ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 iulie 2009, petiționarul M.L., deținut în cadrul Penitenciarului Iași, s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, arătând că în ziua de 8 iulie 2009, în timp ce se afla în curtea penitenciarului a fost agresat de 3 deținuți, respectiv V.C., B.E. și L.E., care l-au lovit, producându-i leziuni în zona capului. Prin aceeași plângere, M.L. a solicitat și tragerea la răspundere penală a membrilor consiliului de conducere din cadrul Penitenciarului Iași, care ar fi încălcat prevederile regulamentului de ordine interioară, întrucât deși se afla în exercitarea unei sancțiuni disciplinare, respectiv 3 zile izolare, în mod abuziv conducerea penitenciarului a dispus scoaterea sa în curtea interioară a instituției, fiind astfel agresat de cei trei deținuți.

Prin ordonanța nr. 86/P/2010 din 10 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus declinarea cauzei privind pe magistratul procuror E.D.B., cu grad de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comisar șef penitenciar V.M., comisar de penitenciar B.G. ș.a., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în vederea efectuării urmăririi penale și soluționării cauzei în integralitatea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 20 raportat la art. 174 C. pen. S-a constituit astfel Dosarul nr. 552/P/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost soluționată la 27 mai 2010, prin rezoluția nr. 552/P/2010, prin care, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul D.E.B., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen. și față de membrii consiliului de conducere al Penitenciarului Iași, respectiv față de comisarul șef V.M., comisarii B.G. și V.F., subcomisarii T.B. și A.G., inspectori principali D.P. și D.L., subinspectorii T.C., M.E. și T.G. și medicul M.L., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. În cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că, la data de 8 iulie 2009, M.L.

a fost scos în curtea penitenciarului împreună cu alți deținuți, ca urmare a unor acțiuni de dezinsecție și deratizare, realizate conform prevederilor H.G. nr. 1897/2006, fără să se poată reține în sarcina membrilor consiliului de conducere din cadrul Penitenciarului Iași că ar avea vreo implicare în comiterea agresiunilor asupra persoanei vătămate, ori că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu. Referitor la procurorul D.E.B., s-a menționat că, întocmind referatul nr. 1031/VIII/l/2009 din 10 decembrie 2009, nu se poate reține că a acționat în sensul de a ajuta pe autorii acțiunilor de violență asupra persoanei vătămate, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală față de aceștia. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a formulat plângere, conform art. 278 C. proc.

pen., M.L., care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie soluțiile adoptate în cauză, arătând că, în mod intenționat cei din conducerea Penitenciarului Iași au dispus scoaterea sa în curtea locului de deținere, facilitând prin aceasta agresiunile exercitate asupra sa de către alți deținuți. Soluționând plângerea, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că din conținutul plângerii formulate de M.L., precum și din conținutul declarației date de acesta la 3 mai 2010, reiese că petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală și a celor trei deținuți, care au exercitat acte de violență asupra sa, la data de 8 iulie 2009. Acest aspect a fost omis de către procurorul care a soluționat Dosarul nr. 552/P/2010, care nu a dispus nici o soluție sau măsură referitor la V.C., B.E.

și L.E., pentru una dintre infracțiunile contra vieții ori integrității corporale săvârșite împotriva lui M.L., deși acesta din urmă a formulat plângere în acest sens, iar la dosar există înscrisuri emise de către administrația Penitenciarului Iași, al căror conținut confirmă existența incidentului violent dintre petiționar și agresorii săi. Din acest punct de vedere, s-a constatat că se impune infirmarea parțială a rezoluției nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, iar în dosarul cu același număr se va dispune disjungerea cauzei și declinarea competenței referitor la V.C., B.E. și L.E., urmând ca aceștia să fie cercetați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cu privire la actele de violență exercitate asupra lui M.L., la 8 iulie 2009, iar încadrarea juridică a faptelor comise se va realiza în funcție de concluziile actelor medico-legale ce vor fi obținute.

Cât privește criticile formulate de M.L. referitor la legalitatea soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale adoptate în Dosarul nr. 552/P/2010, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece la dosar nu există date, indicii sau dovezi, din al căror conținut să rezulte, în sarcina magistratului D.E.B. și a membrilor consiliului de conducere al Penitenciarului Iași, existența unor elemente care să demonstreze legătura de cauzalitate dintre activitățile acestora și agresiunile exercitate asupra petiționarului, astfel încât să se poată discuta despre favorizarea infractorilor, ori despre vreo formă de participație privind actele de violență comise. Față de cele de mai sus, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, prin ordonanța nr. 5625/2707/II/2/2010 din 12 iulie 2010 a dispus admiterea în parte a plângerii formulată de către M.L.

împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, dispusă de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr. Prin aceeași ordonanță s-a dispus infirmarea parțială a rezoluției mai sus menționate, în sensul celor arătate în prezenta ordonanță referitor la V.C., B.E. și L.E., în ceea ce îi privește pe membrii consiliului de conducere al Penitenciarului Iași și pe magistratul procuror E.D.B., soluțiile fiind legale și temeinice. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei (Dosarul nr. 552/P/2010) cu privire la făptuitorii V.C., B.E. și L.E. și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou constituit în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, care va efectua cercetări față de aceștia cu privire la actele de violență săvârșite la 8 iulie 2009 față de M.L.

Împotriva acestei ultime ordonanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând, în scris, admiterea acesteia, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor reclamați, criticând soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția nr. 522/P/2010 din 27 mai 2010 și solicitând desființarea acesteia și tragerea la răspundere penală a magistratului procuror E.D.B. și a consiliului de conducere a Penitenciarului Iași care și-a încălcat atribuțiile de serviciu. Instanța, din oficiu, a invocat excepția termenului de sesizare a instanței potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (2) raportat la art. 187 alin. (2) C. proc.

pen. Petiționarul a susținut că a formulat plângerea în termen. Plângerea este tardivă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Totodată, conform aceluiași articol, alin. (2), „în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 (respectiv cel mult 20 zile de la primire), termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile”. Art. 187 alin. (2) C. proc. pen. stabilește că „actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului”.

Așa fiind, se constată că petiționarul avea la dispoziție un interval de 40 de zile în care se putea adresa cu plângere la instanță, chiar dacă nu a primit nici un fel de comunicare de la procuror privind modul de rezolvare a plângerii sale. În acest sens este și decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) și în art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată sunt termene procedurale peremptorii, impunându-se concluzia că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac și respingerea ei ca tardivă.

Așa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. (3) și art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în astfel de condiții devine tardivă. Verificându-se actele de la dosar, Curtea constată că petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 522/P/2010 din 27 mai 2010 la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică la data de 18 iunie 2010, când a și fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a primit număr de înregistrare 5625 (fila 3 dosar 552/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică).

Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a soluționat plângerea prin ordonanța nr. 5625/2707/II/2/2010 la data de 12 iulie 2010, adică în afara termenului de 20 de zile prevăzut de art. 278 1 alin. (1) și art. 187 alin. (2) C. proc. pen., termen care s-ar fi împlinit la data de 9 iulie 2010. În aceste condiții, petentul a avut la dispoziție termenul legal cumulat de 40 de zile prevăzut de art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen.

pentru a se putea adresa cu plângere la instanța de judecată, respectiv până la data de 29 iulie 2010. Or, petiționarul s-a adresat cu plângere la instanță la data de 30 iulie 2010, datată olograf de către acesta (filele 2, 3 dosar fond Înalta Curte de Casație și Justiție), fiind înaintată instanței prin poștă la data de 4 august 2010 (a se vedea data ștampilei Poștei Române de pe plicul de la fila 4 dosar fond) și înregistrată cu ștampila Registraturii generale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 august 2010. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul M.L. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca tardiv declarată, plângerea formulată de petiționarul M.L. împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.