ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.P., în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș și înregistrată sub nr. 218/43/2011 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 432184 din 15 din 01 noiembrie 2010 privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea insolvabilă SC T.B. SRL și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 13 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare, astfel încât a fost respinsă ca inadmisibilă cererea în contencios administrativ, formulată de reclamantul G.P.

în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a înțeles să conteste, pe cale administrativă, Decizia nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 emisă de DGFP Mureș, la data de 5 martie 2011, iar datorită faptului că în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu a primit niciun răspuns, a formulat acțiunea în contencios administrativ direct la instanța de judecată la data de 16 iunie 2011. Față de această situație de fapt reținută, Curtea a constatat că este întemeiată excepția inadmisibilității cererii, având în vedere că titlul de creanță, respectiv Decizia nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 emisă de ANAF Târgu Mureș privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă SC T.B.

SRL, este un titlu de creanță fiscal, care poate fi contestat în condițiile prescrise de Codul de procedură fiscală. Astfel, a reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, doar deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Cu alte cuvinte, a apreciat instanța că titlul de creanță fiscală nu poate fi contestat direct la instanța de judecată, ci trebuie urmată procedura administrativă obligatorie care se finalizează cu emiterea deciziei de soluționare a contestației.

Doar această decizie poate fi contestată în cadrul acțiunii în contencios administrativ. Instanța a reținut că reclamantul avea posibilitatea, în cazul nesoluționării în termen a contestației sale administrative, să solicite pe calea unei cereri adresate instanței de contencios administrativ, să oblige organul de soluționare a contestației să emită decizia de soluționare, pe care (dacă mai avea interes), să o atace în fața instanței de contencios administrativ. 3. Recursul declarat de G.P. Recurentul a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurentul a arătat că decizia atacată reprezintă un titlu de creanță, iar în conformitate cu dispozițiile speciale ale art. 174 pct. 1 din O.G.

nr. 92/2003 împotriva actului administrativ se poate formula contestație, precum și acțiune în anulare, dreptul la acțiune fiind garantat și ocrotit de legiuitor. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă material. Necompetența ratione materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege. Actul administrativ dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27 - 28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența funcțională a autorității administrative chemate în judecată. Curtea de Apel Târgu Mureș a considerat că a fost legal învestită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Mureș, ca serviciu public deconcentrat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de intimată se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere. În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ și fiscal. Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și competența funcțională a autorității chemată în judecată. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului. De altfel și în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.

Astfel, dispozițiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent. De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 432184/15 din 01 noiembrie 2010 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent și nu la Ministerul Finanțelor Publice, a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.

Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de G.P. împotriva Sentinței nr. 13 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - NN