ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

acțiunii judiciare,

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, la data de 16 ianuarie 2012, reclamanta SC

T.S.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.E. și D.C.E. - D. A.N.C.E.X.,

ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constatate

nulitatea parțială a actelor administrative individuale - licența de import din

6 octombrie 2011 (cu valabilitate până la 5 octombrie 2012) și licența de

import din 6 octombrie 2011 (cu valabilitate până la 5 octombrie 2012), sub

aspectul modificării unilaterale de către D. A.N.C.E.X. a cantităților de

produse și, respectiv, al neacordării licenței pentru produsul cartuș cu glonț

și, în consecință, să fie obligați pârâții la emiterea licențelor individuale

de import astfel cum au fost inițial formulate;

- să fie obligați

pârâții la repararea pagubei cauzate prin refuzul acordării licențelor de

import în condițiile pe care le-a solicitat, respectiv la plata sumei de

39.860,64 lei (echivalentul a 9.227,00 euro) cu titlu de despăgubiri pentru

beneficiul nerealizat ca urmare a necomercializării produselor pe care

reclamanta intenționează să le importe;

- să fie obligați

pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Curții de apel

Prin sentința nr.

7915 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC T.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.A.E., ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență

următoarele:

În ceea ce

privește limitarea cantității de muniție aprobată prin licența 211358,

interpretarea reclamantei potrivit căreia pârâta nu ar avea posibilitatea să

reducă cantitatea solicitată a fi importată, este eronată, întrucât textul art.

21 alin. (2) lit. h) din O.U.G. nr. 158/1999 nu face vorbire de o astfel de

competență.

Textul de lege

vorbește de competența de a examina și aproba cererile de licență,

legiuitorul nefăcând altceva decât să confere intimatei competența în

soluționarea cererilor, fără a-i limita libertatea de apreciere.

Intimata, în

procedura de soluționare a cererilor de licență, are deplină libertate să

admită, să respingă sau să admită în parte aceste cereri, neexistând nici un

text care să îi limiteze aceste opțiuni.

Interpretarea

reclamantei ar conduce la concluzia, absurdă, că intimata nu ar putea nici

măcar să respingă o cerere de licență pe motiv că textul legii vorbește doar de

examinarea și aprobarea acestor cereri.

Referitor

la motivele pentru care se poate aproba doar în parte o cerere de licență,

respectiv prin limitarea cantității de muniție ce se poate importa, Curtea a

reținut că în materia importului de armament autorităților competente

trebuie să li se recunoască o marjă largă de apreciere, în condițiile în care, art.

8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 158/1999 prevede că „Regimul de control al

exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare se

realizează cu respectarea:

b)

intereselor de securitate națională și economice ale României;”

În speță,

intimata a aprobat cererea de licență de import doar pentru o parte din

cantitatea de cartușe cu glonț în considerarea faptului că din înscrisurile

prezentate nu rezultă în ce mod se dorea comercializarea acestui produs, existând

suspiciunea că se urmărește comercializarea către instituții din sistemul de

apărare, ordine publică și siguranță națională. Această suspiciune a rezultat

din lipsa unor informații concrete cu privire la destinatarul final al

produselor și din indicarea ca destinatari finali a persoanelor juridice care

dețin arme pe bază de licență individuală de import. Or, pentru instituțiile

din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională controlul

tranzacțiilor se face după norme diferite de cele cuprinse în Legea nr. 295/2004,

iar livrarea se face direct către aceste instituții.

În opinia

Curții, din punct de vedere formal este nerelevant modul în care s-a procedat

la limitarea cantității de cartușe ce pot fi importate, în condițiile în

care, formularul tipizat nu dispune de o rubrică distinctă pentru situația

neaprobării unui produs sau unei anumite cantități din produsul solicitat,

aspect care nu poate duce la concluzia nerațională că autoritatea publică

pârâtă are obligația, întotdeauna să aprobe integral cererea de licență.

Referitor

la Licență, Curtea a constatat că și în acest caz autoritatea publică a respins

cererea de licență pentru cantitatea de 500 cartușe cu glonț datorită unor

imprecizii în documentația prezentată de reclamantă, apreciind, în limitele

marjei sale de apreciere, că în condițiile unei contradicții între datele

prezentate de solicitant și cele cuprinse în factura proforma a furnizorului

extern se impune respingerea cererii de licență.

de atac exercitată de reclamanta SC T.S.I. SRL.

Împotriva

sentinței Curții de apel a formulat recurs reclamanta invocând incidența

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă arată că D. A.N.C.E.X. a

emis licențele solicitate fie cu limitarea cantităților solicitate, fie cu neaprobarea

poziției referitoare la muniția în calibrul, încălcându-și obligația legală de

a motiva refuzul emiterii licențelor în condițiile licitate și analizând

cererile cu depășirea termenului legal de emitere, motive principale care

conduc la nulitatea actelor respective.

Susține

recurenta că în domeniul operațiunilor cu arme și muniții pentru piața civilă,

precum și al autorizării și funcționării operatorilor economici pentru

desfășurarea activităților specifice unui armurier, D.D. A.N.C.E.X. nu are

competență legală, neexistând nici un act normativ care să confere acesteia

atribuțiile pe care singură și le-a arogat.

Instanța

de fond a împărtășit fără nicio rezervă susținerile pârâtului M.A.I. fără a

ține seama de faptul că legislația în vigoare nu prevede ca licențele să fie

aprobate trunchiat sau cu limitări ale cantităților, or, fiind vorba de o

situație de excepție în care se recunoaște unei entități administrative

posibilitatea de a interveni în operațiuni comerciale și de a le cenzura, nu

poate opera ceea ce instanța de fond a numit „libertate de apreciere” a

respectivei entități.

Apreciază

reclamanta că emiterea cu limitări a licenței echivalează cu refuzul

licențierii produsului respectiv, în condițiile solicitate, refuz ce trebuie

motivat conform prevederilor Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 158/1999.

Referindu-se

în particular la licența din 6 octombrie 2011, elementele de siguranță publică

și siguranță națională nu sunt prevăzute în legislație ca motiv de refuz.

În ceea

ce privește licența din 6 octombrie 2011, instanța de fond a reținut existența

unor „imprecizii în documentația prezentată”. Într-o astfel de situație, pârâta

avea posibilitatea să solicite clarificări conform art. 31 alin. (2) din

Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/1999, iar invocarea de către

instanța de fond a existenței așa numitelor „imperative de siguranță națională”

este străină de respectarea principului legalității.

4.

Apărările intimatului M.A.E.

Prin

întâmpinarea depusă la data de 10 octombrie 2014, intimatul a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor invocate de

recurenta-reclamantă.

În

legătură cu licența din 2011,

SC T.S.I. SRL nu a prezentat niciun contract sau comandă

care să justifice aprobarea cantității de 250.000 cartușe cu glonț calibrul. Când

utilizatorul final este o instituție din sistemul de apărare, ordine publică și

siguranță națională, solicitantul de licență livrează direct destinatarului produsele

militare comandate și nu mai poate invoca dispozițiile Legii nr. 295/2004

pentru revânzare și trebuie să prezinte declarația destinatarului final.

În ceea

ce privește licența din 2011, intimatul arată că datele privind muniția obiect

al cererii de licență, sunt prezentate diferit de recurenta-reclamantă în

cererea de licență față de P.I. a exportatorului brazilian, aceste discrepanțe

generând suspiciuni privind buna-credință a solicitantului.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința recurată prin prisma criticilor invocate, precum și sub toate

aspectele, conform dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă

în calitate de armurier autorizat, în condițiile Legii nr. 295/2004 privind

regimul armelor și munițiilor a solicitat emiterea licențelor individuale de

import pentru 200.000 cartușe cu glonț (cererea din 23 august 2011) și de

asemenea, pentru importul produsului „cartuș cu glonț”.

Prin

Licența din 2011 a fost limitată cantitatea de muniție aprobată cu referire la

cartușele cu glonț, cu motivarea că din înscrisurile prezentate nu rezultă în

ce mod se dorea comercializarea acestui produs și cine este destinatarul final.

De asemenea, s-a reținut că au fost indicați drept destinatari finali, persoane

juridice care dețin arme pe baza licenței individuale de import.

Argumentul

invocat de recurentă în susținerea nelegalității actului (nulității parțiale a

Licenței din 2011) este acela că nu există nici un temei legal care să permită

autorității pârâte să limiteze cantitatea de produse prin licență individuală

de import. Concret recurenta susține ca având în vedere Normele metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/1999 aprobate prin Ordinul nr. 59/2005

al președintelui D. A.N.C.E.X., cererea de licență poate fi aprobată doar în

forma în care a fost solicitată sau poate fi respinsă în integralitate.

Înalta

Curte nu poate împărtăși această interpretare a recurentei-reclamante,

respectiv că autoritatea pârâtă nu poate reduce cantitatea solicitată a fi

importată motivat de faptul că dispozițiile legale nu-i conferă o astfel de

competență, considerând-o eronată.

Dispozițiile

art. 21 alin. (2) lit. h) din O.U.G. nr. 158/1999 prevăd că pârâta „examinează

și aprobă cu avizul conform al Consiliului interministerial cererile de licență

privind exportul, importul, transferul, intermedierea și asistența tehnică de

produse militare, precum și cererile de reexport referitoare la produse militare.

Rezultă că intimata, în cadrul procedurii de examinare a cererilor de licență

poate admite în integralitate sau în parte solicitările reclamantei sau le

poate respinge, având o marjă largă de apreciere pornind de la dispozițiile art.

8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 158/1999, care prevăd că regimul de control

al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare se

realizează cu respectarea intereselor de securitate națională și economică ale

României.

Din

această perspectivă, Înalta Curte apreciază că autoritatea pârâtă, în procedura

de eliberare a Licenței nr. 21158/2011 a procedat conform competențelor legale

și fără exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

De

asemenea, cerința motivării soluției de limitare a cantității de import pentru

cartușul cu glonț, este îndeplinită în cauză, având în vedere mențiunea din cuprinsul

licenței de la pct. 23.

În ceea

ce privește Licența nr. 211360/2011, recurenta-reclamantă a solicitat aprobarea

importului unor cartușe de 9 mm, precum și a 500 cartușe cu glonț, însă

întrucât datele din cererea de eliberare a licenței nu erau în concordanță cu

P.I. emisă de la C.B.S. ce efectua exportul, cererea de licență pentru

cantitatea de 500 cartușe a fost respinsă.

Critica

recurentei vizează împrejurarea că în condițiile în care D. A.N.C.E.X. a constatat

neconcordanțele din documentația prezentată, avea posibilitatea să solicite

clarificări conform dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Normele metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 158/1999.

Având în

vedere motivele ce au justificat soluția de respingere a cererii de eliberare a

licenței, anume neconcordanțe între datele din cererea depusă de reclamant și

cele din P.I. eliberată de societatea exportatoare, precum și faptul că din

datele publice puse la dispoziție de producătorul brazilian C.B.C., tipul de

muniție în discuție, nu se regăsește la secțiunea vânătoare, solicitarea de

clarificări de la societatea reclamantă ar fi fost lipsită de utilitate

practică.

Temeiul

juridic al soluției de recurs

Pentru motivele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Respinge

recursul declarat de

SC T.S.I. SRL

împotriva

sentinței nr.

7915 din 18 decembrie

2012 a

Curții de Apel București,

secția

a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2014.