ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 octombrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționara I.D.V. împotriva rezoluției nr. 824/P/2010 din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Din analiza actelor și înscrisurilor existente la dosar rezultă că la data de 27 iulie 2010 persoana vătămată I.D.V. a formulat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângere penală împotriva magistratului judecător T.C.M., inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând cercetarea penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen.

și neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. În plângerea formulată petiționara a susținut că în data de 09 iunie 2010 a trimis în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, trei plângeri către Comisia de disciplină pentru judecători și procurori, vizând pe magistrații Z.N.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, M.A.P., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 6 București și S.M., C.L., B.C., judecători în cadrul Tribunalului București, cu privire la modul în care au soluționat cauza penală nr. 572/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în care a avut calitatea de persoană vătămată, solicitând cercetarea disciplinară a acestora pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. f), g), h) și i) din Legea nr. 303/2004.

Din actele premergătoare efectuate rezultă, pe de o parte, că persoana vătămată a uzat de căile de atac prevăzute de art. 278-278 1 C. proc. pen. împotriva soluțiilor procurorului (plângere la primul-procuror, plângere la prima instanță și recurs împotriva hotărârii date de prima instanță), iar pe de altă parte, după ce acestea au fost epuizate, a uzat de calea prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv sesizarea Comisiilor de disciplină din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și, în final, nemulțumită fiind și de această soluție, a uzat și de calea plângerii penale prevăzută de art. 222 C. proc. pen.

S-a reținut de procuror că trimiterea la textele C. pen., respectiv art. 246 și art. 249 - existentă în plângerea persoanei vătămate - este vădit neîntemeiată, aceasta neindicând elemente in concreto care să conducă la concluzia rezonabilă ori măcar să se constituie în indicii serioase privind îndeplinirea abuzivă ori defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către magistratul judecător T.M.C. Prin rezoluția din 5 august 2010 dată în Dosarul nr. 824/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător T.C.M. (grad de judecător de curte de apel), inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există în materialitatea lor. Împotriva rezoluției mai sus menționată petiționara a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția nr. 7671/3485/II-2/2010 din 20 septembrie 2010, acesta a respins-o ca neîntemeiată. Pentru a se dispune astfel s-a reținut, în esență, că soluția de neurmărire penală dispusă în Dosarul nr. 824/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică, neexistând indicii cu privire la comiterea vreunei fapte infracționale de către persoana individualizată în plângerea petiționarei.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. a formulat plângere petiționara criticând soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimată. Analizând plângerea formulată de petiționara I.D.V., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează. Soluția adoptată prin rezoluția nr. 824/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de neîncepere a urmăririi penale menținută prin rezoluția nr. 7671/3485/II-2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

și neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. Faptul că petenta este nemulțumită de soluția adoptată de intimată, nu justifică tragerea la răspundere penală a acesteia, așa cum solicită petenta. În realitate, prin așa-zisul act de sesizare, persoana vătămată urmărește să-și creeze o cale suplimentară de atac alături/în paralel cu cele prevăzute de lege, respectiv de art. 278-278 1 C. proc. pen., ceea ce este inadmisibil. După cum se știe, reanalizarea soluțiilor date de magistrați - judecători sau procurori - se poate realiza doar în condițiile prevăzute de art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen., iar nu indirect, subsidiar, prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistraților care le-au pronunțat/ soluționat, ori prin formularea unor plângeri penale împotriva inspectorilor din cadrul Inspecției Judiciare.

Faptul că soluția dată nu este cea dorită de petiționară nu echivalează de facto et de iure cu săvârșirea unor infracțiuni de către persoana care a dat respectiva soluție. De altfel, activitățile magistraților circumscrise înfăptuirii actului de justiție, respectiv activitățile circumscrise soluționării sesizărilor în materie de răspundere disciplinară a magistraților - evident în interiorul, în limitele legii și regulamentelor - nu pot fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulțumiri cu privire la soluțiile/ hotărârile pronunțate putând fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac (ordinare și extraordinare) prevăzute de legislația procesual penală/civilă, sau după caz, de Legea nr. 317/2004.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu se desprind elemente de natură penală, iar faptul că petenta este nemulțumită de soluția pronunțată de intimată nu poate fi asimilat cu elementul material al laturii obiective al vreunei infracțiuni. Față de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă plângerea formulată de petiționară, ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara I.D.V. împotriva rezoluției nr. 824/P/2010 din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2010.