ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 28 iulie 2009, petiționarul M.L.,

deținut în cadrul Penitenciarului Iași, s-a adresat cu plângere Parchetului de

pe lângă Tribunalul Iași, arătând că în ziua de 8 iulie 2009, în timp ce se

afla în curtea penitenciarului a fost agresat de 3 deținuți, respectiv V.C., B.E.

și L.E., care l-au lovit, producându-i leziuni în zona capului.

Prin aceeași

plângere, M.L. a solicitat și tragerea la răspundere penală a membrilor

consiliului de conducere din cadrul Penitenciarului Iași, care ar fi încălcat

prevederile regulamentului de ordine interioară, întrucât deși se afla în

exercitarea unei sancțiuni disciplinare, respectiv 3 zile izolare, în mod

abuziv conducerea penitenciarului a dispus scoaterea sa în curtea interioară a

instituției, fiind astfel agresat de cei trei deținuți.

Prin ordonanța nr. 86/P/2010

din 10 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus declinarea

cauzei privind pe magistratul procuror E.D.B., cu grad de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comisar șef penitenciar V.M.,

comisar de penitenciar B.G. ș.a., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în

vederea efectuării urmăririi penale și soluționării cauzei în integralitatea sa

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 20

raportat la art. 174 C. pen.

S-a constituit astfel

Dosarul nr. 552/P/2010 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost

soluționată la 27 mai 2010, prin rezoluția nr. 552/P/2010, prin care, în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de procurorul D.E.B., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 264 C.

pen. și față de membrii consiliului de conducere al Penitenciarului Iași,

respectiv față de comisarul șef V.M., comisarii B.G. și V.F., subcomisarii T.B.

și A.G., inspectori principali D.P. și D.L., subinspectorii T.C., M.E. și T.G.

și medicul M.L., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

În cuprinsul

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că, la data de 8 iulie

2009, M.L. a fost scos în curtea penitenciarului împreună cu alți deținuți, ca

urmare a unor acțiuni de dezinsecție și deratizare, realizate conform

prevederilor H.G. nr. 1897/2006, fără să se poată reține în sarcina membrilor

consiliului de conducere din cadrul Penitenciarului Iași că ar avea vreo

implicare în comiterea agresiunilor asupra persoanei vătămate, ori că și-ar fi

încălcat atribuțiile de serviciu.

Referitor la

procurorul D.E.B., s-a menționat că, întocmind referatul nr. 1031/VIII/l/2009

din 10 decembrie 2009, nu se poate reține că a acționat în sensul de a ajuta pe

autorii acțiunilor de violență asupra persoanei vătămate, pentru a îngreuna sau

zădărnici urmărirea penală față de aceștia.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a formulat plângere,

conform art. 278 C. proc. pen., M.L., care a criticat pentru nelegalitate și

netemeinicie soluțiile adoptate în cauză, arătând că, în mod intenționat cei

din conducerea Penitenciarului Iași au dispus scoaterea sa în curtea locului de

deținere, facilitând prin aceasta agresiunile exercitate asupra sa de către

alți deținuți.

Soluționând

plângerea, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că din

conținutul plângerii formulate de M.L., precum și din conținutul declarației

date de acesta la 3 mai 2010, reiese că petiționarul a solicitat tragerea la

răspundere penală și a celor trei deținuți, care au exercitat acte de violență

asupra sa, la data de 8 iulie 2009.

Acest aspect a fost

omis de către procurorul care a soluționat Dosarul nr. 552/P/2010, care nu a

dispus nici o soluție sau măsură referitor la V.C., B.E. și L.E., pentru una

dintre infracțiunile contra vieții ori integrității corporale săvârșite

împotriva lui M.L., deși acesta din urmă a formulat plângere în acest sens, iar

la dosar există înscrisuri emise de către administrația Penitenciarului Iași,

al căror conținut confirmă existența incidentului violent dintre petiționar și

agresorii săi.

Din acest punct de

vedere, s-a constatat că se impune infirmarea parțială a rezoluției nr. 552/P/2010

din 27 mai 2010, iar în dosarul cu același număr se va dispune disjungerea

cauzei și declinarea competenței referitor la V.C., B.E. și L.E., urmând ca

aceștia să fie cercetați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cu privire

la actele de violență exercitate asupra lui M.L., la 8 iulie 2009, iar

încadrarea juridică a faptelor comise se va realiza în funcție de concluziile

actelor medico-legale ce vor fi obținute.

Cât privește

criticile formulate de M.L. referitor la legalitatea soluțiilor de neîncepere a

urmăririi penale adoptate în Dosarul nr. 552/P/2010, s-a apreciat că acestea

sunt neîntemeiate, deoarece la dosar nu există date, indicii sau dovezi, din al

căror conținut să rezulte, în sarcina magistratului D.E.B. și a membrilor

consiliului de conducere al Penitenciarului Iași, existența unor elemente care

să demonstreze legătura de cauzalitate dintre activitățile acestora și

agresiunile exercitate asupra petiționarului, astfel încât să se poată discuta

despre favorizarea infractorilor, ori despre vreo formă de participație privind

actele de violență comise.

Față de cele de mai

sus, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, prin

ordonanța nr. 5625/2707/II/2/2010 din 12 iulie 2010 a dispus admiterea în parte

a plângerii formulată de către M.L. împotriva rezoluției nr. 552/P/2010 din 27

mai 2010, dispusă de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus infirmarea parțială a rezoluției mai sus menționate, în

sensul celor arătate în prezenta ordonanță referitor la V.C., B.E. și L.E., în

ceea ce îi privește pe membrii consiliului de conducere al Penitenciarului Iași

și pe magistratul procuror E.D.B., soluțiile fiind legale și temeinice.

Totodată, s-a dispus

disjungerea cauzei (Dosarul nr. 552/P/2010) cu privire la făptuitorii V.C., B.E.

și L.E. și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou constituit în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, care va efectua cercetări

față de aceștia cu privire la actele de violență săvârșite la 8 iulie 2009 față

de M.L.

Împotriva acestei

ultime ordonanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., petiționarul a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție

solicitând, în scris, admiterea acesteia, desființarea rezoluțiilor atacate și

trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva

celor reclamați, criticând soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă

prin rezoluția nr. 522/P/2010 din 27 mai 2010 și solicitând desființarea

acesteia și tragerea la răspundere penală a magistratului procuror E.D.B. și a

consiliului de conducere a Penitenciarului Iași care și-a încălcat atribuțiile

de serviciu.

Instanța, din oficiu,

a invocat excepția termenului de sesizare a instanței potrivit dispozițiilor art.

278

1

alin. (2) raportat la art. 187 alin. (2) C. proc. pen.

Petiționarul a

susținut că a formulat plângerea în termen.

Plângerea este

tardivă.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea

plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță”.

Totodată, conform aceluiași

articol, alin. (2), „în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după

caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul

șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori

procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art.

277 (respectiv cel mult 20 zile de la primire), termenul prevăzut în alin. (1)

curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile”.

Art. 187 alin. (2) C.

proc. pen. stabilește că „actul efectuat de procuror este considerat ca făcut

în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieșire al parchetului

este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului”.

Așa fiind, se

constată că petiționarul avea la dispoziție un interval de 40 de zile în care

se putea adresa cu plângere la instanță, chiar dacă nu a primit nici un fel de

comunicare de la procuror privind modul de rezolvare a plângerii sale.

În acest sens este și

decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a

stabilit că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. (3) și în art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată sunt

termene procedurale peremptorii, impunându-se concluzia că nerespectarea lor

atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac și respingerea ei ca tardivă.

Așa fiind,

neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor

procurorului în termenele stabilite în art. 278 alin. (3) și art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. duce la decăderea din acest drept, determinând

nulitatea plângerii depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel

încât calea de atac declarată în astfel de condiții devine tardivă.

Verificându-se actele

de la dosar, Curtea constată că petiționarul a formulat plângere împotriva

rezoluției nr. 522/P/2010 din 27 mai 2010 la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică la data de 18 iunie 2010, când a și fost

înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a

primit număr de înregistrare 5625 (fila 3 dosar 552/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică).

Procurorul șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a soluționat plângerea prin

ordonanța nr. 5625/2707/II/2/2010 la data de 12 iulie 2010, adică în afara

termenului de 20 de zile prevăzut de art. 278

1

alin. (1) și art. 187

alin. (2) C. proc. pen., termen care s-ar fi împlinit la data de 9 iulie 2010.

În aceste condiții,

petentul a avut la dispoziție termenul legal cumulat de 40 de zile prevăzut de art.

278

1

alin. (2) C. proc. pen. pentru a se putea adresa cu plângere la

instanța de judecată, respectiv până la data de 29 iulie 2010.

Or, petiționarul s-a

adresat cu plângere la instanță la data de 30 iulie 2010, datată olograf de

către acesta (filele 2, 3 dosar fond Înalta Curte de Casație și Justiție),

fiind înaintată instanței prin poștă la data de 4 august 2010 (a se vedea data

ștampilei Poștei Române de pe plicul de la fila 4 dosar fond) și înregistrată

cu ștampila Registraturii generale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 6 august 2010.

Așa fiind, Înalta

Curte, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., va

respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul M.L.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca tardiv

declarată, plângerea formulată de petiționarul M.L. împotriva rezoluției nr. 552/P/2010

din 27 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul

să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 noiembrie 2010.