ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 5 octombrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționara I.D.V. împotriva

rezoluției nr. 824/P/2010 din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Din

analiza actelor și înscrisurilor existente la dosar rezultă că la data de 27

iulie 2010 persoana vătămată I.D.V. a formulat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângere penală împotriva

magistratului judecător T.C.M., inspector șef al Inspecției Judiciare din

cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând cercetarea penală a

acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen. și neglijență în

serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.

În

plângerea formulată petiționara a susținut că în data de 09 iunie 2010 a trimis

în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, trei plângeri

către Comisia de disciplină pentru judecători și procurori, vizând pe

magistrații Z.N.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 6 București, M.A.P., judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 6

București și S.M., C.L., B.C., judecători în cadrul Tribunalului București, cu

privire la modul în care au soluționat cauza penală nr. 572/P/2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în care a avut

calitatea de persoană vătămată, solicitând cercetarea disciplinară a acestora

pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. f), g), h) și

i) din Legea nr. 303/2004.

Din

actele premergătoare efectuate rezultă, pe de o parte, că persoana vătămată a uzat

de căile de atac prevăzute de art. 278-278

1

C. proc. pen. împotriva

soluțiilor procurorului (plângere la primul-procuror, plângere la prima

instanță și recurs împotriva hotărârii date de prima instanță), iar pe de altă

parte, după ce acestea au fost epuizate, a uzat de calea prevăzută de art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

respectiv sesizarea Comisiilor de disciplină din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii și, în final, nemulțumită fiind și de această soluție, a uzat și

de calea plângerii penale prevăzută de art. 222 C. proc. pen.

S-a

reținut de procuror că trimiterea la textele C. pen., respectiv art. 246 și art.

249 - existentă în plângerea persoanei vătămate - este vădit neîntemeiată,

aceasta neindicând elemente in concreto care să conducă la concluzia rezonabilă

ori măcar să se constituie în indicii serioase privind îndeplinirea abuzivă ori

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către magistratul judecător T.M.C.

Prin

rezoluția din 5 august 2010 dată în Dosarul nr. 824/P/2010, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător T.C.M.

(grad de judecător de curte de apel), inspector șef al Inspecției Judiciare din

cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât faptele

sesizate nu există în materialitatea lor.

Împotriva

rezoluției mai sus menționată petiționara a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior, iar prin rezoluția nr. 7671/3485/II-2/2010 din 20 septembrie

2010, acesta a respins-o ca neîntemeiată.

Pentru

a se dispune astfel s-a reținut, în esență, că soluția de neurmărire penală

dispusă în Dosarul nr. 824/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică, neexistând indicii cu privire la comiterea vreunei fapte infracționale

de către persoana individualizată în plângerea petiționarei.

Împotriva

acestei rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen. a formulat plângere petiționara criticând soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă față de intimată.

Analizând

plângerea formulată de petiționara I.D.V., Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Soluția

adoptată prin rezoluția nr. 824/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție de neîncepere a urmăririi penale menținută prin

rezoluția nr. 7671/3485/II-2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate

în cauză nerezultând indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și

neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.

Faptul

că petenta este nemulțumită de soluția adoptată de intimată, nu justifică

tragerea la răspundere penală a acesteia, așa cum solicită petenta.

În

realitate, prin așa-zisul act de sesizare, persoana vătămată urmărește să-și creeze

o cale suplimentară de atac alături/în paralel cu cele prevăzute de lege,

respectiv de art. 278-278

1

C. proc. pen., ceea ce este inadmisibil.

După

cum se știe, reanalizarea soluțiilor date de magistrați - judecători sau

procurori - se poate realiza doar în condițiile prevăzute de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen., iar nu indirect, subsidiar, prin promovarea unor plângeri penale

împotriva magistraților care le-au pronunțat/ soluționat, ori prin formularea

unor plângeri penale împotriva inspectorilor din cadrul Inspecției Judiciare.

Faptul

că soluția dată nu este cea dorită de petiționară nu echivalează de facto et de

iure cu săvârșirea unor infracțiuni de către persoana care a dat respectiva

soluție.

De

altfel, activitățile magistraților circumscrise înfăptuirii actului de

justiție, respectiv activitățile circumscrise soluționării sesizărilor în

materie de răspundere disciplinară a magistraților - evident în interiorul, în

limitele legii și regulamentelor - nu pot fi cenzurate prin formularea unor

plângeri penale, eventualele nemulțumiri cu privire la soluțiile/ hotărârile

pronunțate putând fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac

(ordinare și extraordinare) prevăzute de legislația procesual penală/civilă,

sau după caz, de Legea nr. 317/2004.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului nu se desprind elemente de natură

penală, iar faptul că petenta este nemulțumită de soluția pronunțată de

intimată nu poate fi asimilat cu elementul material al laturii obiective al

vreunei infracțiuni.

Față

de considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă plângerea

formulată de petiționară, ca nefondată.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara I.D.V. împotriva rezoluției nr. 824/P/2010

din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

noiembrie 2010.