ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 355/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 355/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 02 noiembrie 2009, sub nr. 10266/2/2009,

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul E.I., ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se constate existența calității de lucrător al Securității în

ceea ce îl privește pe pârâtul E.I., născut la data de 12 ianuarie 1946, județul

Vâlcea.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că, în fapt, prin cererea din 23 iunie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către

domnul G.I. se solicita verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător

al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea

dosarului fond informativ nr. I 210381 (cotă C.N.S.A.S.), dosar în care domnul E.I.

figurează.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul notei de constatare din 25

august 2009, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii introductive, pârâtul E.I.

având gradul de maior în cadrul Inspectoratului Județean Vâlcea, Serviciul 1, a

propus lucrarea prin urmărire informativă a unui medic "suspect de rămânere

în străinătate în eventualitatea plecării sale în interes de serviciu”. Ulterior

a propus următoarele măsuri informativ operative: Încadrarea informativă prin dirijarea

unor surse "pentru a cunoaște care sunt preocupările și concepțiile actuale

ale acestuia și ce comentarii face în legătură cu plecarea sa în interes de serviciu

în străinătate"; folosirea mijloacelor speciale la domiciliul urmăritului "În

scopul cunoașterii legăturilor sale apropiate și a discuțiilor ce le poartă cu membrii

familiei sau cu alte persoane, în legătură cu propusa plecare în interes de serviciu

în străinătate" și interceptarea corespondenței "pentru a stabili conținutul

discuțiilor ce le poartă cu persoane din țară sau străinătate"; "investigații

și consultarea materialelor de la Formațiunea pașapoarte, se va identifica dacă

sus-numitul are rude apropiate în Elveția sau în alte țări occidentale"; anchetarea

informativă "asupra relațiilor sale cu dr. D. D., atât anterior plecării acestuia,

cât și după aceea"; avizarea negativă a cererilor de plecare în străinătate

în interes turistic sau de serviciu, ale urmăritului până la clarificarea "suspiciunilor".

Măsurile propuse de acesta, cu încălcarea drepturilor la viață privată, liberă circulație

și a celui la liberă exprimare prevăzute de Pactul Internațional privind Drepturile

Civile și Politice, au fost puse în aplicare așa cum rezultă din materialele depuse

în probatoriu.

S-a mai arătat că, în

calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Vâlcea,

Serviciul 1, pârâtul E.I. a propus recrutarea unei persoane în scopul Încadrării

informative a unor profesori semnalați cu "relații în rândul cetățenilor străini

sau cu discuții neprincipiale la adresa statului nostru", iar ulterior, în

calitate de ofițer de legătură al acestui informator l-a dirijat pe lângă persoanele

urmărite, că a primit în calitate de ofițer de legătură al informatorilor mai multe

note informative despre persoane aflate în atenția organelor de securitate, și a

redactat olograf nota ofițerului sau a trasat sarcini referitoare la aspectele pe

care informatorul să le aibă în atenție, așa cum rezultă și din materialele reținute

în probatoriu (dosar nr. R 254911 și nr. 1619).

Reclamatul a apreciat

că activitatea pârâtului E.I. se remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de

legislația în vigoare la acea dată:dreptul la inviolabilitatea corespondenței, viață

privată prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu

art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și art. 12

din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libera circulație prevăzut

de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice;

dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din

Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind

Drepturile Civile și Politice și art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, fiind asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Pârâtul E.I. a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, iar

pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința

nr.

5353 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis

acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securităâii în contradictoriu cu pârâtul E.I.

și s-a constatat calitatea de lucrător în privința pârâtului E.I.

Pentru a pronunța această

sentință, raportat la prevederile art. 2 lit. a) ale O.U.G. nr. 24/2008, privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008, s-a reținut că din înscrisurile existente la

dosarul cauzei reiese că pârâtul E.I. a avut gradele de locotenent (1969), locotenent

major (1974, 1976), respectiv, maior (1986), în cadrul Inspectoratului Județean

de Securitate Vâlcea, Serviciul 1, aspect confirmat de pârât prin întâmpinarea depusă,

fiind îndeplinită prima condiție impusă de textul de lege menționat.

S-a reținut că, in această

calitate, pârâtul a propus „luarea în lucru prin D.U.I” (dosar de urmărire informativă)

a lui C.I., medic specialist neurolog la Spitalul Județean Vâlcea „suspect de rămânere

în străinătate în eventualitatea plecării sale în interes de serviciu”, elaborând

un plan de măsuri.

Din conținutul înscrisurilor

depuse la dosar, a apreciat instanța de fond că reiese în mod evident că, în virtutea

funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația

în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite.

În consecință, Curtea

de Apel a reținut că și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită în sensul că prin acțiunile întreprinse

în calitatea sa de angajat al organelor Securității, pârâtul a adus atingere dreptului

la viață privată al persoanelor urmărite - secretul corespondenței, astfel cum era

consacrat de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Judecătorul fondului a

constatat că apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare, nu sunt în măsură

a duce la respingerea acțiunii C.N.S.A.S., neavând relevanță actele administrative

interne cu caracter normativ sau individual care le permiteau lucrătorilor fostei

Securități să intervină în viața privată a persoanelor în scopul culegerii de date

și informații prin interceptarea corespondenței, interceptarea convorbirilor telefonice,

crearea unor rețele de informatori dirijați să obțină informații precise în legătură

cu anumite probleme de interes care vizau opiniile și mentalitățile politice, sociale,

religioase etc. strict în scopul determinării sau prevenirii unor atitudinii potrivnice

statului totalitar sau regimului comunist.

De asemenea, s-a arătat

că scopul reglementării nu este nicidecum acela de a stabili o răspundere juridică

în sarcina pârâtului, ci de a aduce la cunoștință activitatea sa, desfășurată în

sprijinul regimului totalitar comunist.

Astfel, s-a arătat in

sentința atacată că Legea nr. 187/1999 nu a prevăzut doar posibilitatea cetățenilor

de a avea acces la dosarele persoanelor alese de populație sau numite de către autorități,

ci și posibilitatea accesului la dosarele altor categorii de persoane care ocupă

poziții sau desfășoară activități cu un impact semnificativ pentru viața societății

și care trebuie deci să beneficieze de încrederea opiniei publice.

S-a arătat că dispozițiile

O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, fără existența

unei fapte infamante și fără vinovăție, ci reflectă doar o materializare a dreptului

la informare al cetățenilor cu privire la persoanele care ocupă funcții sau demnități

publice, dacă și în ce măsură aceștia au suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor,

drepturi și libertăți fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanța

de judecată in concreto, în raport de situația particulară a fiecăruia, prin evaluarea

propriilor lor acțiuni.

Astfel, s-a considerat

că, în cauză, apărările pârâtului referitoare la exercitarea atribuțiilor de serviciu

în baza normelor interne și procedurale, nu au relevanță față de scopul explicit

al reglementării.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul E.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, a arătat că in mod greșit instanța de fond a înlăturat apărarea sa că a

respectat in activitatea desfășurată dispozițiile Constituției din 1965 și actele

emise de către ministere și alte organe centrale.

S-a arătat că in mod greșit

s-a motivat necesitatea de informare a opiniei publice cu trecutul său de lucrător

de securitate, că in mod greșit s-a pus semnul egalității intre activitatea de lucrător

de securitate și cea de atingere a drepturilor și libertăților fundamentale ale

cetățenilor.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea

din 23 iunie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul G.I. s-a solicitat verificarea,

sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau

subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I

210381 (cotă C.N.S.A.S.), dosar în care pârâtul E.I. figurează.

În cererea de sesizare

a instanței de contencios administrativ, autoritatea publică intimată a invocat

ca temei legal dispozițiile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a),

art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit

art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, „persoana, subiect al unui dosar din care

rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații

la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al

Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea

dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați

în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”.

Din interpretarea textului

de lege enunțat, potrivit și jurisprudenței constate a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, aceasta făcând și obiectul

unei soluții de principiu din data de 11 iunie 2012 rezultă că, atunci când nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea unei persoane

care a aparținut fostelor structuri ale Securității se poate face doar la cererea

unei persoane îndreptățite, adică a unei persoane care a fost subiect al unui dosar

de urmărire din partea fostelor structuri ale Securității, sau la cererea soțului

supraviețuitor și a rudelor acestuia.

Totodată, cererea de aflare

a identității și de verificare a calității de lucrător al Securității îi poate viza

exclusiv pe ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului

persoanei îndreptățite, care a formulat cererea, iar nu și cu privire la ofițerii

sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor altor persoane care

nu au formulat cerere de verificare in temeiul dispozițiilor respective.

Din această perspectivă,

prezintă relevanță pentru prezenta cauză materialul probator privind pe autorul

sesizării, respectiv Cota dosarului I 210381.

Se constată că, într-adevăr,

în considerentele sentinței atacate, soluția de admitere a acțiunii a fost fundamentată

în parte fără a se reține interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă

această împrejurare nu atrage, de plano, reformarea sentinței, in condițiile in

care argumentele instanței de fond sunt corecte, pentru că instanța de control judiciar

poate păstra o soluție corectă, substituind sau completând motivarea.

Astfel, potrivit art.

2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008: „lucrător al Securității este orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții

pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat

activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale

ale omului”.

În ceea ce privește prima

condiție, ca persoana verificată să aibă calitatea de ofițer al securității în perioada

1945 – 1989, rezultă din actele și lucrările dosarului, aspect necontestat de către

recurentul – pârât, că acesta a avut gradele de locotenent (1969), locotenent major

(1974, 1976), respectiv, maior (1986), în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate

Vâlcea, Serviciul 1.

Referitor la activitatea

desfășurată și care să fii suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, se constată că această condiție este îndeplinită.

Prin cererea înregistrată

la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității sub nr. P 5970/07

din 23 iunie 2008 numitul G.I. a solicitat in temeiul art. 1 alin. (7) din

O.U.G. nr. 24/2008 verificarea calității de lucrător ai securității pentru ofițerii

și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului – I 210381 – titular

G.G.P.

Astfel, din notele informative

aflate la dosarul Curții de Apel, rezultă că s-a dispus față de titularul dosarului

măsuri de urmărire pe mai multe linii informative, pentru stabilirea legăturilor

acestuia, stabilirea persoanelor care vizitează și localitățile in care acesta se

deplasează.

Înalta Curte constată

că este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, din actele depuse de C.N.S.A.S. rezultând că pârâtul, locotenent de

securitate a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei urmărite.

Astfel, măsurile propuse,

aprobate sau executate de pârât au fost realizate în scopul depistării poziției

ostile la adresa statului român, fiind in baza operativă de lucru condamnat pentru

propagandă împotriva orânduirii socialiste, vădind interesul organelor de securitate

pentru opiniile și preocupările celui vizat, precum și pentru anturajul acestuia.

Toate aceste acțiuni vizând

supravegherea și urmărirea persoanei și persoanelor din familia acestuia menționate

în actele depuse la dosar, constituie, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

activități prin care au fost suprimate sau îngrădite parte din drepturile și libertățile

fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă, cum ar fi dreptul la viață

privată (art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și Politice)

și dreptul la libertatea de exprimare (art. 28 din Constituția României din 1965

și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Reținând așadar, față

de toate cele mai sus arătate, întrunirea în cauză a tuturor cerințelor cuprinse

în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității și totodată netemeinicia criticilor recurentului-pârât, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de

față, urmând a fi menținută hotărârea instanței de fond, apreciată ca deplin întemeiată

și pronunțată cu respectarea prevederilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de E.I. împotriva sentinței nr. 5353 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.