ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea în contencios administrativ

formulată de reclamantul G.P., în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureș -

Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș și înregistrată sub nr.

218/43/2011 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, s-a solicitat anularea

Deciziei nr. 432184 din 15 din 01 noiembrie 2010 privind angajarea răspunderii

solidare a reclamantului cu debitoarea insolvabilă SC T.B. SRL și obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 13

din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă excepția

inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare, astfel încât a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea în contencios administrativ, formulată de

reclamantul G.P. în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureș.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a înțeles să conteste, pe

cale administrativă, Decizia nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 emisă de DGFP

Mureș, la data de 5 martie 2011, iar datorită faptului că în termenul de 30 de

zile prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu a primit

niciun răspuns, a formulat acțiunea în contencios administrativ direct la

instanța de judecată la data de 16 iunie 2011.

Față de această

situație de fapt reținută, Curtea a constatat că este întemeiată excepția

inadmisibilității cererii, având în vedere că titlul de creanță, respectiv

Decizia nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 emisă de ANAF Târgu Mureș privind

angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea declarată

insolvabilă SC T.B. SRL, este un titlu de creanță fiscal, care poate fi

contestat în condițiile prescrise de Codul de procedură fiscală.

Astfel, a reținut

instanța că potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, doar deciziile emise în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele

introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la

instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile

legii.

Cu alte cuvinte, a

apreciat instanța că titlul de creanță fiscală nu poate fi contestat direct la

instanța de judecată, ci trebuie urmată procedura administrativă obligatorie

care se finalizează cu emiterea deciziei de soluționare a contestației. Doar

această decizie poate fi contestată în cadrul acțiunii în contencios

administrativ.

Instanța a reținut că

reclamantul avea posibilitatea, în cazul nesoluționării în termen a

contestației sale administrative, să solicite pe calea unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ, să oblige organul de soluționare a

contestației să emită decizia de soluționare, pe care (dacă mai avea interes),

să o atace în fața instanței de contencios administrativ.

de G.P.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Recurentul a arătat

că decizia atacată reprezintă un titlu de creanță, iar în conformitate cu

dispozițiile speciale ale art. 174 pct. 1 din O.G. nr. 92/2003 împotriva

actului administrativ se poate formula contestație, precum și acțiune în anulare,

dreptul la acțiune fiind garantat și ocrotit de legiuitor.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că

pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă

material.

Necompetența ratione

materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta

Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între

diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege.

Actul administrativ

dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu

prevederile art. 27 - 28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se

constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea

răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu

încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios

administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența

funcțională a autorității administrative chemate în judecată.

Curtea de Apel Târgu

Mureș a considerat că a fost legal învestită în baza art. 10 din Legea nr.

554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal

competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil

este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Mureș, ca serviciu public deconcentrat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind

competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile

în cauză, întrucât decizia contestată de intimată se referă numai la atragerea

răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului

fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.

În cazul contestării

altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele

generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în

orice litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Dreptul comun în

această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și

competența funcțională a autorității chemată în judecată.

Potrivit acestor

dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra

legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat

insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului.

De altfel și în

procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența

organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în

raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii

sumei contestate.

Astfel, dispozițiile

art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării

altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe,

contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de

atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent.

De altfel, chiar în

cuprinsul Deciziei nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 s-a indicat că, în

conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se

poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul

fiscal emitent și nu la Ministerul Finanțelor Publice, a cărei competență

ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de G.P. împotriva Sentinței nr. 13 din 20 ianuarie 2012 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN