A. din 22 aprilie 2004

în scop ilicit, măsură care, prin ea însăși, ar invalida efectele hotărârii și,

implicit, obligația de implicare în finanțarea proiectelor SC A. SA. O astfel de

probă tinde la respingerea acțiunii reclamantei întrucât cauza și mijloacele obligației

cerute de SC A. SA au caracter ilicit.

Pentru toate aceste

motive, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul, ca nefondat,

constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În ceea ce privește

apelul formulat de către L.B., în calitate de administrator special al SC A. SA

și intervenient, calitate dobândită ulterior, la data de 26 noiembrie 2013, de către

S.P., curtea de apel, la termenul din 23 ianuarie 2014, a invocat din oficiu și

a admis excepția de netimbrare a căii de atac.

Potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, incidente cauzei, taxele

judiciare se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul

stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Verificând actele

și lucrările dosarului prin prisma necesității legale de îndeplinire a obligației

stabilite în sarcina părții apelante, instanța de apel a constatat că aceasta nu

a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar

astfel încât, în temeiul normelor legale anterior citate, a anulat apelul, ca netimbrat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar F.I.

SPRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

susține că instanța de apel a reținut în cuprinsul motivării o sentință desființată

ulterior și a omis să facă referire la sentința din 2 noiembrie 2010 rămasă irevocabilă

a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 1712/62/2008 prin care s-a dispus

rezilierea contractului de parteneriat public-privat din 14 octombrie 2003, sentință

în cuprinsul căreia s-a reținut, prin expertizele efectuate, un prejudiciu adus

reclamantei de aproximativ 5.000.000 euro.

Instanța de apel

a reținut că în cuprinsul procesului-verbal al A.G.A. din 20 februarie 2004, intimata

SC S.S. SA și-a asumat angajamentul de a se implica să finanțeze obiectivele și

investițiile necesare conform contractelor. După care, instanța de apel a considerat

că acest motiv de apel nu ar fi susținut de probe întrucât hotărârea A.G.A. la care

a făcut referire nu stipulează o obligație clar determinată prin raportare la valoarea

sumei ce urma a fi acordată de pârâtă și niciun termen precis în cadrul căruia să

fie virată această sumă.

Consideră recurenta

că, dacă intimata SC S.S. SA s-a angajat să finanțeze obiectivele și investițiile

conform contractelor de parteneriat-public menționate așa cum arată chiar instanța

de apel, faptul că intimata-pârâtă nu a acordat investițiile conform contractelor

de parteneriat-public fac însăși dovada culpei.

Astfel, arată

că argumentele instanței de apel, ca și ale instanței de fond, sunt contradictorii,

întrucât pe de o parte se arată ca intimata nu și-a asumat obligația de a finanța

obiectivele conform contractelor de parteneriat-public, iar pe de altă parte se

susține că finanțarea a fost îndeplinită, așa cum rezultă din raportul de expertiză.

Curtea de apel

a mai arătat că, în opinia ei, obligația asumată prin hotărârea A.G.A. din 20

februarie 2004 nu are întinderea și conținutul indicat de reclamantă, deși a reținut

că SC S.S. SA și-a asumat angajamentul de a se implica să finanțeze obiectivele

și investițiile conform contractelor. De asemenea, instanța de apel a considerat

că pretinsa vinovăție a intimatei-pârâte pentru nerealizarea finanțării nu poate

fi reținută întrucât, ulterior datei de 9 iulie 2005, pârâta s-a aflat în situația

obiectivă de a nu mai putea pune la dispoziție lichiditățile necesare susținerii

activității reclamantei, și că remedierea acestei situații a fost încercată și prin

măsurile luate în ședința A.G.A. din 7 iunie 2006, anterioară litigiului declanșat

de Consiliul Județean Mureș.

Apreciază recurenta

că un alt motiv al culpei intimatei SC S.S. SA rezultă din sursa finanțărilor și

problemele penale care au avut ca obiect punerea de sechestru asupra acțiunilor

SC A. SA. Atât nerespectarea obligației de finanțare, cât și suspiciunile cu privire

la sursa acestor finanțări fac dovada vinovăției intimatei-pârâte, aspecte reținute

de instanța de apel ca o imposibilitate de continuare a finanțării, și nu ca o faptă

ilicită.

Referitor la proba

cu expertiza administrată în cauză, instanța de apel, cât și instanța de fond, s-au

limitat la a susține că nu s-ar fi depus toate actele solicitate de expert, uitând

cu totul de obiecțiunile referitoare la prejudiciul nerealizat.

Arată recurenta

că prin obiecțiunile la raportul de expertiză a invocat și a solicitat instanței

să revină către dna expert pentru a indica actele avute în vedere la efectuarea

expertizei și care sunt acele acte care i-au lipsit pentru întocmirea unei expertize

corecte și care să reflecte pozițiile ambelor părți, și nu numai poziția pârâtei.

Susține că nu

se regăsește în cuprinsul expertizei o cifră exactă a investițiilor efectuate de

către SC S.S. SA, sau care este motivul pentru care sumele indicate de recurenta-reclamantă

și sumele indicate de intimata-pârâtă sunt diferite de cele ale expertizei.

Altfel, deși la

art. 21 din O.G. nr. 2/2000 se prevede că în partea introductivă a expertizei se

menționează și bibliografia pe baza căreia expertiza a fost efectuată, nu găsim

în cuprinsul raportului o astfel de mențiune, și nicio motivare pe acest aspect,

nici din partea instanței de fond, și nici din partea instanței de apel.

În ceea ce privește

beneficiul nerealizat, instanța de fond nu a motivat acest aspect, deși o mare parte

din obiecțiunile formulate se refereau la acesta. Instanța de apel a considerat

critica neîntemeiată întrucât instanța de fond a motivat respingerea acțiunii pentru

că nu exista legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, deoarece

nu ar exista nici fapta ilicită și nici prejudiciu. Fără ca instanța de fond să

facă vreo referire la prejudiciul nerealizat, deși a formulat obiecțiuni pe acest

aspect, instanța de apel a extins argumentele instanței de fond, susținând că aceasta,

prin prejudiciu, a înțeles să se refere atât la prejudiciul efectiv, cât și la prejudiciul

nerealizat.

Consideră ca niciuna

dintre instanțe, nici cea de fond și nici cea de apel, nu au analizat prejudiciul

nerealizat din prisma obiecțiunilor și argumentelor pe care Ie-a formulat, atât

prin obiecțiunile formulate, cât și prin cererea de apel.

Lipsa prejudiciului

constatată prin raportul de expertiză a fost unul din argumentele instanței de fond

de respingere a acțiunii introductive de instanță, astfel că era, în opinia recurentei,

imperios necesară, în special pe acest aspect, al prejudiciului nerealizat, o analiză

amănunțită a raportului de expertiză în cuprinsul hotărârii instanței de fond și

nu o extindere din partea instanței de apel a unei fraze generale din cadrul acesteia.

Simpla afirmație

din cuprinsul raportului de expertiză că beneficiul nerealizat nu are realitate

faptică, nu este un argument întemeiat fără o analiză și calcule economice, astfel

că argumentele instanței sunt fără suport legal, având la bază o expertiză netemeinică.

Susține că, nici

instanța de fond, și nici instanța de apel nu fac nicio referire la înlăturarea

argumentelor invocate vis-a-vis de contractul de parteneriat public privat din

14 octombrie 2003 și de sentința civilă nr. 358 din 20 iulie 2007 a Tribunalului

Brașov de reziliere a contractului de parteneriat public-privat, esența acțiunii

de față, motiv pentru care consideră că hotărârea nu este motivată, fiind netemeinică

și nelegală.

Nici raportul

de expertiză efectuat în cauză nu se raportează la contractul de parteneriat-public

din 14 octombrie 2003, nefăcând nicio referire la sentința de reziliere a contractului

de parteneriat public, sentință prin care se reține faptul că au fost efectuate

expertize în cauză și s-a determinat cu acea ocazie valoarea investițiilor efectiv

realizate de către SC A. SA.

Consideră că instanța

de apel, față de lipsa motivelor din cuprinsul sentinței de fond pe aspectul prejudiciului

nerealizat, în mod netemeinic a respins cererea de refacere a expertizei, motiv

pentru care apreciază recursul ca fiind întemeiat și solicită casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii expertizei.

Faptul că intimata-pârâtă

a încercat să identifice surse de finanțare pentru susținerea investițiilor, așa

cum a reținut instanța de apel, trebuie interpretat ca o asumare a acestor finanțări

și nu ca o lipsă a faptei ilicite. Având în vedere obligațiile asumate de către

SC A. SA prin contractul de parteneriat-public, faptul că existau termene fixe stabilite

pentru implementarea unor investiții, SC S.S. SA, prin asumarea angajamentului de

plată, putea fi absolvită de culpă doar în cazul în care ar fi făcut dovada că avea

necesarul disponibil conform graficului de lucrări asumat prin contractele de parteneriat

public, și nu prin diligențele făcute în vederea găsirii unor noi resurse pentru

finanțare.

Mai susține și

faptul că nu s-a făcut dovada că, la momentul la care s-a angajat în finanțarea

proiectelor, pârâta SC S.S. SA avea resursele necesare măcar pentru prima etapa

și că a finanțat, prin împrumuturi, în termenul stipulat de contractul de parteneriat-public

proiectele asumate.

Atât instanța

de fond, cât și instanța de apel, au omis să rețină că ne aflam în fața unei înțelegeri

comerciale, că SC S.S. SA a avut la dispoziție contractul de parteneriat public

la momentul la care și-a asumat obligația investițiilor, de faptul că a devenit

acționar majoritar ca urmare a încheierii contractului de parteneriat public și

a avut cunoștință de consecința nerespectarii obligațiilor contractuale asumate

de către SC A. SA.

Totodată, apreciază

că argumentele instanței de fond în sensul că denunțul cu privire la finanțarea

proiectelor de către SC S.S. SA din activități de tip mafiot ar conduce la invalidarea

efectelor hotărârii A.G.A. din data de 22 aprilie 2004, și nu la atragerea răspunderii

acesteia pentru fapte ilicite, sunt de asemenea netemeinice și nelegale.

Consideră că vinovăția

intimatei-pârâte SC S.S. SA rezultă din nerespectarea obligațiilor asumate prin

hotărârea A.G.A. din 20 februarie 2004, cât și ca urmare a surselor de finanțare

folosite, că prejudiciul este real și a fost dovedit, valoarea acestuia fiind cea

cuprinsă în raportul de expertiză a expertului-parte al recurentei, iar legătura

de cauzalitate este evidentă, mai ales ca a fost pronunțată o hotărâre de reziliere

a contractului de parteneriat public prin care s-a reținut lipsa finanțării.

Recurenta-reclamantă

solicită admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare în vederea refacerii expertizei, iar în subsidiar, să fie

avut în vedere raportul de expertiză efectuat de expertul parte și să să fie desființată

decizia recurată în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

La termenul de

ședință din data de 4 februarie 2015, recurenta-reclamantă a precizat că, din eroare,

în cererea de recurs au fost indicate și pct. 7 și pct. 8 ale art. 304 C. proc.

civ. și a susținut motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată este

nefondat pentru următoarele considerente.

Cererea de chemare

în judecată formulată de reclamantă a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata

daunelor materiale cauzate prin încălcarea obligației de respectare a hotărârii

A.G.A. din data de 20 februarie 2004, daune materiale evaluate la suma de 50 de

milioane de euro. Prin sentința civilă nr. 358 din 20 iulie 2007, Tribunalul Mureș

a dispus rezilierea contractului de parteneriat public-privat din 14 octombrie 2003

și încetarea dreptului de administrare a SC E.M. SA asupra terenurilor puse la dispoziție

pentru realizarea stațiilor de transfer și a depozitului zonal ecologic.

Reclamanta, întemeindu-și

cererea pe răspunderea civilă delictuală a pârâtei, a invocat faptul că aceasta

nu a respectat hotărârea A.G.A. menționată și nu a i-a acordat finanțarea în vederea

îndeplinirii obiectivelor și investițiilor ce trebuiau realizate, iar în urma acestei

fapte ilicite, reclamanta a fost în imposibilitatea de a continua derularea contractelor

de parteneriat public-privat deoarece nu avea la dispoziție sumele de bani necesare

investițiilor, sume de bani cu care pârâta trebuia să o finanțeze, astfel încât

aceste contracte au fost reziliate, reclamanta suferind un prejudiciu material,

atât în ceea ce privește investițiile deja efectuate, cât și beneficiu nerealizat

de către aceasta.

Pentru a antrena

răspunderea civilă delictuală se cer a fi îndeplinite următoarele condiții: prejudiciul,

fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpă.

Este necesar ca

între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, adică împrejurările

care au precedat fapta sau faptele care au determinat producerea lui.

Este indiscutabil

faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă

situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în

speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea

apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța

de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările

care au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a

dispus.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis

instanței de apel să concluzioneze că, în speță, în individualizarea corectă a raportului

de cauzalitate, dintre fapta produsă și prejudiciul cauzat recurentei, nu rezultă

că pârâtei-intimate i se poate reține vreo culpă și vreo faptă ilicită pentru a

antrena răspunderea civilă delictuală.

Contrar susținerilor

recurentei, pârâta și-a asumat angajamentul de a se implica să finanțeze obiectivele

și investițiile necesare conform contractelor, iar reclamanta însăși a arătat că

acest angajament urma a se materializa prin împrumuturi acordate către SC A. SA.

Prin urmare, în

mod corect instanța de apel a reținut că hotărârea A.G.A. din 20 februarie 2004

nu stipulează o obligație clar determinată prin raportare la valoarea sumei ce urma

a fi acordată cu titlu de împrumut și nu prevede în cuprinsul său ca pârâta să pună

la dispoziția reclamantei suma de 29.872.657 euro și niciun termen precis în cadrul

căruia să fie virată această sumă în conturile SC A. SA, cu titlu de împrumut.

Este de amintit

că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității

administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței

acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor

dispuse.

Din expunerea

argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus

în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.

Schimbarea situației

de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obțină

recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor reținută

de instanțele de fond (relevența expertizelor efectuate în dosarul în care s-a pronunțat

sentința prin care s-a dispus rezilierea contractului de parteneriat public-privat

din 14 octombrie 2003, a proceselor-verbale ale A.G.A. sau a raportului de expertiză

contabilă întocmit în cauză), motiv pentru care, se impune respingerea de plano

a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C.

proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală

odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și

ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

În cuprinsul cererii

de recurs deduse judecății, recurenta aduce în discuție inclusiv nemulțumirea sa

cu privire la considerentele sentinței apelate, ori astfel de susțineri nu pot forma

obiectul recursului, reclamanta fiind ținut să formuleze critici la adresa deciziei

din apel, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de

nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite

de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Totodată, simpla

nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele

care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar

a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu pot fi asimilate

unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea

greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii.

Conform probelor

aflate la dosar, obligația asumată de pârâtă prin hotărârea A.G.A. din 20

februarie 2004 nu are întinderea și conținutul indicat de către apelanta reclamantă,

respectiv finanțarea SC A. SA cu suma de 29.872.657 euro, mențiunile din procesul-verbal

arătând doar asumarea de către SC S.S. SA a implicării în finațarea proiectelor,

fără individualizarea modalității de finanțare, a sumei și a termenelor de finanțare.

Astfel, probatoriile

administrate în cauză au scos în evidență faptul că pârâta s-a implicat în finanțarea

proiectelor cuprinse în contractele în discuție, în executarea obligației asumate

prin hotărârea A.G.A. din 20 februarie 2004, astfel că nu se poate reține existența

unei fapte ilicite constând în încălcarea obligației de finanțare.

Totodată, indiciile

cu privire la faptul finanțării proiectelor SC A. SA cu bani proveniți din activități

de tip mafiot desfășurate pe teritoriul statului Italian, nu se concretizează în

probe certe și ar putea duce la prezumția că adoptarea hotărârii A.G.A. din 22

februarie 2004 a avut un scop illicit, măsură care, prin ea însăși ar invalida efectele

hotărârii și, implicit, obligația de implicare în finanțarea proiectelor SC A.

SA, care ar avea ca efect respingerea acțiunii reclamantei, obligația pretinsă de

aceasta având o cauză ilicită.

Reclamanta a criticat

hotărârea reiterând faptul că prin obiecțiunile la raportul de expertiză a solicitat

expertului să indice actele suplimentare efectuării lucrării, deși în cuprinsul

obiecțiunilor la concluziile raportului de expertiză nu se regăsește o astfel de

cerere, aspect sesizat și de instanța de apel.

Prin susținerile

potrivit cărora instanțele fondului nu au analizat prejudiciul nerealizat, deși

prin obiecțiunile la raportul de expertiză reclamanta a invocat acest aspect, precum

și cele referitoare la faptul că raportul de expertiză efectuat în cauză nu se raportează

la contractul de parteneriat-public din 14 octombrie 2003, recurenta tinde la schimbarea

situației de fapt reținută de instanța de apel sub acest aspect, în raport de probele

administrate în cauză. Or, cum s-a arătat