- Dosarul nr.
- 936/42/2009
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 29 octombrie 2010
Dosar nr. 936/42/2009 — ÎCCJ, Secția penală, decizia din 29.10.2010 — revizuire
Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.C.V. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 1135 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a o motiva. Din examinarea dosarului cauzei rezultă că hotărârea ce se cere a fi revizuită este pronunțată în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. Având în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia revizuirea îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.
pen. este inadmisibilă, cererea revizuientului M.C.V. va fi respinsă ca atare, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 1135 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 936/42/2009. Obligă revizuentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2010.