ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 1 iunie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. 4492/2/2012, reclamanta

SC T.S.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor

Externe și D.C.E. D.A., a se constata nulitatea actelor administrative

individuale - ordinele directorului general al D.A. prin care s-a refuzat

emiterea licenței individuale de import corespunzătoare cererilor x1 din 15

februarie 2012, x2 din 5 decembrie 2011, x3 din 5 decembrie 2011, x4 din 30

ianuarie 2012, x5 din 12 decembrie 2011, x6 din 5 decembrie 2011, x7 din 12

decembrie 2011, x8 din 12 decembrie 2011, x9 din 10 ianuarie 2012, ordine a

căror existență rezultă din adresele D.C.E. - D.A. comunicare a refuzului nr.

W1, W2, W3, W4, W5 din 14 martie 2012 și, respectiv W6, W7, W8 din 15 martie

2012 și, în consecință, obligați pârâții la emiterea licențelor individuale de

import solicitate prin cererile de mai sus.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 6869 din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC T.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și

D.C.E. D.A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor art. 9 și

art. 23 din O.U.G. nr. 158/1999 mai sus citate, MAE prin A. este autoritatea

națională în domeniul operațiunilor cu produse militare prevăzute la art. 1

alin. (1) care asigură aplicarea politicii Guvernului în acest domeniu, astfel

încât susținerile societății reclamante cum că nu această autoritate ar avea

atribuții în acest domeniu sunt lipsite de temei legal, fiind respinse ca

atare.

Examinând într-o

manieră detaliată conținutul actelor a căror nulitate se solicită, Curtea a

observat că avizele nefavorabile ale Consiliului interministerial au avut la

bază elemente de risc la adresa securității publice și la adresa siguranței

naționale (Legea nr. 51/1991), rezultate atât din documentele invocate în

analiza cererilor menționate și necontestate de reclamantă, cât și din

examinarea "specifică" de către autoritățile competente din cadrul

Consiliului interministerial, în baza dreptului de apreciere, situație în care,

în raport de prevederile art. 8, lit. b) din O.U.G. nr. 158/1999, în mod

justificat, autoritatea competentă a refuzat emiterea licențelor solicitate

prin cererile formulate.

În consecință,

reținând că actele administrative atacate au fost emise în condiții de deplină

legalitate și temeinicie, acțiunea a fost respinsă, ca atare.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC T.S.I.

SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, societatea recurentă susține, în esență, că instanța de fond a optat

pentru o motivare ce poate fi caracterizată drept unilaterală, cu totul străină

de spiritul de justiție și de atribuțiile jurisdicționale care îi reveneau.

Raportând motivele

evidențiate în adresele de comunicare a refuzului de eliberare a licențelor la

motivele pe care legislația aplicabilă le prevede, se poate constata că

niciunul dintre ele nu se regăsește în rândul ipotezelor pe care le

reglementează art. 37 lit. a) - c) din Normele metodologice.

Recurenta

menționează, în acest cadru, că art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 158/1999 exprimă

un principiu aplicabil regimului de control al exporturilor, importurilor și

altor operațiuni cu produse militare, respectiv cel al apărării

"intereselor de securitate națională și economice ale României".

Acest principiu își regăsește corespondentul normativ sub aspect interdictiv

tocmai în dispozițiile art. 37 lit. a) - c) din Normele metodologice. Altfel

spus, norma invocată și reținută de către instanța de fond - art. 8 lit. b) din

O.U.G. nr. 158/1999 - nu poate constitui, prin prisma conținutului ei propriu,

un motiv de sine stătător de refuz al eliberării licențelor.

Considerentul

instanței de fond în sensul că produsele pentru care s-a solicitat emiterea

licențelor ar presupune elemente de risc la adresa securității publice și la

adresa securități naționale este în contradicție flagrantă și cu prevederile

Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

În plus, nici D.A. și

nici Consiliul Interministerial nu au atribuții în domeniul ordinii și

securității publice sau al siguranței naționale, după cum rezultă legile

speciale, în principal din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a

României.

Recurenta mai

precizează, în acest cadru, că potrivit și art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 295/2004, autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor

fizice dacă îndeplinesc, printre altele, condiția de a nu prezenta pericol

pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a

persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente.

Or, constatarea îndeplinirii acestei condiții revine Direcției Generale de

Poliție a Municipiului București ori inspectoratului județean de poliție în

care persoana își are domiciliul sau reședința.

Referitor la

împrejurarea că muniția sau arma obiect al cererilor de licență "poate fi

importată în România în condițiile în care destinatarul final (menționat atât

în cererea de licență, cât și în declarația destinatarului final) este o

instituție din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță

națională", societatea recurentă menționează că legislația în baza căreia

D.A. funcționează nu distinge între categoriile de persoane care pot fi

destinatare ale comercializării unui produs supus, în ceea ce privește importul

său, controlului D.A.

Poziția D.A. este cu

atât mai surprinzătoare, se susține în cererea de recurs, cu cât este de

notorietate că produsele regăsite în cererile de eliberare a licențelor de

import - arme și muniții - fie au mai fost importate în condiții identice, fie

se află deja în deținerea a numeroase persoane - cetățeni români (împrejurare

pe care a dovedit-o prin înscrisurile depuse), fapt care contrazice, de altfel,

și existența elementelor de risc la adresa siguranței naționale.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat, arătând că în speță au fost respectate toate

prevederile relevante din cadrul legislativ aplicabil în 2011:

- O.U.G. nr. 158/1999

privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu

produse militare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 595/2004,

cu modificările ulterioare.

- Ordinul nr. 59/2005

privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.

158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor

operațiuni cu produse militare, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 595/2004, cu modificările ulterioare.

- Listele cuprinzând

produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și

altor operațiuni, aprobate prin H.G. nr. 1607/2010 și ulterior, prin H.G. nr.

1044/2011;

- Lista comună a

Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (ultima publicată în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene C86 din 18 martie 2011).

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurenta-reclamantă a învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând nulitatea actelor

administrative individuale, ordinele directorului general al D.A., prin care

s-a refuzat emiterea licenței individuale de import corespunzătoare cererilor

x1 din 15 februarie 2012, x2 din 5 decembrie 2011, x3 din 5 decembrie 2011, x4

din 30 ianuarie 2012, x5 din 12 decembrie 2011, x6 din 5 decembrie 2011, x7 din

12 decembrie 2011, x8 din 12 decembrie 2011 și x9 din 10 ianuarie 2012, precum

și obligarea pârâților la emiterea licențelor individuale de import solicitate

prin cererile formulate.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de

putere este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege ca fiind

exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea

limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor.

În speță, după cum

judicios a observat judecătorul fondului, autoritățile emitente au acționat în

limitele competenței de soluționare a cererilor de eliberare a autorizațiilor,

a licențelor de export și de import și a permiselor pentru operațiuni

necomerciale, atribuite prin prevederile O.U.G. nr. 158/1999, care, prin art. 1

- 2, instituie un regim de control al operațiunilor cu produse militare, al

destinației și al utilizării finale a produselor militare ce fac obiectul

respectivelor operațiuni.

Astfel, refuzul

eliberării licențelor individuale de import a fost în mod întemeiat considerat

ca justificat, întrucât armele în discuție au caracteristici tehnico-tactice

militare, respectiv precizie și efect distructiv la țintă în cazul distanțelor

mari de tragere.

Astfel de arme pot fi

utilizate de către practicanții de tir doar în poligoane speciale și nu la

vânătoare sau sport în câmp deschis, reprezentând un risc major la adresa

securității publice.

De asemenea, astfel

cum au arătat pârâții, armele obiect al cererilor de licență port fi importate

numai în condițiile în carte destinatarul final este o instituție din sistemul

de apărare, ordine publică și siguranță națională, ceea ce nu a fost cazul,

reclamanta fiind destinatarul final în calitatea sa de armurier autorizat și

intenționând vânzarea către cluburi sportive, gestionari de fonduri de

vânătoare, companii de pază, colecționari.

Cât privește

existența unei neconcordanțe între avizul negativ al Consiliului

interministerial și documentele depuse de pârât, susținerea reclamantei se

dovedește lipsită de temei, poziția manifestată de autoritățile abilitate fiind

univocă, în sensul că armele în litigiu prezintă elemente de risc la adresa

securității publice, ceea ce a constituit motivul refuzului eliberării

licențelor individuale de import.

Pe de altă parte, reține

Înalta Curte, calitatea de armurier autorizat a recurentei-reclamante nu

înlătură obligativitatea prevederilor art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr.

158/1999, în forma aplicabilă în litigiu, potrivit cărora, atunci când solicită

eliberarea unei autorizații, a unei licențe de export sau de import ori a unui

permis, în nume propriu, persoana care urmează a efectua operațiunea supusă

regimului de control are obligația să declare destinația produselor militare,

precum și destinatarul sau utilizatorul final al acestuia.

Având în vedere marja

de apreciere de care dispune autoritatea competentă în exercitarea atribuțiilor

sale și conținutul concret al cererii de licență, nu se poate reține o conduită

culpabilă, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în

sensul că în loc să refuze eliberarea licenței, ar fi trebuit să facă aplicarea

art. 31 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 59/2005,

care se referă la complinirea unei documentații incomplete.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC T.S.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6869 din 3 decembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL