ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1631/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 4618 din 2 septembrie 2005, reclamanta SC E.O. SA NEGREȘTI OAȘ a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună reactualizarea sumei de 288.101,312 lei începând din 2001, obligarea pârâtei la plata sumei rezultată din diferență, urmare a recalculării, recalcularea penalizării de 0,5 % prin reactualizarea sumei de 288.101,312 lei precum și dobânda la dobândă. Prin precizarea cererii formulată la 7 octombrie 2005, reclamanta a învederat instanței că solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, conform contractului, începând cu data de 26 iunie 2002 și până la data plății efective, înțelegând să renunțe la celelalte capete de cerere.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia comercială nr. 588/2004 s-a stabilit că pârâta datorează reclamantei suma de 288.101.312 lei, sumă ce a fost achitată, reactualizată la data de 23 mai 2005. Reclamanta consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. X alin. (2) din contractul încheiat între părți, conform cărora pârâta s-a obligat să plătească penalități de 0,5 % pe zi din valoarea facturii neachitate după expirarea a 15 zile de la data înregistrării facturii. Prin sentința comercială nr. 4363 din 25 octombrie 2005 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta SC E.O. SA NEGREȘTI OAȘ în contradictoriu cu pârâta SC C. SA cu motivarea că reclamanta nu a emis factura fiscală cu privire la contravaloarea lucrărilor conform dispozițiilor contractuale și ca atare nu își poate invoca propria culpă pentru a solicita aplicarea cauzei penale pentru nerespectarea scadenței convenite.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta solicitând desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii cum a fost formulată. În motivarea apelului reclamanta a susținut că soluția instanței este greșită atât în ceea ce privește caracterul cert al creanței cât și exigibilitatea acesteia, deoarece nu este necesară emiterea facturii pentru debite ce rezultă din hotărâre judecătorească și a căror întindere poate fi stabilită prin expertiză contabilă. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 134 din 8 martie 2007, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că suma de 288.101.312 lei acordată cu titlu de despăgubiri reprezintă contravaloarea lucrărilor efectuate în afara contractului nr. 100.222 din 17 septembrie 2001, dar în cadrul unei convenții încheiate în condițiile art. 36 C. com., sub forma comenzii urmate de executare imediată.

S-a reținut că această convenție, neconcretizată în scris, nu cuprinde clauza penală și nici nu este subînțeleasă și ca atare nu există temei de acordare a penalităților pentru suma de 288.101.312 lei. Împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 8 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs reclamanta SC E.O. SA Negrești Oaș prin care în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., a solicitat casarea soluției din apel în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței și rejudecând cauza pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta prin recurs a arătat că motivarea instanței de apel este contradictorie întrucât pe de o parte instanța a interpretat convenția privind efectuarea lucrărilor suplimentare ca reprezentând un act adițional la contractul dintre părți, încheiat prin derogare de la dispozițiile pct. XI din contract care solicită forma scrisă pentru încheierea actului adițional iar pe de altă parte a reținut că această convenție neîncheiată în formă scrisă, nu poate cuprinde penalități. Recurenta a arătat că soluția instanței de apel este greșită și în contradicție cu argumentele anterior prezentate deoarece convenția reprezintă un act adițional la contract și i se aplică dispozițiile contractuale, implicit cele referitoare la penalitățile de întârziere a plății.

Recursul nu este fondat. Analizând decizia atacată în raport de motivele de recurs invocate cât și a actelor și înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea este legală. Astfel analizând criticile formulate de reclamantă, rezultă că acestea nu sunt fondate, deoarece penalitățile de întârziere solicitate sunt calculate asupra lucrărilor suplimentare executate pe parcursul derulării contractului, fiind de fapt lucrări extracontractuale cărora nu li se aplică dispozițiile din contract ce privesc sancțiunile în concret penalitățile. De asemeni, trebuie menționat că potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, așa cum apar reglementate la pct. 1-9 din articolul menționat.

Recursul fiind cale de atac nedevolutivă, de reformare, regulile procedurale impuse sunt obligatorii. Având în vedere dispozițiile legale anterior prezentate, rezultă că recurentei îi revenea obligația să respecte dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., raportate la 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care prevăd expres obligația de a indica motivele de nelegalitate și de a le dezvolta. Din analiza motivelor invocate de reclamantă rezultă că au fost invocate motive de netemeinicie care exced analizei recursului. Așa fiind, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.O. SA NEGREȘTI OAȘ împotriva deciziei comercială nr. 134 din 8 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.