ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1548/2015

Decizia nr. 1548/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, la data de 25 iunie 2013, reclamanta SC A. SRL în nume propriu precum și în calitate de reprezentant legal în sensul O.U.G. nr. 77/2011 al deținătorului B., în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat anularea actelor administrative unilaterale emise de C., respectiv: datele transmise în format electronic la data de 02 august 2012, conținute în Adresa C. din 31 iulie 2012 către SC A. SRL, cu referire la O.U.G. nr. 77/2011 primita de societate la data de 02 august 2012 („Notificarea pentru T2 din 2012"); datele transmise în format electronic în format complet la data de 13 noiembrie 2012, conținute în Adresa C. din 2012 către SC A. SRL, cu referire la O.U.G. nr. 77/2011 („Notificarea pentru T3 din 2012").

Prin sentința civilă nr. 4108 din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în nume propriu și în calitate de reprezentant al deținătorului autorizației de punere pe piață B., în contradictoriu cu pârâta C. și a anulat în parte notificarea din 31 iulie 2012, respectiv cu privire la pct. 164, sub aspectul includerii T.V.A. în calculul valorii vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trim. II al anului 2012, a anulat în parte notificarea din 31 octombrie 2012, respectiv cu privire la pct. 2, sub aspectul includerii T.V.A. în calculul valorii vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trim. III al anului 2012 și a respins, în rest, acțiunea, ca nefondată.

II. Motivele de casare invocate;

Împotriva sentinței civile nr. 4108 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta C. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010.

În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă solicită admiterea recursului, casarea parțială a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe fond respingerea cererii de anulare în parte a Notificării din 31 iulie 2012, respectiv cu privire la pct. 164, sub aspectul includerii T.V.A. în calculul valorii vânzărilor individuale (Vit), înregistrate în trim. II al anului 2012 și anulării în parte a notificării din 31 octombrie 2012, respectiv cu privire la pct. 2, sub aspectul includerii T.V.A. în calculul valorii vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trim. III al anului 2012.

Adresele a căror executare se solicită anularea, respectiv anularea adresei din 31 iulie 2012, transmisă de C. în format electronic la data de 02 august 2012 către SC A. SRL, cu privire la obligația de plată a contribuției claw-back aferentă trim. II al anului 2012 și adresei din 2012 transmisă de C. în format electronic în data de 13 noiembrie 2012 cu privire la obligația de plată a contribuției claw-back aferentă trim. III al anului 2012, nu au natura unui act administrativ în definiția dată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. c ) din Legea nr. 554/2004, dimpotrivă reprezintă o operațiune de înștiințare a plătitorilor de contribuție claw-back.

Având în vedere că obiectul acțiunii în contencios administrativ este dat de: anularea adresei din 31 iulie 2012, transmisă de C. în format electronic la data de 02 august 2012 către SC A. SRL, cu privire la obligația de plată a contribuției claw-back aferentă trim. II al anului 2012 și adresei din 2012 transmisă de C. în format electronic în data de 13 noiembrie 2012 cu privire la obligația de plată a contribuției claw-back aferentă trim. III al anului 2012, recurenta precizează faptul că acțiunea promovată de reclamantă nu se supune regimului juridic prevăzut de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cum în mod eronat a apreciat instanța de fond, C. îndeplinind obligația legală de a comunica consumul trimestrial centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie anularea actelor ce conțin valorile vânzărilor de medicamente, acte transmise în format în format electronic, conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta susține că aceste acte nu sunt acte administrative, în condițiile în care, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, rezultă că această calitate o are numai actul prin care se soluționează contestația administrativă formulată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.

Apreciază că instanța de fond a dispus anularea în parte a notificărilor menționate în petitul acestei acțiuni cu privire la includerea în valoarea vânzărilor individuale aferente trimestrelor II-III 2012 a valorii T.V.A. aplicată acestor sume.

Raportat la aceste dispoziții legale, roagă instanța de control judiciar să rețină faptul că pentru notificările aferente trim. II și III 2012 erau aplicabile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 care prevedeau faptul că prin valoarea vânzărilor de medicamente, se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din D. și din E., care include și taxa pe valoarea adăugată.

Având în vedere aceste prevederi legale, în mod firesc C. a procedat la includerea taxei pe valoare adăugată în valoarea vânzărilor trimestriale a medicamentelor suportate din bugetul D. și din E.. Recurenta face precizarea că dispozițiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, excepțiile invocate fiind respinse de către Curtea Constituțională.

Astfel, învederează instanței de judecată faptul că taxa pe valoare adăugată la stabilirea contribuției claw back, s-a aplicat exclusiv pentru trimestrele II -III ale anului 2012. și începând cu trim. IV al anului 2012. în urma adoptării O.G. nr. 17/2012. taxa pe valoare adăugată a fost eliminată.

Referitor la motivarea instanței de fond prin care a respins susținerile C. privind posibilitatea reclamantei de a deduce T.V.A.-ul, învederează instanței de control judiciar faptul că instanța de fond în mod greșit a respins susținerile instituției noastre, având în vedere împrejurarea că destinatarii acestei taxe sunt producătorii, iar T.V.A.-ul fiind deductibil pentru intrările de produse și servicii destinate operațiunilor taxabile, iar în cazul distribuitorilor, deducerea T.V.A. aferentă intrărilor de medicamente livrate anterior de către producători nu are relevanță întrucât, ulterior taxa de claw-back este aplicată inclusiv asupra valorii T.V.A., conducând astfel la o supraimpozitare.

În consecință, roagă instanța de judecată să rețină că în situația de față nu se realizează o supraimpozitare astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, reclamantei fiindu-i recunoscut dreptul de a-și deduce valoarea T.V.A.-ului în conformitate cu prevederile legale.

Având în vedere că sumele plătite de deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plății pe serviciu medical), în condițiile neefectuării plății, s-ar ajunge în situația în care numai o parte a medicamentelor scadente la plată ar putea fi decontate, prin neplata acestei contribuții creându-se o situație de îngrădire a accesului la medicamente a asiguraților.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 17 decembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 2 aprilie 2015.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin notificarea din 31 iulie 2012 emisă de pârâta C., s-a comunicat reclamantei faptul că valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din D. și din E. (VTt) pentru trim. II 2012, înregistrată conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente, este de 1 839 769 174,37 lei, iar în anexă s-au transmis datele privind valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trim. II 2012, suportate din D. și din E., centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției. Această notificare a fost comunicată reclamantei în format electronic la data de 2 august 2012.

Prin notificarea din 31 octombrie 2012 emisă de C., s-a comunicat reclamantei faptul că valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din D. și din E. (VTt) pentru trim. III 2012, înregistrată conform declarațiilor furnizorilor de servicii medicale și de medicamente, este de 1 839 855 928,71 lei, iar în anexă s-au transmis datele privind valoarea vânzărilor individuale (Vit) înregistrate în trim. III 2012, suportate din D. și din E., centralizate conform declarațiilor fiecărui plătitor al contribuției. Această notificare a fost comunicată reclamantei în format electronic la 13 noiembrie 2012.

Împotriva acestor notificări, reclamanta a formulat plângeri prealabile, la dosar fiind depuse două răspunsuri aferente trim. III 2012, respectiv adresa din 27 decembrie 2012 și adresa din 27 decembrie 2012.

Autoritatea pârâtă apreciază că acțiunea este inadmisibilă pe motivul ca notificările din 31 iulie 2013 și din 31 octombrie 2012 („Notificările") nu ar fi „acte administrative", supuse controlului de legalitate conform Legii nr. 554/2004, ci doar răspunsul Ia contestația administrativa pe care trebuie sa o formuleze destinatarul notificărilor prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011.

Înalta Curte reține faptul că în mod just prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta C.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de această definiție legală a actului administrativ, este evident ca Notificările se încadrează pe deplin în această categorie, întrucât sunt acte individuale emise de o autoritate publică, definită la rândul său de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca și "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public."

Potrivit art. 1 din Statutul C. aprobat prin H.G. nr. 972/2006 cu modificările și completările ulterioare, C. este o "instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar". Caracterul de autoritate publica al C. nu este deci de contestat.

Totodată, sunt acte emise în regim de putere publică, adică acte emise în mod unilateral, destinate unei anumite persoane si obligatorii pentru aceasta (dar si pentru autoritatea emitenta). De asemenea, sunt emise in vederea organizării legii sau a executării în concret a legii.

Notificările sunt emise în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, așa cum este precizat expres în chiar preambulul Notificării.

Conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare la data emiterii Notificărilor), C. avea obligația legala de a transmite în format electronic persoanelor obligate la plata taxei, până la finele lunii următoare expirării trim. pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și T.V.A. suportat din D. și din E.

De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, chiar C. recunoaște ca prin emiterea și comunicarea Notificărilor "și-a îndeplinit obligația legală de a transmite consumul trimestrial centralizat de medicamente", ceea ce a și făcut.

Prin urmare, Notificările au fost emise in scopul "executării in concret a legii", adică pentru trim. II si trim. III 2012, C. ne-a transmis datele aferente consumului centralizat de medicamente pentru deținătorul de autorizație de punere pe piața MSD, așa cum îi impunea textul de lege citat.

Pe de altă parte, actul dă naștere unor raporturi juridice și, urmare a primirii Notificărilor, M.S.D. are obligația legala să se conformeze și să calculeze contribuția claw-back in conformitate cu datele si procentele indicate in aceasta, pentru trimestrele pentru care au fost emise si sa achite contribuția astfel calculata, conform at. 5 alin. (3) din O.U.G. nr, 77/2011:

"Stabilirea, calculul și declararea contribuției se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 4 alin. (3), pe baza informațiilor furnizate de C. Contribuția trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8)."

Datele care sunt furnizate de C. sunt deci obligatorii și în baza acestora se naște obligația de plata a contribuției la bugetul D. Nici din punct de vedere fiscal, nici din punct de vedere contabil nu exista alt document justificativ care să stea la baza acestei plați, raportul juridic de drept public, de plata a acestei obligații, se naște direct în baza Notificărilor.

Pe cale de consecința, având in vedere verificarea punctuală a elementelor prevăzute de definiția actului administrativ din Legea nr. 554/2004, este evident că Notificările sunt acte administrative individuale, iar nu „o simplă operațiune de înștiințare a plătitorilor contribuției claw-back", cum susține C. în recursul său.

Chiar daca, in conformitate cu art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, persoanele notificate calculează si plătesc taxa claw-back, un asemenea calcul se face exclusiv în temeiul datelor comunicate de C., care sunt obligatorii pentru acestea, iar nu în mod aleatoriu sau pe baza unor elemente determinate de plătitori. Atâta timp cât printr-o manifestare de voință a unei autorități publice, exprimată și transmisă în forma scrisă, îi este impusă unui subiect de drept o anumită conduită (în speță, să calculeze valoarea taxei claw-back în funcție de datele determinate de C.), nu se poate susține că actul care materializează toate aceste operațiuni nu ar fi act administrativ.

În ceea ce privește cel de-al doilea argument al C., potrivit căruia numai răspunsul la contestația administrativa împotriva Notificărilor ar putea fi act administrativ, susceptibil de a fi atacat la instanța de contencios administrativ, potrivit art. 6 alin. (2) si alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, și acesta este nefondat.

Împrejurarea ca legea califica răspunsul la contestație ca si act administrativ nu poate nega caracterul de act administrativ al Notificărilor, care rămân actul administrativ „originar", care instituie obligația de plata a unei anumite sume de bani in sarcina contribuabililor relevanți, conform celor arătate mai sus și care trebuie sa poată fi anulat de instanța, daca este nelegal. În caz contrar s-ar ajunge la concluzii absurde, respectiv s-ar anula doar adresa de răspuns la contestație, iar Notificările ar rămâne în ființă juridica și ar trebui să producă efecte juridice, perpetuând starea de nelegalitate constatata de instanța competenta.

Contestația prevăzuta de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 are natura juridica a unei plângeri prealabile, prevăzuta de art. 7 din Legea nr. 5542004 a contenciosului administrativ, potrivit acestei legi răspunsul la plângerea prealabila nici nu face obiectul acțiunii in anulare (ci doar actul administrativ propriu-zis, împotriva căruia s-a făcut plângere). O.U.G. nr. 77/2011 doar a precizat și că adresa de răspuns la contestația formulata în temeiul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 este act administrativ, prin aceasta soluție nefiind afectata in nici un fel însă natura juridica a Notificărilor sau posibilitatea de a solicita anularea acestora pentru nelegalitate.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a examinat în mod corect - în opinia Înaltei Curți - aspectul includerii T.V.A. în baza de impunere și incidența în cauză a Deciziei nr. 39/2013 a Curții Constituționale.

Astfel, pe acest aspect, în materia contribuției claw-back, conform Deciziei nr. 39/2013, Curtea Constituțională a constatat faptul că „aplicarea taxei de claw-back la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de claw-back este neconstituțională" și, în consecință, a declarat neconstituțională prevederea referitoare la includerea T.V.A. în baza de impozitare a contribuției claw-back.

În speță, C. a recunoscut în mod expres ca valorile consumului individual (factorul Vit în vigoare în trimestrele de referință) comunicate prin Notificări includ T.V.A. întrucât mecanismul claw-back ar presupune includerea T.V.A.-ului in consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul C., care este calculat in baza prețului de referință suportat din D., preț care are limita maxima stabilita prin F. (prețurile din F. cuprinzând la rândul lor valoarea cu T.V.A. inclus).

Numai că stăruința C. de a menține includerea T.V.A. în cuantumul consumului individual de medicamente este însă neîntemeiată. Pretinsa motivare pentru includerea T.V.A. în consumul individual - faptul că la data emiterii Notificărilor s-a luat în calcul o valoare a consumului care includea T.V.A.-ul, conform unor dispoziții legale primare și secundare în vigoare la acea data, care impuneau un asemenea mod de determinare a valorii consumului individual - nu poate reprezenta o justificare legala pentru neaplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 39/2013 a Curții Constituționale.

Înalta Curte mai reține că nicio prevedere ce ar indica o includere a T.V.A. în calculul taxei claw-back nu mai poate produce efecte raportat la Constituția României și Decizia nr. 39/2013.

Temeiul legal al excluderii T.V.A. din baza de impunere (in speța din consumul individual) îi constituie însăși Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013, C. neputând justifica menținerea Notificărilor pe motivul ca ar fi fost emise conform prevederilor legale în vigoare la data emiterii acestora, de vreme ce aceste prevederi au fost declarate neconstituționale, în caz contrar Decizia Curții Constituționale ar rămâne pur și simplu neaplicata.

Nici împrejurarea ca Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 a fost publicata în M. Of. la 20 februarie 2013, în timp ce Notificările contestate au fost comunicate subscrisei anterior, la 02 august 2012, respectiv la 13 noiembrie 2012, nu poate duce la concluzia inaplicabilității acestei Decizii, pe motiv de pretinsa retroactivitate a acesteia.

Conform art. 147 alin. (4) din Constituția României si art. 2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 47/1992, efectele deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. al României, însă noțiunea „pentru viitor" semnifica aplicarea deciziei la toate situațiile juridice pendinte la data publicării deciziei Curții Constituționale.

Or, situația juridică din cauză s-a născut la data de 2 august 2012, respectiv la 13 noiembrie 2012, când ni s-au comunicat cele doua Notificări și nu s-ar fi epuizat decât la expirarea oricăror termene de contestare administrativa și apoi judiciară a Notificărilor. Cum procedura prealabilă (contestația administrativă) a fost finalizată prin adresele transmise subscrisei abia la 27 decembrie 2012, rezulta ca de la acest ultim termen a curs termenul de șase luni de formulare a acțiunii in contencios administrativ prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, termen care se împlinea abia la 27 iunie 2013 (data limita anterior căreia a și fost depusa acțiunea ce face obiectul prezentei cauze).

Având în vedere cele arătate mai sus, rezulta că la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 situația juridica creata prin emiterea si comunicarea Notificărilor era „pendinte", respectiv M.S.D. era în plin termen de a cere anularea Notificărilor pentru orice motiv de nelegalitate, inclusiv pentru nelegalitatea derivata din declararea neconstituționalității unei dispoziții legale ce stătuse la baza emiterii actului administrativ atacat, așa încât anularea Notificărilor în considerarea celor dispuse de Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale nu reprezintă o aplicare retroactiva a acesteia.

Totodată, se reține că Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 a avut în vedere de fapt dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 110/2011 și care prevedeau ca prin valoarea vânzărilor deținătorilor de autorizații de punere pe piața se înțelege valoarea medicamentelor suportate din D. care includea și T.V.A. Prin O.G. nr. 17/2012 a fost din nou modificata O.U.G. nr. 77/2011 în sensul ca s-a revenit la soluția legislativa anterioara adoptării O.U.G. nr. 110/2011, respectiv formula de calcul a taxei claw-back nu include și taxa pe valoare adăugata.

Concret, forma art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 asupra căreia s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39/2013, a fost în vigoare în perioada 7 decembrie 2011 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 110/2011) - 24 august 2012 (data modificării textului prin O.G. nr. 17/2012), adică exact în trim. I - III 2012, ultimele doua trimestre fiind și cele în discuție în prezenta cauza.

În aceste condiții, având în vedere ca SC A. SRL a declanșat procedura administrativa de contestare a Notificărilor pentru trim. II și III 2012, vizate de Decizia Curții Constituționale și apoi a atacat în termen legal Ia instanța de contencios administrativ aceste Notificări, nu se poate susține in mod valabil ca Decizia nr. 39/2013 nu ar fi aplicabila și nu produce efecte cu privire la actele administrative atacate, chiar din contra asemenea Notificări sunt vizate direct de Decizia Curții Constituționale.

Punctul III al recursului C. referitor la posibilitatea deducerii T.V.A. este neîntemeiat și nu are legătură cu cauza.

C. a formulat acest motiv de recurs indicând ca se refera la „motivarea instanței de fond, care a respins susținerile C. privind posibilitatea reclamantei de a deduce T.V.A.-ul", însă o asemenea apărare nu a făcut obiectul analizei instanței de fond, nefiind invocata nici în întâmpinarea depusă de recurenta C. în fata primei instanțe nici în completarea la întâmpinare (cel mai probabil recurenta C. s-a referit la aceste aspecte preluând susțineri din alte procese referitoare la anularea notificărilor claw-back, în care a invocat aspectul deducerii T.V.A.-ului).

Astfel, în prezenta cauză, nu este pusă în discuție calitatea societății de plătitor de T.V.A., de persoană impozabilă din această perspectivă în ceea ce privește produsele pe care le comercializează - calcularea/includerea T.V.A. în prețul de bază al acestor produse, urmată după caz de o deducere în funcție de situațiile reglementate de lege - aspecte la care se referă prevederile invocate de C.

În alte cuvinte, mecanismul de deducere al T.V.A. îi privește pe distribuitorii de medicamente, iar nu pe producători (deținătorii de autorizație de punere pe piață) în ceea ce privește plata contribuției claw-back - distribuitorii cumpără medicamente, la un preț cu T.V.A., revând aceste medicamente către farmacii și spitale la un preț mai mare, care include marja lor de profit, preț la care se adaugă T.V.A., iar distribuitorii plătesc la bugetul de stat diferența între T.V.A.-ul colectat de la farmacii și spitale si T.V.A.-ul plătit producătorilor de la care au cumpărat medicamentele. Acesta este deci „dreptul de deducere" pe care îl au în vedere C. fisc. și Directiva T.V.A. menționată de recurentă, care nu are însă nici o legătura cu includerea de către o autoritate de stat a T.V.A. în baza de impozitare a unei alte taxe - aplicarea unui impozit la impozit, care este obiectul cauzei de față.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de autoritatea pârâtă C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 4108 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.